Festivalul filmului românesc, în Cipru

Ambasada României la Nicosia şi Centrul Naţional al Cinematografiei din România organizează Festivalul filmului românesc, în perioada 1-15 noiembrie, cu sprijinul Ministerului Educaţiei si Culturii din Republica Cipru.

'Este o acţiune culturală a ambasadei şi reprezintă prima manifestare românească de acest gen din Cipru. Cu acest prilej, oferim posibilitatea tuturor iubitorilor filmului din Cipru să cunoască o parte dintre realizările cinematografiei româneşti moderne. Manifestarea se adresează deopotrivă comunităţii internaţionale şi celei româneşti. Noul val al cinematografiei noastre are calitatea de a se face înţeles, ca stil şi conţinut, peste tot în lume, tocmai datorită abordării şi dezvoltării unor teme universale, prin prisma realităţilor româneşti contemporane', a declarat, joi, pentru ROMPRES, ambasadorul României în Cipru, Andreea Păstârnac.

În prezenţa oficialilor ciprioţi, a unui mare număr de membri ai corpului diplomatic şi a unui public multinaţional, Gala filmului românesc din Cipru a debutat cu pelicula 'Occident', în regia lui Cristian Mungiu, reuşind să facă o bună impresie.
În programul festivalului mai sunt incluse filmele 'Furia', sub regia lui Radu Munteanu - sâmbătă, 4 noiembrie, 'Marfa şi Banii', regia Cristi Puiu - 8 noiembrie, 'Italiencele', regia Napoleon Helmis - 11 noiembrie.

Festivalul de film românesc se va încheia miercuri, 15 noiembrie, cu spectacolul 'Maria', regizat de Peter Călin Netzer.

În Cipru trăiesc aproximativ 15.000 români, populaţia acestei ţări fiind de 780.000 locuitori. Republica Cipru este ţară membră a Uniunii Europene din anul 2004.

Știri Atheneum: