Ketemu lagi, mama!(1)

În romanul "Roşu ucigaş", Jeroen Brouwers(2) porneşte de la momentul prezent al morţii mamei sale, plan care alternează cu întoarceri în copilărie când el, copilul de patru-cinci ani, a trebuit să trăiască - împreună cu mama, sora şi bunica lui - în lagărul japonez Tjideng, din "Batavia înconjurată cu ziduri de cazemată, turnuri şi sârmă ghimpată. În casele de piatră de-acolo au trăit închise mii de femei din Europa, împreună cu copiii lor, pe suprafeţe de câţiva centimetri pătraţi măsuraţi cu liniarul, suprafeţe pe care erau dispuse să şi le apere până la ultima lor picătură de sânge: chiar şi pervazurile ferestrelor erau locuite, şi pragurile, şi fiecare casă a scărilor mai deosebită, verandele, coridoarele, aerul însuşi din case era locuit, - cine avea un hamac trăia printre frânghiile cu rufe puse la uscat şi întinse peste tot, îmbrăcăminte zdrenţăroasă şi puturoasă." Aici a locuit vreme de aproape doi ani, "împreună cu alte câteva zeci de persoane într-o bucătărie, - noi locuiam pe dulapul-masă din jurul spălătorului de vase. Mama dormea pe acea masă, iar bunica, sora mea şi cu mine dormeam sub ea: bunica pe scândura care despărţea masa într-o parte de sus şi de jos, sora mea şi cu mine la parter, sub locul de dormit al bunicii."

La aniversarea celor cinci ani, Jeroen a primit în dar o carte: "Dani porneşte în călătorie". "Cine ştie ce anume dintre puţinele lucruri ale trusoului ei (mama - n.m.) sărăcăcios de lagăr trebuise ea să dea în schimb pentru a ajunge în posesia acestei cărţi. Era un exemplar mozolit şi zdrenţuit, câteva pagini erau desprinse din cotor, avea chiar pagini lipsă, dar eu eram mândru şi plin de bucurie, aşa cum numai după alţi douăzeci de ani urma să mai fiu, ţinând în mână prima carte scrisă de mine." Jeroen a împlinit cinci ani în ziua în care Adolf Hitler s-a sinucis. Deţinutele lagărului au fost pedepsite cumplit în acea zi, fiind obligate să facă, timp îndelungat, precum broasca: "pe vine, trebuiau să facă sărituri de broască până când îşi auzeau sângele în cap vâjâind asemenea vântului în timp de furtună, îşi simţeau inima-n gât, la încheietura genunchiului şi în alte părţi ale corpului, o simţeau bubuind ca şi când prin acele părţi ar fi vrut să iasă din trup. La fiecare săritură de broască trebuia să strige în cor oac! oac!" Multe femei nu au rezistat acestui chin, printre care şi bunica lui, care avea să moară patru zile mai târziu.

Salopeta cu buline roşii a băieţelului, cartea "Dani porneşte în copilărie", patina cu rotile - simboluri ale copilăriei, au coexistat bizar şi dramatic cu "Oac! Oac!"-ul sinistru, cu "Tenno-heika banzai!"-ul pe care femeile erau obligate să-l strige ("Ura, pentru împărat!), cu imaginea bunicii al cărei coc se despletise lăsând pletele să cadă în praf (ca un simbol al destrămării fizice) şi cu multe alte chinuri zilnice care l-au marcat pe Jeroen pentru toată viaţa (chiar şi evenimente fericite din existenţa lui devin, din acest motiv, prilej de angoasă: "De îndată ce, la telefon, am aflat că fiica mea se născuse, am pornit-o cu maşina spre spital, unde intrând în camera albă în strălucirea soarelui, am devenit concomitent un altul: era adevărat că aveam patruzeci de ani, cu început de chelie şi cu părul grizonat, dar în acelaşi timp eram un puşti, înconjurat de orăcăituri şi obligat să văd ceea ce vedeam fără să mă fac că văd altceva, eram înapoi în lagărul Tjideng [...]", se confesează el, după ani şi ani.).

Romanul "Roşu ucigaş" este una dintre puţinele mărturii privind torturile practicate în lagărele japoneze. Într-un stil simplu, în doar o sută de pagini, Jeroen Brouwers ne spune o poveste densă, răscolitoare.

______________________

1 Cuvintele "Ketemu lagi" fuseseră pentru prima dată auzite de Jeroen în ziua în care urcase în camionul care îl dusese în lagăr şi însemnau "Să-ţi fie bine" sau "Să fii fericit, acolo unde eşti, te duci sau vei rămâne". Aceste cuvinte fuseseră strigate de dădacă mamei sale, ca rămas-bun. Jeroen le rostea în lagăr ori de câte ori era nevoit să se despartă de mama sa. "Pe obrazul mamei mele apăruse mai întâi un semn de uimire, când mă auzise strigând aceste cuvinte - mult prea reverenţioase, mult prea protocolare erau aceste cuvinte în gura unui ţânc - după care râsese, astfel încât eu, pentru tot restul vieţii mele, am rămas cu ideea că dacă eu îi spun Ketemu lagi, mama mea va râde." Ketemu lagi! urma, de altfel, să devină un salut codificat a căror semnificaţie era ştiută doar de ei doi, salut pe care şi-l vor spune toată viaţa şi, "până în cele din urmă daţi, când ne spusesem aceste cuvinte, râsesem amândoi, chiar dacă nu mai era decât din priviri şi ar fi fost mai potrivit ca, măcar o dată, la ele, să plângem".

2 Scriitorul olandez Jeroen Brouwers (n. 1940) a debutat în anul 1967 cu romanul "Joris Ockeloen şi aşteptarea" ("Joris Ockeloen en het wachten"). Nuvela "Fără surle şi trâmbiţe" ("Zonder trommels en trompetten"), publicată în 1973, a atras atenţia publicului şi criticii literare. Au urmat romanele "Răsărituri de soare la mare" ("Zonsopgangen boven zee", 1977), "Paradisul scufundat" ("Het verzonkene", 1979), "Roşu ucigaş" ("Bezonken rood", 1981 - Premiul Femina étranger), "Încăperi secrete"("Geheime kamers", 2000 - Premiul Golden Owl), eseuri şi jurnalul literar "Feuilletons". Majoritatea scrierilor sale poartă amprenta autobiografică.

Carmen Botoşaru