Referendum


Mitinguri pro şi contra preşedintelui suspendat Traian Băsescu, la Iaşi

Mii de oameni urmează să participe duminică după-amiază, la Iaşi, la două mitinguri pro şi contra preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Mitingul organizat de Partidul Social Democrat, în Piaţa Palatului Culturii, a fost devansat cu două ore, după cum a anunţat preşedintele PSD, Mircea Geoană, într-o conferinţă de presă.

Iniţial, acţiunea social-democraţilor din Piaţa Palatului Culturii fusese programatăpentru ora 17,00, dar a fost devansată la 15,15, pentru a se evita suprapunerea discursului politic al liderului PSD, Mircea Geoană, cu cel al preşedintelui suspendat Traian Băsescu, care se va afla la mitingul organizat de Partidul Democrat în Piaţa Unirii din Iaşi.

Manifestarea din Piaţa Palatului Culturii se va încheia, în jurul orei 17,00, cu un concert de muzică populară susţinut de Sofia Vicoveanca şi Nicolae Furdui Iancu.

Potrivit afirmaţiilor făcute, duminică dimineaţa, într-o conferinţă de presă, de reprezentanţii PSD, începând cu ora 12,30, la Iaşi, sunt aşteptate să sosească peste 25.000 de persoane. Acestea vor sosi cu ajutorul a trei garnituri de tren şi al altor mijloace de transport şi vor sta, timp de trei ore, în Piaţa Palatului Culturii.

Preşedintele PSD a afirmat că organizarea celor două mitinguri de la Iaşi este "un exerciţiu de democraţie europeană". "Intrăm în ultimele zile ale campaniei. Sunt convins că suntem suficient de europeni, astfel încât să avem la Iaşi două mitinguri normale, fără incidente", a afirmat Geoană.

Liderii PSD şi cei ai PD susţin că la Iaşi sunt aşteptate duminică după-amiază aproximativ 50.000 de persoane. Mii de băcăuani, membri sau simpatizanţi ai Partidului Democrat, Partidului Naţional Liberal, Partidului Social Democrat şi Partidului România Mare, au plecat la ora 12,00 spre Iaşi, pentru a asista la cele două mitinguri paralele.

Deplasarea prin judeţe a celor 48 de autocare şi autobuze, 36 de microbuze şi circa 200 de maşini mici este supravegheată, pentru asigurarea fluenţei circulaţiei, de poliţiştii băcăuani, apoi, de la graniţa cu judeţul Neamţ - de poliţiştii din Neamţ, iar apoi de cei din Iaşi.

Ambele tabere afirmă că sunt preocupate de cei care s-au deplasat la mitingurile de la Iaşi, premieră pentru România, nu numai pentru a li se asigura o deplasare confortabilă, dar şi pentru a avea siguranţa că printre participanţi nu sunt şi persoane certate cu legea, ori infiltrate pentru crearea confuziilor sau pentru provocări. Ca urmare, pe lângă numele participanţilor, listele conţin şi datele lor de identificare.

Peste 3.000 de simpatizanţi ai PD şi PSD au plecat, duminică dimineaţa, din Focşani, spre Iaşi.

Încă de la primele ore ale dimineţii, străzile din Focşani erau pline de maşini cu steaguri portocalii, aparţinând susţinătorilor preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

"La Iaşi vor participa peste 1.600 de simpatizanţi PD din Vrancea", a spus liderul local al democraţilor, senatorul Jean Vraciu, conducătorul delegaţiei.

Pe de altă parte, social-democraţii, îmbrăcaţi în tricouri roşii cu furnicuţe, s-au îmbarcat spre Iaşi în mai multe autocare. Au fost organizate trei plecări din Focşani, participanţii la miting urmând să se întâlnească la Bârlad.

"Vor participa la mitingul de la Iaşi împotriva preşedintelui Traian Băsescu peste 1.500 de membri PSD", a declarat secretarul executiv al PSD Vrancea, Cătălin Vrabie.

Pentru asigurarea liniştii şi împiedicarea unor conflicte între simpatizanţii celor două formaţiuni politice aflate la dreapta şi la stânga eşicherului politic, pe străzi se 15516vor afla circa 800 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti comunitari.
rompres

Știri Atheneum: