Amândouă sunt verbe de conjugarea IV şi, adesea,   întâmpinăm dificultăţi la scrierea lor corectă.

Formele celor două verbe la infinitiv sunt: “a fi” şi “a şti”  -cu un singur “i”.

La  modul gerunziu avem formele “fiind” şi “ştiind”, alcătuite din tema verbelor “a şti” şi “a fi” plus terminaţia gerunziului,  -ind. Se scrie cu doi “i” - unul din temă şi altul din desinenţă.

Verbul a şti este un verb regulat- rădăcina rămâne aceeaşi pe parcursul conjugării.
 Modurile personale sunt: indicativ, conjunctiv, condiţional optativ şi imperativ. La rândul lui, modul indicativ are timpurile: prezent, imperfect, perfect simplu, mai mult ca perfect, perfect compus şi viitor.

Conjugarea verbului “a şti”

Modul indicativ

 

  Prezent 

eu ştiu

tu ştii

el, (ea) ştie

noi ştim

voi ştiţi

ei, (ele) ştiu
                       
Imperfect 

 

eu ştiam

tu ştiai

el, (ea) ştia

noi ştiam

voi ştiaţi

ei, (ele) ştiau
                 
Perfect simplu

 

eu   ştiui

tu ştiuşi

el, (ea) ştiu

noi ştiurăm

voi ştiurăţi

ei,(ele) ştiură
                  
Mai mult ca perfect 

 

eu ştiusem

tu ştiuseşi

el, (ea)  ştiuse

noi  ştiuserăm,

voi ştiuserăţi

ei,(ele) ştiuseră;
                 
Perfect compus

 

eu  am ştiut

tu ai ştiut

el, (ea) a ştiut

noi am ştiut

voi aţi ştiut

ei, (ele) au ştiut
                   
  viitor

   eu voi şti

   tu vei şti

  el, (ea) va şti

  noi vom şti

  voi veţi şti

  ei, (ele)vor şti

 

Aşadar viitorul  se formează din auxiliarul a vrea la viitor şi forma de infinitiv

(a)şti, cu un singur i.

Modul Conjunctiv

 

 Prezent: 

eu să ştiu

 tu să ştii

 el, ea să ştie

noi să ştim

voi să ştiţi

ei, ( ele) să ştie

 

Modul Condiţional optativ,

 

Prezent: 

 eu aş şti

 tu  ai şti

el(ea) ar şti

noi am şti

voi aţi şti

 ei, (ele) ar şti;

Imperativ:

ştii! (tu)

ştiţi! (voi) - arată un îndemn, o poruncă.

Ca să fie mai clar voi da câteva exemple de propoziţii cu situaţiile în care se fac confuzii- toate la persoana a doua, singular:

Ex: Tu ştii că n-ai învăţat. ( indicativ, prezent)
         Vei şti să preţuieşti cărţile în viitor.  (indicativ, viitor)
         Să ştii că n-ai fost selectat în echipă. (conjunctiv, prezent)
         Dacă ai şti cât de greu e să rămâi acolo, în vârf! ( condiţional, prezent)
         Ştii atât cât trebuie! (imperativ)

Verbul a fi este un verb neregulat,  suferă transformări şi la nivelul rădăcinii.

A fi

Modul Indicativ

 

Timpul  Prezent:

 

eu sunt

tu  eşti

el,(ea) este

noi suntem

 voi sunteţi

ei,(ele) sunt

Imperfect:

eu eram

tu erai

el, (ea) era

noi  eram

voi  eraţi

ei, (ele) erau
                   
Timpul  Perfect simplu: 

 eu fui

tu fuşi

el, (ea) fu

noi furăm

voi furăţi

 ei, (ele) fură (cu accent pe u)
     

sau

                     

eu fusei

tu  fuseşi

el,(ea) fuse

noi fuserăm

voi fuserăţi

ei, (ele) fuseră

Timpul Perfect compus: 

 

eu  am fost

tu ai fost

el,(ea) a fost

noi am fost

voi aţi fost

ei,(ele) au fost

Timpul Mai mult ca perfect:

 

eu  fusesem

 tu fuseseşi

el,(ea)  fusese

 noi fuseserăm

voi fuseserăţi

ei,(ele) fuseseră

Timpul Viitor

 

eu  voi fi

tu vei fi,

el,(ea) va fi

noi vom fi

voi veţi fi

ei, (ele)  vor fi

Modul Imperativ

 

 fii! ( tu)

fiţi! ( voi)

Modul Conjunctiv

 

Timpul  Prezent:

 

eu să fiu

tu să fii

el, (ea)să fie

noi să fim

voi  să fiţi

ei,(ele) să fie

Modul Condiţional

 

Timpul  Prezent

 

eu  aş fi

 tu ai fi

el, (ea) ar fi

noi am fi

 voi aţi fi

ei, (ele) ar fi

În acest caz  întâlnim greşeli de scriere la imperativ, conjunctiv şi condiţional, persoana a doua, singular.
                    
Ex: Fii tu însuţi!  

Să fii om e lucru mare.    

Ai fi  bun de pedagog.                                
  

 

 

Notă :                                       

”A vrea” şi “a voi” sunt doua verbe distincte şi, în acelaşi timp, foarte asemănătoare. Ca semnificaţie sunt aproximativ identice. Ca provenienţă, nu. “A vrea” vine din latinescul volo pe când “a voi”, are origine slavă (cf: voliti, după DEX).
Atât verbul “a vrea” cât şi ”a voi”au conjugări complete (nu sunt defective).
1. Din raţiuni fonetice, verbul “a vrea” implică unele probleme cum ar fi conjugarea la indicativ imperfect “eu vream”, “tu vreai”, “el vrea”. Deşi formele există, sunt considerate arhaice sau regionale. Limba modernă le-a înlocuit cu formele de imperfect ale verbului a voi : “eu voiam”, “tu voiai”, “el voia”. Această conjugare este în conformitate cu standardul Academiei.

2.Verbul “a voi” este un verb regulat, de conjugarea a IV-a, cu sufix incoativ –esc, la prezent. Ex: “eu voiesc”, “tu voieşti”, “el voieşte” etc.
În limba română, tandemul a vrea – a voi este şi auxiliar. Pentru a forma viitorul, avem nevoie de prezentul verbului “a vrea” plus infinitivul verbului de conjugat.

3. Acest prezent al verbului a vrea este, de fapt, o conjugare hibridă a verbului “a voi” (fără sufixul incoativ de prezent -esc) şi “a vrea”. Singura persoană unde este lesne de recunoscut verbul a voi este “eu voi” şi singura formă unde putem lesne recunoaşte verbul “a vrea” este “ei, (ele) vor”.