te ţin în braţe tu nu îmi ceri nimic dragostea ta e un măr caramelizat cuvintele se umflă şi plesnesc nu mai rămâne decât umbra noaptea iese din mine şi mă caută pe străzi
desenez în fiecare dimineaţă inimi pe care le umplu cu pietre le car după mine în parc le uit uneori prin buzunarele tocite şi seara când le număr una îmi iese în plus dimineaţa o iau de la capăt ca să nu-mi ies din mână când nu am pietre le umplu cu tăceri pe care le arunc uneori în mansarde mâinile mele respiră dimineaţa la prânz şi seara desenează inimi restartează iubiri şi-şi prelungesc boala cu un pocnet din degete
Port în mine umbra ciudată a morţii adrenalină tolănită pe ziduri în poem fiecare se dezbracă pe sine mai încolo întunericul îşi muşcă zăbala stau în genunchi până la zece aştept să-mi şopteşti că m-ai visat goală bând din ochii tăi frigul picioarele se lungesc cât stâlpii de la catedrală discursuri fluente se preling pe sub icoane umbra mai pleacă uneori mă împărtăşesc atunci karma alunecă printre noi e bine să rugineşti frica s-o înghiţi fără părere de rău zideşti o frunză de frasin ca pe o zodie în care
Cum pot păpuşile să vorbească Să înghită întunericul de pe tâmple Să râdă cu gura până la urechi De glumele noastre idioate Cum pot aduna lumina De pe marginea Unui amurg cenuşiu Îmi plac păpuşile când cer de mâncare Cu glasuri subţiri De zăpadă Liliac mov şi ceai aburind Le scot ochii cu o şurubelniţă de jucărie Păpuşile nu s-au trezit încă Le trag de păr Nu vor să strige Ne-am prăvălit în cufărul vechi Păpuşile plâng Lacrimile lor merg la pediatrie Perfuzii pentru copiii săraci
moliile rod zâmbetul din ramă scoarţa de mesteacăn prin vise goale de conţinut pozez două minute la un perete albastru te caut pe google mai des primeşti mailuri în anotimpuri de tămâie azi nu ştii că iubirea mea e mai albă ai putea să-mi citeşti într-o seară cenuşăreasa?
Ciocane loveau în oasele de plumb mătasea aluneca printre cuvinte la început nu ştiam să strig vocea îmi pierise de la atâta lumină albă soarele nu se arăta prea des în visul meu obosise curgea pe o fereastră mut ca şi peştii eu înnodam nopţile aşteptând să-mi crească degetele până la lună
Marmură albă marmură neagră cuvinte în care nu mai încape nici o lumină de seara şi până în zori am desenat păsări acum nu mai vor să zboare triluri stau suspendate pe buzele mele şi eu îmi ţin respiraţia ca tu să nu pleci
Copilul mă ţinea de mână îmi arăta iarna nisipul rece pasărea luminii lucruri ciudate mi se păreau voiam să mă salvez printr-un ţipăt
copilul mă ţinea strâns de mână plânsul ca o ploaie special croită pentru sfârşitul lumii fluturi de apă cădeau în universul mic noi doi îngheţam în cântecul roşu al păsării
Probabil va trece şi vara asta mi-ai zis privind corbii ruginiţi margaretele erau scuturate şi eu căutam ceva prin zâmbetul bunicilor înainte de răsăritul soarelui nu am mai aşteptat lacrima să se usuce pe obrazul duminicii pentru că tata stătea cu faţa la răsărit şi ne spunea cum trec norii pe deasupra cimitirului noi nu-l ascultam trifoiul mirosea a lună plină şi picioarele mi se afundau adânc în hleiul Chetrişului la Cruce urme de Hristos răstignit stau la marginea satului
Comentarii