O PRESIMŢIRE

Sosit-au, tainic, alte zile ieri

prin ochiul inocent al penitenţei,

necunoscutul craniu prinse ochelari

în conştientul mânuit de existenţă,

de-aceea-l întrebam; îl întrebam

de liniştea ce nu nelinişteşte.

Murea în mine tot ce se schimba

cu o sinceritate nibelungă,

în Marea Neagră, joi, plângea o stea

o frunză rătăcită verde pe teugă

şi el tăcea, rotundul lui tăcea,

de linişte mergeam pe cercetate

cu pricina-ntrebării sub o umbră

ce prefăcută moartă numai pentru ea

albise femeieşte, cu o dungă

şi el tăcea, tăcerea lui tăcea

un strigăt inventat în faţa porţii.

,,Cine-i acolo?” – orbul întreabă în mine,

mâncând o pâine mâine pentru azi.