Fata cu petale

Fata cu petale

Eu vorbesc prin petale. Cand sunt intrebata \"Ce nume ai?\", raspund cu petale. Cand el intreaba: \"Ma iubesti?\", declaratia mea de iubire e o-nlantuire de petale. Catifelate-moi-rotun­de-ovale-rosii-albe-­aurii... petale. Acesta e modul meu de comunicare. Nu e frumos? Sunetele inimii mele s-au slefuit indelung incat s-au transformat in petale. Gandurile mele oricat de navalnice si zguduitoare ar fi, se exprima tot prin petale... Nu e oare minunat? Ceilalti ma cunosc si cu mine se simt in siguranta. Se simt iubiti datorita comunicarii mele prin petale. Caci petalele nu dor. Si nici nu taie. Chiar daca eu sunt jar incins si-as vrea sa inund in jurul meu cu foc, exprimarea mi-e tot de petale. Si-asa am ajuns sa fiu cunoscuta \"fata-care-vorbeste-prin-petale\". Va intrebati probabil, ce se intampla cu petalele-mele-cuvint­e? Fulguiesc, luate de vant, de apa...?! Ei bine, ceilalti sunt atat de uimiti si cuceriti de vorbele-mele-petale,­ incat le iau acasa. Gandurile-mele-petal­e, dorurile-mele-petale­, se afla in sertarele de pret ale iubitilor mei, ale prietenilor mei, ale dusmanilor mei. Caci ce schingiuire mai samariteana se poate abate asupra mea decat atunci cand as vrea sa ucid, si de fapt, eu daruiesc petale. Si-atunci care e diferenta intre iubire si ura in cazul meu, nu va veti putea abtine sa nu ganditi. Asa e! Aveti dreptate... eu urasc precum iubesc! \"Crimele\" mele sunt acte de iubire. Vreau sa spun ca oricat de mult as uri, oricat de mult as cobori in bucataria de la subsol a iadului meu (caci fiecare avem propriul rai si propriul iad), eu nu pot sa ofer decat iubire. Aceasta e pedeapsa si in acelasi timp darul cu care am fost inzestrata. Sa ofer petale-de-iubire. Si de aceea multi vorbesc despre mine ca fiind \"fata-care-doar-iubeste\". Gandurile voastre soptesc - e de inteles -, \"pai si o prostituata iubeste. Iubeste neincetat\". Caci, cum altfel am putea numi datul pe care ea il face ne-ncetat. Cu orice sau cu toate riscurile. Da, asa e! Insa in ce ma priveste, se intampla ceva ciudat; lumea e atat de surprinsa de aceasta neputinta a mea, incat nu face decat sa ma lase in pace. Pe chipurile oamenilor se citeste uimirea si dorinta de intelegere. Ceilalti se simt doar diafani si usori in prezenta mea, incat tot ce pot sa faca, e sa primeasca petalele mele ca pe-un dar. Si pe care apoi, sa il pastreze ca pe-o dovada ciudata dar si draga, de iubire...
Va las acum, dar nu inainte de a va oferi o intreaga toamna de petale... galbene, pufoase, duioase... petale...



Cenaclu Literar: