Aud, tot mai des, în ultima vreme, expresia „a trăi decent”, expresie în numele căreia se clamează câte şi mai câte drepturi. „A trăi decent” a devenit unicul scop al vieţii, ultima treaptă a Paradisului pământesc pentru care merită să sacrifici orice alte porniri, venite din cine ştie ce rătăciri ale gândului rău strunit. „A trăi decent” echivalează cu „o îndestulare liniştită”, în care „fericirea” de altădată a fost înlocuită cu „bunăstarea”, iar „nobleţea spiritului” cu „decenţa”.
Motto: „Fiecare deţinut trebuie să simtă pe propria-i piele că omul este un mâncător de oameni; conştiinţa supravieţuitorului, dacă mai dăinuie cumva, trebuie să fie lăcaşul ruşinii de a fi rămas în viaţă.” (Andre Glucksmann, Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni)
Obişnuiesc să-mi protejez auditoriul, evitând să-i trag drept în plex cu vorbele nu prea blânde, atunci când încerc şi eu să spun oarece în agora. Îmi iau anumite precauţii şi-o ocolesc vulpeşte pre după piersic. Care va să zică, încerc eu să împac şi lupul şi varza că biata (sau beata?) capră de mult îi moartă-n coşar.
Magdalena Carmen Frida Kahlo Calderon a văzut lumina zilei în data de 6 iulie 1907 în Coyocan, o suburbia a oraşului Mexico. Tatăl său Karl Wilhelm Kahlo, fotograf profesionist, era originar din Pforzheim, în Baden-Wurttemberg, Germania, membru al unei familii de giuvaiergii renumiţi.
Valoarea omului este titlul conferinţei susţinută în Aula Universităţii din Iaşi, de filosoful Ioan Petrovici, la 28 octombrie 1923, în folosul Societăţii de profilaxie a tuberculozei.
Autorul porneşte în demersul său socio-filosofic de la ideea că orice fiinţă umană posedă, în primul rând, o valoare prin însăşi calitatea sa de fiinţă umană; că orice fiinţă omenească, oricât ar fi ea de “dărăpănată”, nu trebuie aruncată la periferia societăţii , ci trebuie să fie sprijinită să trăiască.
Avangarda literară îşi trage seva din nihilismele filosofice de la începutul secolului trecut şi defineşte un moment de ruptură la toate nivelurile, renegarea şi reconsiderarea tradiţiei, a gusturilor estetice anterioare, instituirea unor noi raporturi între creator şi consumatorul de literatură. De remarcat că receptorul cultural de la noi abia acum a început să capete apetenţă pentru elementele înnoitoare introduse de avangarda literară.
Comentarii