Mi-am îngropat sentimentele
La umbra unui nuc...

Mi-am îngropat sentimentele
La umbra unui nuc bătrân
Din grădina cu amintiri.

Le-am acoperit.
Cu mâna streaşină la ochi
Le-am acoperit,
Spre a nu fi găsite din întâmplare
Atunci când suflete goale şi disperate
Ies în nopţi cu greieri
La căutat de comori.

Le-am presărat apoi
Petale de iubire
Pe la îngemânarea zorilor,
Spre a înflori într-un zâmbet
Pătruns de explozia
Unei alte dimineţi.

Pe-nserat le udam
Cu susur de frunze de cireş,
Iar aroma lungilor nopţi de vară
Le-o aşezam cuminte la rădăcinile existenţei.

Au crescut sentimentele mele.
Au devenit copii mari, nebunatici,
Mai apoi adolescenţi cu inimă neânfricată,
Şi adulţi au devenit,
Adulţi ce vorbesc mult
Dar iubesc mai puţin...

Iar când au dat în pârg,
Când fructul a fost copt
Şi gata să explodeze în lumină şi foc,
Cu coasa bunicului -
Acuţită pe buză cu ciocan dur, metalic -
Le-am secerat într-o toamnă desculţă.
De la tulpină le-am secerat
Şi cu degete albe, cu degete de foame
Am scurmat ţărâna,
Mi-am zdrelit şi însângerat mâinile
În colbul grădinii
Spre a distruge complet şi rădăcinile.

Şi acum, pe o iarnă cu viscol
Şi vânt de la miazănoapte,
Cu cămaşa sfâşiată,
Pieptul dezgolit
Şi părul vâlvoi,
Caut disperat în grădina amintirilor
Locul unde au fost cândva
Sentimentele mele îngropate,
Declarate moarte
Şi dispărute pe vecie,
În speranţa că mi-a scăpat din greşeală,
Că am rătăcit din nesăbuinţă,
Că am uitat din prea mult dor de viaţă
Un vlăstar, doar un plăpând vlăstar
Legănându-se cuminte în şuierul crivăţului
Şi aşteptând o altă primăvară.