RĂSPUNSUL - Irina Lucia Mihalca

Încă strivită de sărutul tău, 
pasiunea îşi continuă curgerea, 
sub luna în descreştere 
nu-şi poate opri răsuflarea, 
distanţa dintre noi respiră prin mine, 
uşor deschid zorii unei noi zile, 
în răsucirea tăcerii te strig, întreb unde eşti, 
în reflexia apei străvezii a oglinzii apari, 
nedumerită te privesc, îmi faci semn cu mâna: 
- Cred că sunt aici şi acolo, 
n-am putut împiedica alunecarea, 
nu a stat în voinţa mea, 
m-ai învăţat să fiu, să trăiesc clipa, 
să visez dincolo de zările albastre 
şi să-mi urmez visele, 
m-ai învăţat să trec 
peste ce credeam că nu sunt, 
să-mi ţin echilibrul, 
ca o oază-n deşert te-am întâlnit 
şi-am înţeles, 
eşti binecuvântat prin îngerii apăruţi 
dacă eşti sincer, 
cu tine alături am început să exist, 
o călăuză în noaptea înstrăinărilor 
şi-o punte spre mine însumi, 
cuvintele, neînţelese până acum, au alte trăiri, 
undeva-n suflet nu ştiam nimic de mine, 
acum sunt cu tine oriunde mă simt, 
distanţele nu mai există, 
viaţa-şi are un nou curs, 
fiinţez în tot ce eşti, 
ceva din inima ta a răsărit în a mea, 
te iubesc până la infinit, 
pacea ta e şi-n mine, 
nu mai există dureri, zbateri, lacrimi, 
nelinişti, căutări, 
pentru că eşti … răspunsul.