„Cred că ceea ce ne face să trăim cu adevărat este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă.”

(Constantin Brâncuşi)

„Poate sunt un înşelător, un bătrân trubadur

care sminteşte ochii şi inimile

celor aşezaţi în fotolii —

Poate sunt coloana de marmură

Sub care vă adăpostiţi gloria

Poate am în oasele nevăzute o stea,

multe stele - galaxia poeziei

şi între malurile voastre fără izvoare,

mereu ţâşnesc, mereu sunt sperietoare.”

(Poate)

Amândouă sunt verbe de conjugarea IV şi, adesea,   întâmpinăm dificultăţi la scrierea lor corectă.

Formele celor două verbe la infinitiv sunt: “a fi” şi “a şti”  -cu un singur “i”.

Îl citesc și-l recitesc pe Nicolae Steinhardt pentru că așa cum spune Arsavir Acterian într-una din evocările lui, ”Nicolae Steinhardt a fost fără îndoială un om dobă de carte”. Cei care se încumetă să-și spună părerea despre o carte sau despre un autor ar trebui să ia aminte la acest adevărat ”foc de artificii” care este ”Monologul polifonic”, o colecție de eseuri pline de erudiție și înțelepciune, de surprinzătoare corelații:  ”Cultura lui literara, filozofica copleșește”, spune Arsavir Acterian despre părintele de la Rohia.