năucitoare clipe, poeme indecente aceasta este viaţa, un vis: festina lente calvarul cu cocoaşă, copita de argint cu fiecare vorbă, încerc să nu vă mint cu fiecare scrâşnet, un gând se domoleşte în fiecare faptă o moarte mă păzeşte aceasta este viaţa, un vis: memento mori adu-mi mereu aminte, pleca-vor călătorii la margine de drum, doi oameni se iubesc privindu-i cu tristeţe, şi eu îmbătrânesc nu-mi place vinul ăsta cu gust de scorţişoară nu-mi place nici izbânda pe calea cea uşoară
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine şi mă gândesc la ţăranul ce-şi ia coasa şi taie capetele plecate ale spicelor de grâu fără să-i pese că şi oamenii au capetele plecate în faţa morţii
moartea cuiva este foamea altcuiva
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine şi simt cum este să-ţi chiorăie maţele de dragostea celuilalt ce trece ca un bolovan de cocă prin stomac
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine şi mă gândesc la sânii iubitei ca două pâini rumene înmuiate în lapte
prima mea naştere a fost cu voia mea urlam acestei lumi care urma să mă înveţe să sufăr că limba mea are două tăişuri şi-am dat de ştire duşmancei mele de moarte şi primul meu urlet a fost cel mai cumplit cât toată tăcerea pe care urma să o urlu la a doua mea naştere când urletul meu amuţit de atâta urlet m-a învăţat să urlu în mine din toate celulele mele să izbucnească un urlet tăcut m-am născut poet fără voia mea se întrebau toţi de unde ştiu atâtea lucruri de unde le scot de parcă aş fi un inventator
oameni şi oameni ne întâlnim pe stradă fără să ne mai aducem aminte vreodată şi totuşi te gândeşti că dumnezeu este capabil să ne asculte pe toţi să ne privească să ne iubească iar noi cel mai bine ştim să uităm mergem indiferenţi cu mâinile în buzunare pe drumul nostru împrejmuit de ziduri înalte din toată lumea asta atât de mare am ales să ne privim în oglindă să ni se usuce oasele într-o cutie de chibrituri sângele s-a învechit îndeajuns în cupa inimii mele
am cunoscut femeia cu trup de optsprezece ani ceva în mine azi a murit şi mă întreb dacă va mai renaşte vreodată în inima mea acea pasăre uriaşă cu aripi de foc şi lacrimi de Soare
prin mine Domnul îşi face marea lucrare mă ţine de mână şi mă poartă prin lume îi arde de glume îmi spune nu fii trist în inima ta renaşte un Christ cu plete cărunte în sufletul tău se-nalţă un munte
tentaţia este pretutindeni tentaţia vieţii sau a morţii şi dragostea, da dragostea, care doarme înlăuntrul nostru ca o femeie bătrână îmbrăcată în negru şi timpul un cancer care nu dă niciodată înapoi şi satana care lasă întotdeauna bacşiş după ce bea sângele unui incest n-am nicio idee despre dorinţa asta care şerpuieşte spre tine lepădându-şi cămaşa
tentaţia este pretutindeni tentaţia atacului sexual războiul pe care l-ai pierdut deja de prea multe ori ca să mai numeri răniţii
timpului... nu-i tremură niciodată mâinile îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa numai mie îmi tremură mâinile când încerc să mă rad îmi zic mereu astăzi trebuie să fiu mai frumos poate mă întâlnesc cu sublimul mă îmbrac cu acelaşi costum de haine pe care îl port de-o viaţă cuvântul meu merg pe stradă râzând poate că mă voi pierde în această forfotă şi timpul mă va scăpa din privire însă oamenii se întorc la casele lor rămân singur în faţa destinului
Comentarii