mi-e sufletul deseori încăpere de sare adăpostind sub foşnet oceanul acolo sub grinzile cerului credinţa e tot ceea ce rămâne eu am ridicat norii desculţi până la tine doamne tu ai zidit ferestrele
Am regăsit Podul din Turtle Bay al ultimului cavaler medieval regele structurilor web după nopţile pierdute prin Plaka şi Monastiraki căutînd pastişe de amfore negre corintiene prin tîrgul de vechituri
vindeam de fiecare dată lumina ce deflora interspaţiile dintre paginile jurnalului ascuns prin valize plaja îngustă a memoriei ce purta două siluete imperceptibil tulburînd semne întoarse spre ape
încă o toamnă intoxicată cu monoxid de carbon în afara oricărui pericol doar timpul rămâne punctul forte din chirurgia plastică happy meal peste costurile iernii care vine
(o să zidesc scâncetul frigului când ne vor fi fost uitate umbrele)
cel mai greu examen în medicina de urgenţă este îmblânzirea scorpiei după incendii explozii atentate literele albe refugiate la groapa de gunoi ecologică şi pruncuciderea
(plânse de nori prin cetate moartea ne leagănă funii de ploi)
păcatul meu cel mare este de a fi fost scrisă lângă tine căutându-ţi peste veac imaculata mireasmă a mâinilor mimând aceleaşi gesturi indescifrabile arabescuri de pe Planeta Viselor cuminţi printre pisici şi orătănii nemuritoare împletind basme la nesfârşit în dimineţile noastre secrete precum albastrul geamăn din priviri...
păcatul meu cel mare este c-adorm şi-acum sub icoana ta
lumea despre care-mi scrii cu ideograme uitate din umbre şi lut începe la marginea degetelor tale excrescenţă vie atemporală de unde se-adapă colonii albastre de stridii şi fluturi.
...încă mai păstrez prin album cuvinte cu iz de lună şi maree acelaşi contur de insule promise din care viscolesc până la refuz, sintagme.
căzuseră toate sinonimele disperării nostalgii cu torsul plin de zăpadă pelerini purtând imprevizibilul vis trecut prin foc şi sabie
desenam cândva la teu şi echer schiţe de schiţe, lucrări tematice, abrevierile tandre genunchiului tău conturat prin alveole asimetrice sacadate axonometrii en plein air dimineţi pierdute
avem aceeaşi umbră-nflorită-n coapse ca o mângâiere plânsă-nvechită prin iarba lascivă cosită proaspăt la amiază
mi-e umbra de-orizont-mpletită zvâcnire de-albastru rotundă şi trează
jumate din umbră-mi începe cu altceva solstiţiu naufragiat printre pleoape răscolitor contur de migdal heraldic exod de opal rombos lichid pe colţul de noapte...
aceeaşi umbră-nrourată-n gând deschide foşnetul cărnii flămând mai tandru-nflorită cu încă o noapte...
Comentarii