Şi plouă
Submitted by Sanja Cristea T... on 07/23/2006 - 21:24.
M-auzi? Sunt aici ca să-Ţi spun
e toamnă afară şi plouă
şi ploile-n palme le-adun
şi-m...
M-auzi? Sunt aici ca să-Ţi spun
e toamnă afară şi plouă
şi ploile-n palme le-adun
şi-mi pare că-s picuri de rouă
Le beau însetată, mi-e dor,
mă mângâi pe faţă cu ele
Mă vezi, Dumnezeule? Zbor
şi-n palme port picuri de stele
Mă vezi, mă cunoşti, Dumnezeu?
stau toată cu stelele-n mână
şi vin mai aproape şi eu
şi-mi plouă cu stele-n fântână
Din margini de lumi Ţi-am adus
tot dorul şi rugile toate
şi plouă cu stele de sus
şi plouă cu stele curate
Mă ştii când vorbesc, mă auzi?
mă plouă o ploaie măruntă
şi faţa şi ochii mi-s uzi
şi plouă cu stele de nuntă...
Comentarii