[[wysiwyg_imageupload:376:]]Dr. Cornelia Păun Heinzel: ”DOAMNA GURU”

Marina Cotineaţă se născuse în Bumbăreţu de Jos, un sătuc uitat de lume, din inima Moldovei. Când era elevă la şcoala primară, la testarea inteligenţei ce s-a făcut în şcoală, Marina primise punctajul cel mai scăzut, fiind considerată cu intelect scăzut.

Dar era prima totdeauna atunci când le făcea răutăţi colegilor de clasă şi vecinilor de casă, din cătunul unde locuia.

Se mută curând la oraş, cu familia, unde termină cu greu şcoala gimnazială şi apoi liceul la seral. După absolvire se angajă la întreprinderea textilă “Omătul mare”, unde primise repartizare, la un laborator de chimie, având ca sarcină spălarea eprubetelor utilizate. Dar de năravul de a necăji pe cei din jurul său, nu se lepădă de niciun fel. Era plăcerea ei înnăscută şi nu era pe deplin mulţumită dacă nu făcea o răutate cuiva.

Tovarăşii de partid din întreprindere au observat acest lucru imediat, au semnalat superiorilor constatarea lor şi au avut ideea să o racoleze ca turnătoare la Securitate.

-Aşa talent, ca al dumneavoastră, tovarăşă Marina, mai rar ! Păcat să se piardă pe apa sâmbetei! Dacă veţi avea la noi activitate intensă ca turnătoare şi veţi fi recompensată pe măsură, cu bani şi nu numai atât...

Şi de atunci Marina, cu plăcere, pâra pe toţi vecinii, pe toţi colegii din jurul său, ce fac, ce zic... şi îi plăcea la nebunie să inventeze tot felul de grozăvii despre aceştia, ca sărmanii să aibă cât mai multe necazuri.

Într-o zi primi de la activistul Drăgăvei o propunere tentantă.

-Tovarăşă Cotineaţă! Avem pe tov Coruptino, om de al nostru, din popor, din Bumbăreţu de Sus, care pârăşte la fel de sârguincios ca dumneata, pe toţi oamenii cunoscuţi cu care este în contact. Lucrează ca hamal la secţia vecină. Descarcă recipienţii primiţi cu substanţe chimice. Este cam materialist, ce-i drept. Mai face el ceva excrocherii, că-i specialist în aşa ceva. Chiar dacă au mai dispărut o parte din materialele chimice cărate de dumnealui, noi l-am scăpat mereu basma curată, ca recompensă pentru serviciile ce ni le-a adus. Voi doi, împreună, cred că veţi face o echipă bună. Dorim rapid să vă unim. Credem că rezultatele în cuplu vor fi spectaculoase. Vorba aceea : ”Unde-s doi, puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte...”.

Şi tovarăşii le programară curând o întâlnire, la o seară de dans, organizată pentru tinerii muncitori din cadrul întreprinderii.

Iar Marina şi Dorel au constatat, de când privirile li s-au întâlnit, că se potriveau unul cu altul, ca sacul cu peticul. Amândoi pârau cu nesaţ pe colegii lor harnici, care îşi vedeau serios de lucru, neştiind că se află sub atenta observaţie a perechii Coruptino. Împreună, tinerii cumulau informaţiile primite de fiecare şi îşi dădeau unul altuia idei, care mai de care mai malefice. Lucrul acesta îi apropia cel mai mult. Aveau preocupări şi pasiuni comune! Să facă cât mai mult rău celor din jurul lor şi apoi să se bucure de victoriile realizate ! Şi, ca urmare, căsătoria dintre ei apăru ca ceva firesc.

Dar totul nu dură mult. Regimul socialist se schimbă şi cum Securitatea comunistă nu mai exista, activitatea de pâră nu se mai desfăşura. Marina şi Doru îşi pierduseră obiectul activităţii lor, dar şi pasiunea lor cea mai mare. Chiar îi simţeau lipsa pe deplin.

Până când într-o zi, femeia se trezi în laboratorul întreprinderii unde lucra, cu doamna profesor universitar Bramburilă.

- Am aflat de activitatea efervescentă de turnător pe care aţi desfăşurat-o cu conştiinciozitate. Nu doriţi să vă înscrieţi la mine la facultate? Sunt locuri cu duiumul şi nimeni nu mai vrea în ziua de azi să facă “Chimia”. Nici nu ar avea de ce, că n-ar avea ce să facă cu astfel de diplomă. Dumneavoastră însă, o veţi folosi cu succes. Vă trebuie doar un carton, o licenţă universitară. Nu contează specializarea. După ce absolviţi, veţi deveni mâna mea dreaptă. De oameni aşa ca dumneavoastră, am eu nevoie în viitor. Vă angajez începând chiar de acum, ca secretară, la mine la cabinet. Când veţi termina facultatea, veţi ajunge în postura cea mai ridicată, veţi putea face absolut ce doriţi... Împreună vom schimba lumea! Vom distruge absolut totul... ce e vechi, bineânţeles...

Şi după cinci ani, previziunile doamnei Bramburilă se îndepliniră întocmai. Ba chiar depăşiseră aşteptările. Şi Marina se gândi că este născută într-o zodie norocoasă.

...................................................................................................................

 Doamna Coruptino avea motiv serios de a veni la Comisie. Dorea a găsi noi clienţi pentru salonul său, deschis recent. După douăzeci de ani, activitatea sa de director general al „Direcţiei pentru Asigurarea, dezvoltarea şi protecţia corupţiei în managementul resurselor umane din ìnvăţământ și susţinerea abuzurilor directorilor și inspectorilor” nu îi era de ajuns. Se plictisise să tot vândă posturi didactice şi nedidactice, să primească şpăgi pentru orice aprobare pe care o dădea - pentru cursuri de formare, pentru noile specializări şi direcţii în universităţi şi atâtea altele... Nu o mai distra nici măcar să facă legi şi metodologii cât mai ciudate cu putinţă, în aşa fel încât să-şi bată joc de bieţii oameni, în modul cel mai diabolic posibil. Doar lucru acesta era plăcerea sa încă de când era mică. Acum însă, o făcea pe scară largă. Avea un salariu fabulos, afaceri de milioane şi putea să-şi îndeplinească visurile cele mai costisitoare, să-şi cumpere absolut orice dorea, deşi în viaţa cotidiană avea parte numai de gratuităţi - alimentele zilnice, casele ca îi deveniseră proprietăţi şi pe care le primise cadou fără să dea vreun leu. Iar ieşirile în străinătate în toate colţurile lumii, le făcuse numai pe banii statului. Mai primise şi diurnă şi o mulţi bani din programe, transport gratuit, fiind cazată în cele mai luxoase hoteluri de pe mapamond, având finanţarea de la buget.

Viaţa sa de familie, în exterior părea multora ideală. Dar în realitate, din punctul de vedere al Marinei, era pe butuci demult timp. Aveau o fată, la liceu, dar Dorel al ei era demult nefuncţional. Doar banii şi afacerile pe care ea i le aranja cu ministerul îl mai interesau. Cu Marina directoare, câştiga omul bani cu nemiluita. Şi după cum îi era vechiul obicei, ca să nu fie în pericol pentru excrocheriile făcute, pâra cu înverşunare persoanele cu care avusese tangenţă în afacerile sale dubioase desfăşurate. Astfel, el scăpa curat şi nevătămat şi rămânea şi cu sumele fantastice câştigate. 

Acum, Marina dorea să facă ceva nou. Ceva ce nu se cumpără cu bani. Şi ocazia apăru pe neaşteptate, odată cu numirea în Minister, ca director, a domnului Necşulache, venit şi el după revoluţie, la fel ca şi ea, cu renumitul program “Prostul satului”, dintr-un cătun sărac, uitat de lume, în capitală, pentru a deveni direct profesor universitar, căci era absolvent de vestita şcoală securisto-comunistă “Ştefan Gheorghiu”. Atunci Marina a avut norocul să îl cunoască. Soarta îi surâse din nou, ca atunci când i-a fost scoasă în cale doamna profesor Bramburilă de la Universitate. Deveni întâi studenta bărbatului şi apoi discipola practicilor acestuia. Ceea ce învăţase de la d-l Necşulache, un adevărat maestru guru, a fost magnific! Şi acum folosea din plin învăţăturile şi deprinderile formate, în cabinetul ce şi-l înfiinţase recent, devenind ea la rândul ei, persoana care îi forma şi îi îndruma pe alţii. „Am devenit acum,eu,Doamna guru!” gândi extaziată femeia. 

Marina era o femeie foarte slabă, de aproximativ 1,70 centimetri înălţime, cu un nas ascuţit, ca un cioc de cinteză, buze subţiri, ochi mici, care-i jucau în cap ca nişte licurici şi privirea răutăcioasă. Avea părul tuns scurt, făcut permanent, cu onduleuri, vopsit blond platinat. 

- Ce încântare să vă întâlnesc, doamnă Coruptino ! exclamă un bărbat de vreo şaizeci de ani, îmbrăcat elegant în timp ce ochii i se scurgeau languros după femeie. Dar ce vânt vă aduce pe la noi ? continuă cu glas mieros omul.

„E domnul Buzunărici, fost sudor, astăzi... Ufff ! Dacă aş fi fost şi eu la bară dansatoare, astăzi aş fi fost mare senatoare”, gândi femeia urmărind cu privirea o femeie între două vârste, cu nasul aruncat în vânt. „Dar Dorel al meu nu m-ar fi lăsat de niciun fel! Şi oricum timpul nu este pierdut. Nu se ştie ce-mi rezervă viitorul, că de când mă ştiu, trec din succes în succes, fără nicio problemă. Parcă aş fi semnat un pact cu diavolul. Sau... poate chiar... ”.

- Aaaa! Un fleac! răspunse femeia. O aprobare pentru o universitate particulară, să mai facem ceva studenţi, că-s prea puţini la noi! La mine în cătunul natal, au mai rămas vreo doi săteni fără licenţă şi nu pot să las eu, care asigur educaţia la cotele cele mai înalte ale corupţiei, aşa ceva să se întâmple,  să rămână codaş la numărul de licenţiaţi tocmai satul meu natal. Pe dumneavoastră însă, spuse unduindu-şi vocea şi trupul femeia, vă aştept curând la mine, în cabinetul meu, recent deschis, renumit pentru şedinţele de terapie naturiste. Şi femeia întinse cartonaşul de prezentare, pe care erau inscripţionate adresa şi telefonul, împreună cu un pliant frumos colorat, plin de imagini sugestive.

- Nu o să regretaţi deloc! Vă veţi simţi ca un flăcău de douăzeci de ani! Trebuie doar să vă programaţi. Am foarte mulţi clienţi, numai personalităţi, aşa ca dumneavoastră! continuă femeia. Toţi pacienţii mei au fost încântaţi şi au revenit la mine, cu plăcere.

- Într-adevăr după munca asiduă depusă zilnic, trebuie şi relaxare. Am văzut în ultimii ani tot mapamondul, am fost în toată lumea. M-am săturat acum chiar şi de cele mai scumpe şi mai exotice locuri, că bani am stivă, slavă domnului. Merg frecvent la toate tipurile de saloane posibile: de masaj, de gimnastică de întreţinere, de cosmetică pentru manichiură, pedichiură, cosmetică, epilat, pensat, coafat... Am nevoie însă de altceva, de ceva nou... şi cred că dumneavoastră, sunteţi calea spre aşa ceva... spuse bărbatul.

- Cu siguranţă, stimate domnule Buzunărici.

..............................................................................................................

Trecu o săptămână şi doamna Coruptino primi un telefon, în timp ce se afla în cabinetul său de la minister.

- Sunt Sile Buzunărici. Mi-aţi făcut recent o invitaţie la selectul dumneavoastră cabinet. Vreau să mă schimb, să devin alt om. Să-mi spuneţi numai cât costă şedinţa, ca să transfer banii în contul dumneavoastră. Pentru mine, acest lucru nu este o problemă.

- Miercuri, domnia voastră, la prânz, vă aştept la adresa de pe pliant. Veţi fi mulţumit cu adevărat, de ceea ce se va petrece cu dumneavoastră, îi spuse femeia veselă.

...............................................................................................................

Buzunărici coborâ cu greutate din jeep-ul său ultimul tip, pe care-l cumpărase recent. Era în faţa unei vile impunătoare, ca un palat din poveşti. „Are de unde să scoată, ca şi noi”, gândi bărbatul. „Şi salariul său imens, din care ar trăi un sat întreg, e nimica toată pentru doamna Coruptino, comparativ cu ce scoate ea pe lângă. Doar ştiu şi eu ce înseamnă să curgă banii şuvoi, ca dintr-o fântână arteziană cu funcţionare continuă”.

Sună şi poarta i se deschise automat. Parcurse o bucată pe jos, pe o alee pietruită, străjuită de o parte şi de alta de statui fermecătoare, din marmură albă, până la uşa vilei. Femeia îl aştepta la intrare, pe faţa având zâmbetul său mieros, caracteristic.

Buzunărici nu ştia de ce să fie mai fascinat, de femeie, care, chiar dacă nu era o frumuseţe şi trecuse cu mult peste patruzeci de ani, era înveşmântată într-o rochie senzuală, transparentă de voal roşu, ca sângele, care provoca sângele din vine să curgă mai alert sau de interiorul minunat al vilei. Inima începu să-i bată cu putere. Atmosfera ce-l înconjura era una incredibilă. Avea senzaţia că păşise direct în paradis.

În nişte vase de lut pictate ardeau lumânări sferice, conice, paralelipipedice sau piramidale viu colorate, care degajau arome incredibile iar urechile păreau vrăjite de armonii muzicale ademenitoare, care ale sirenelor, care îţi luau minţile în totalitate. Bărbatului i se păru că Doamna Coruptino, pentru un moment cea mai minunată fiinţă femeiască de pe Terra, cea mai frumoasă femeie de pe pământ.

- Îmi pare bine că aţi venit, domnule Buzunărici ! îl îmbie aceasta.

- Vasile ! sau Sile! Spuneţi-mi pe numele mic, spuse bărbatul încântat.

- Desigur domnule Sudo..., Sena..., Sile, spuse Marina, şovâind. Trebuie însă întâi să lăsaţi necazurile, grijile, preocupările de zi cu zi deoparte. Să vă îndepărtaţi de ele...

- Şiii... cum pot face aceasta ? întrebă mirat Buzunărici. Mormanele de bănet apasă asupra mea covârşitor. Şi grija că nu mai am ce face cu ele...

- Nicio problemă ! Vă voi scăpa eu rapid de aceste greutăţi, ce vă îmbătrânesc sufletul cu o sută de ani. Toate hainele acestea vă încorsetează, spuse femeia arătând spre costumul elegant al bărbatului. Vă îngrădesc, vă limitează dezvoltarea personală, câmpul propriu de acţiune, de desfăşurare. Trebuie să fiţi liber, nimic să nu vă subjuge spiritul, care trebuie să poată zbura liber. Eliberaţi-vă de tot ce vă deranjează, în jur.. începând cu cravata, sacoul... şi apoi restul...

- Bine, dar... dumneavoastră.. întrebă încurcat bărbatul.

- Nicio problemă domnule Sudo..., Sena..., adică Sile, spuse femeia. Voi proceda şi eu la fel. Mă voi lepăda de voalul vaporos ce mă înconjoară, pentru a intra împreună în paradisul lumilor... şi femeia îşi aruncă cu dezinvoltură veşmântul cu viteză, la distanţă. Se apropie apoi de Buzunărici şi îl ajută delicat să se dezbrace şi el de veşminte, încât acesta nici nu realiză când ajunse în costumul lui Adam.

Miresmele ce se degajau printr-un fum învăluitor, muzica fermecătoare, atmosfera ademenitoare, atingerile femeii, toate i se păreau miraculoase lui Buzunărici...

- Serviţi, spuse femeia, întinzându-i o ceaşcă fierbinte, cu o băutură roşiatică, din care aburii îmbietori se încolăceau haotic prin atmosferă. E delicios ! Are şi roiboos african !

- Dar.. nu e... nu e otrăvitor... se bâlbâi Vasile, amintindu-şi că citise recent aşa ceva.

- Nicidecum! Gustaţi! Este o licoare magică. Veţi pătrunde în lumea visurilor feerice, în care orice doriţi este realizabil, orice este posibil şi vi se poate îndeplini.

Bărbatul sorbi şi apoi continuă cu nesaţ. “Într-adevăr este o poţiune magică, la care doar zeii au acces, adică cei ca mine...”, gândi el.

Femeia se aşeză la un moment dat în poziţia lotus, pe o pernă imensă, albastră, de satin. Şi făcu semn bărbatului să facă acelaşi lucru, arătând spre perna aflată la doi metri în apropiere. Bărbatul se aşeză imitând cu greu postura mentorei sale. Nu mai încercase până atunci, să stea vreodată în această poziţie. Ajunseseră astfel, amândoi faţă în faţă.

Din vasele cu lumânări fumegânde au început să se degaje aburi, din ce în ce mai deşi, creând o pânză fină de fum. Buzunărici simţi cum totul se învârte în jurul său, era complet ameţit şi nu mai ştia, dacă ceea ce se întâmplă este vis sau realitate. Privirea ajunse necontrolat pe sânii mici, uscaţi şi căzuţi ai femeii şi coborâ lent, apoi deveni curajos, determinat de  atitudinea lipsită de pudoare a femeii. “Doar este psiholoagă, nu are inhibiţii!” îşi spuse el,  „Cred că şedinţa naturistă şi-a meritat toţi banii, pe deplin!”.

Şi în timp ce Doamna Guru analiza cu adevărat profesionalism de psiholog profunzimile sufletului lui Buzunărici, acesta explora silitor adâncimile fizice ale mentorei sale.

-Cercetaţi cu intensitate adâncimile infinitului! spuse cu ton de cunoscătoare femeia.  ”Uite ce uşor e să cunoşti infinitul”, îşi spuse Buzunărici. ”Şi eu care gândeam că e mare grozăvie! Chiar îmi place să-l privesc. Puteam face asta demult. Cred că acum  mi-am ridicat şi eu în sfârşit nivelul spiritual cu adevărat. Diplome universitare mi-am cumpărat şi eu, ca tot omul în ziua de azi, dar nu am observat nicio schimbare. Am rămas acelaşi dintotdeauna. Dacă ştiam mai demult, de aşa o posibilitate, ce bine era ! Dar nu e timpul pierdut ! Căci acum, voi deveni desigur un înţelept al vremurilor! Mi s-au deschis în faţă toate căile” gândi bărbatul, mulţumit de realizare şi privi din nou spre femeie încântat. „Deci, aşa ţi se dezvoltă intelectul! Şi nu mi-a spus nimeni până acum! Are doamna competenţe de psiholog, nu glumă! Nu degeaba a ajuns ea, atât de sus ! ”.

Ritmurile muzicale începură treptat să se intensifice şi involuntar cei doi începură să danseze în ritmul muzicii. Părea un ritual sălbatic de împerechere al unui trib african. Vasile observă mirat cum simţurile sale explodaseră şi realiză că, aşa cum îi spusese femeia, se simţea acum ca în tinereţe, deşi de mult timp nu mai îşi amintea cum a fost...

Bărbatul îşi mişca corpul în ritm alert, unduindu-se, răsucindu-se, ca un dansator profesionist, dând din mâini, din picioare, ca în adolescenţa sa. Avea atâta energie în el, încât simţea că explodează. Orice părticică din corpul său devenise vibrantă.  

Femeia dansa, gesticula şi vorbea continuu. Vasile simţi cum cuvintele acesteia, pătrundeau miraculos în orice fărâmă a corpului său, invadau fiecare firicel de sânge ce curgea prin venele sale, atingeau delicat fiecare centimetru de piele ce-i acoperea trupul, asemeni aromelor de nedescris care-i invadau nările şi care difuzau haotic în interiorul corpului său. Notele muzicale picurau strecurându-se fin în tot corpul său, ca ambrozia în paharele zeilor. “Sunt deja altul! Am atâta energie în mine, ca un adolescent” gândi Vasile impresionat. “Parcă am fi împreună într-un câmp magnetic uriaş. Am devenit, deodată, cei mai minunaţi şi mai fericiţi oameni de pe pământ”.

- Acum, trebuie să vă curăţ de toate relele din corpul dumneavoastră, pe care le-aţi colectat în ultimul timp, de la persoanele din jurul dumneavoastră, cu care aţi fost în contact. Întindeţi-vă pe spate, în acest loc, spuse Marina arătând spre un pat foarte jos, din mijlocul încăperii.

Buzunărici se aşeză şi observă cum corpul său pătrunse interiorul de burete al tapiseriei, până aproape de podea. Simţi apoi un miros de fân proaspăt, care îi aducea aminte de copilăria sa de la ţară. Crezu întâi că i se pare. Dar văzu imediat pe Marina în timp ce îi acoperea corpul, îl învăluia cu firele uscate ce-l furnicau şi îl înţepau în acelaşi timp. Femeia îl înfăşură apoi strâns, complet, ca într-un giulgiu, cu un cearceaf alb. Se roti în continuare în jurul patului cu mâinile ridicate în aer, ţinând în ele vase cu lumânări parfumate, din care zburau cunoscutele miresme ciudate, atrăgătoare. Bărbatul simţi că nu mai ştie ce se întâmplă cu el. Când se trezi, Marina încerca să-l dezvelească.

- Acum a ieşit tot răul, din interiorul dumneavoastră. Uitaţi-l! spuse femeia arătând fostul cearceaf alb, înnegrit complet, ca de fum şi funingine. Ce mult a fost ! Acum, sunteţi curat şi nevinovat ca un bebeluş nou născut. Iar pânza murdară rămasă, o aruncăm la gunoi, să îndepărtăm toate relele ce s-au strâns în ea.

- Ooo.. într-adevăr, chiar aşa mă şi simt! răspunse Vasile uimit. Parcă aş fi un prunc!  

Domnul Buzunărici veni regulat, cu plăcere, la următoarele şedinţe de terapie programate de fermecătoarea doamnă Guru.

„Cred că profesorii mei de la şcoala primară m-au subapreciat. Dacă ar vedea cum îmi bat joc acum de toţi oamenii, oare ce ar zice?” gândi mulţumită femeia.

Epilog

Trecuseră cinci luni pline de magie, cu fermecătoarea doamnă Guru.

Buzunărici se afla, visător, la masă în restaurantul hotelului luxos unde era cazat, pe Coasta de Azur. Terminase de servit masa şi chelnerul disperat veni cu nota de plată. În ţară i se decontau consumaţiile. Nu mai era necesară această operaţiune. Aici, însă...

-  Stimate domn, conturile dumneavoastră sunt goale. Nu mai este niciun euro în ele. Mai aveţi cumva altele ? întrebă omul, care cunoscându-l pe Vasile, ca vechi client al localului. Ştia că totdeauna era generos, ca un prinţ arab şi îi dădea bacşişuri grase.

- Nu se poate, eu am bani cu duiumul! Care se revarsă în conturi zi şi noapte, din afacerile mele, ca dintr-un izvor nesecat. Nu se poate, să nu mai fie nimic în ele!

- Uitaţi-vă şi dumneavoastră, spuse chelnerul necăjit, să vă convingeţi.

- Aaaaa , au dispărut în mod miraculos....   incredibil... exact ca trăirile mele magnifice, de flăcău, din ultimul timp... Şi Buzunărici avu imediat o revelaţie. “Doamne, atât de mult m-au costat? Au fost ca un pact cu diavolul!” Şi în faţa ochilor îi apăru imediat doamna Coruptino, o dulce, dar adevărată întruchipare malefică, căreia el îi dezvăluise inocent, printre aburii feerici ce-l invadau în timpul şedinţelor de terapie, conturile sale secrete... şi văzu, pentru o clipă, cum banii săi, dansând pe ritmuri îndrăcite, plutind în aromele ademenitoare, minunate, dispar ca prin farmec, în ceaţa aburilor misterioşi degajaţi printre sunetele discrete, melodioasem ameţitoare ale şedinţelor fermecătoarei Marina... 

„Vai ! gândi Buzunărici. Şi nu pot să fac nimic. Nu pot reclama la nimeni, niciunde. Şi dacă aş reclama, tot ar fi degeaba, că doar chiar noi am construit o astfel de nouă orânduire, în care să nu poată rezolva nimeni vreo reclamaţie! Dar nu am crezut că voi avea nevoie vreodată, chiar eu de aşa ceva. Că doar eu sunt superior, nu sunt un om de rând, ca alţii...”. Apoi îşi reveni optimist, ca întotdeauna, după cum îi era felul: „Măcar nu am păţit-o singur. Unii dintre stimaţii mei colegi au fost şi ei desigur clienţii doamnei Guru şi au fost păcăliţi la fel ca mine. Şi tot ca şi mine nu pot face nimic, că doar noi am fost cei care am conceput, inventat imposibilitatea rezolvării unei astfel de situaţii... ”.

„Acum însă, cred că am devenit înţelept cu adevărat... căci am ajuns şi sărac... ” concluzionă bărbatul. „Dar mă voi redresa eu repede, cu poziţia mea, cu funcţia mea...”

Nota : Aceasta este o povestire. Orice asemănare cu persoane, locuri și situații cunoscute este pur întâmplătoare.