Cercetarea istoriei mentalităţilor, ca disciplină, este încă puţin dezvoltată în România, a fost concluzia mesei rotunde cu tema 'O istorie a iubirii este posibilă?', organizată miercuri seara, la Colegiul 'Noua Europa'.

Dezbaterea a avut ca punct de pornire cartea 'Focul amorului: despre dragoste şi sexualitate în societatea românească (1750-1830)' de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, volum apărut recent la Editura Humanitas. Autoarea a propus să se discute 'despre iubire ca subiect de cercetare, despre iubirea conjugală, despre iubirea nelegitimă, despre subiecte care pot deveni cărţi într-un viitor apropiat'. Sursa esenţială a cercetării incluse în acest volum o reprezintă arhivele judiciare.

Istoricul Andrei Pippidi a adus argumente privind interesul istoricilor pentru acest subiect. El a spus că s-a mai încercat abordarea subiectului în jurul anului 1900, însă 'adevăratul început de drum trebuie găsit în 1941', o dată cu apariţia articolului 'Sensibilitate şi istorie', despre viaţa afectivă de altă dată.
În România, subiectul a apărut mult mai târziu şi asupra lui s-au aplecat puţini cercetători, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu fiind unul dintre primii autori 'care se încumetă să cerceteze tema cu o documentaţie temeinică şi, în acelaşi timp, cu sensibilitate, cu reacţia fină la limbajul documentelor şi fiorul de umanitate care le însufleţeşte', a spus Pippidi.

Scriitorul Ion Vianu a apreciat că este vorba despre o cercetare de istorie a mentalităţilor, 'o disciplină care este încă puţin dezvoltată la noi, dar interesul acestor studii româneşti arată că sexualitatea comportă un anumit specific regional şi cultural, iar lucrări ca acestea sunt de natură să meargă către degajarea unor astfel de profiluri speciale'.

În opinia cercetătorului şi scriitorului Andrei Oişteanu, tema 'O istorie a iubirii' poate fi 'un obiect de cercetare', fapt demonstrat 'cu prisosinţă de şcoala franceză', numai 'dacă se pun aceleaşi tipuri de probleme în cercetarea, în cadrul unei istorii a mentalităţilor, a conceptului de iubire şi a tuturor faţetelor ei', a apreciat Oişteanu, arătând că în România, 'mai degrabă nu este posibil'acest lucru.
'Suntem foarte rămaşi în urmă, suntem defazaţi, nu suntem sincronizaţi, dar sunt câteva studii de unde se poate începe', a subliniat cunoscutul cercetător, făcând trimiteri la diverse surse care pun accent pe tema abordată.

Scriitorul şi filosoful Andrei Pleşu - gazda evenimentului - a subliniat că lectura cărţii a fost pasionantă. 'Este o carte plină de imaginaţie şi, în acelaşi timp, de acribie, o carte plină de anecdotică tulburătoare de multe ori, plină de pitoresc, de umor, iar combinaţia de interes pentru viu, de umor, de talent literar şi de acribie euforică nu este curentă în practica academică a istoriei - cu excepţii notabile, fireşte', a spus Andrei Pleşu.
El şi-a exprimat bucuria că în peisajul istoriografiei româneşti 'o voce se aude foarte distinct'. În opinia sa, autoarea a fost mult mai atentă la 'imediatul suculent, la faptul că amorul provoacă efect de pagubă colaterală, decât la iubirea manierată, dezinteresată şi curtuază'. Asta pentru că sursa esenţială a acestei cercetări o reprezintă arhivele judiciare şi este vorba despre 'zona de penumbră, de eşec, de catastrofă a amorului - aşa cum se reflectă în toate clasele sociale'.

În cadrul dezbaterii s-au făcut referiri şi la cartea lui Mihai-Răzvan Ungureanu, 'Convertire şi integrare religioasă în Moldova la începutul epocii moderne', apărută la Editura Universităţii 'A.I. Cuza' din Iaşi, în 2004. Autorul nu a putut onora cu prezenţa această masă rotundă.