am aruncat năvodul ca Iona după nori credeam că pot să prind măcar o clipă s-o pipăi ca pe-un dar nepreţuit de linişte şi-ncremenire-ntr-o lume care urlă pe umeri mărăcini înmugureau asupra îngerului obosit plecându-şi capul sub aripă ca o păpuşă moale-n sfori m-a părăsit tovarăş ciorilor din turlă
atunci am ştiut amândoi că vom avea o zi numai a noastră în care trebuia să ne trezim înaintea tuturor şi aşa desculţi să urcăm de mână până la încuviinţarea zeului meu în faţa căruia ne-a prins soarele îngenunchiaţi pietrelor vechi de mii de ani eu şi tu o geometrie perfectă de suflet şi trup
sufletul unui bărbat este la început o hartă cu oraşe mici luminoase în care fetiţe cu cozi împletite sar şotronul ca nişte fluturi mici de catifea galbenă departe de zbuciumul lumii în urmele bleu ciel ale ploii ele sunt închise apoi în blocuri de desen sau maculatoare cu hârtie proastă ca şi cum ar călători pe veci prin tulpina vreunui arbore ale cărui inele vor număra într-o zi moartea
,,melc, melc, codobelc - scoate coarne boureşti şi te du la baltă, şi bea apă caldă"
ca o scrisoare simplă blestemul m-a ajuns izvorului de lacrimi adăugându-i sare tresar pe mâna dreaptă noi rădăcini amare cerneluind un singur şi dureros răspuns
imagini în oglindă se-adună şi se rup către lagune-nguste sirene lungi înoată rămâne doar o seară a noastră, grea şi toată să ne-nsolzească vina iubirii-adânc în trup
parcă-mpotriva cărnii m-alcătuieşte-o stâncă aici, ades, vocala e ploia care plânge în firul nou de iarbă simt caii mei pursânge înaintând frenetic în apa prea adâncă
ridică-ţi din cenuşa eşecurilor multe făptura ta străpunsă mereu de un pumnal şi ia-o de la capăt la vale şi la deal prin singurele locuri ce ştiu să te asculte
tu eşti mereu schilodul ce se regenerează prin boală şi cădere sortit să se ridice să-şi caute-n icoane mirabila matrice care-l înlănţuieşte şi îl înnobilează
dualitatea-nfruntă imagini în oglinzi pe fragede-nvelişuri de mere punem preţ acolo sănătatea se dăruie citeţ şi eşti dator, aproape, spre măr mâna să-ntinzi
nimic pe dinafară nu lasă să se vadă că-n mine-şi fac culcuşul o muză şi-o tanagră o îngeră de spumă şi-o diavoliţă neagră pe rând, ridică vălul... îl lasă iar' să cadă
Comentarii