Mai pune pentru mine o vorbă, tată,

de-am cheltuit tot timpul fără rost

şi nu mai am cu ce aprinde focul

în vatra existenţei pământeşti.

Lovit precum pasărea Moa

voinţa de iubire mi-a murit

pe-altarul înţelegerii depline

a existenţei sacrului în vid.

Prin înţelesul înţeles prea bine

fără voinţă mi-am pierdut reperul,

să mă întorc la cugetul moral

rămas sfinţeniei dator vândut

e prea târziu şi ghidul a fugit…

De-aceea pune tu o vorbă sus.