Ţi-s lacrimile izvoare de demult,
ţi-s gândurile dureri din neştiut –
trage cerul spre morminte
să plângă pe oseminte.

Ţi-e zâmbetul oţel de lună nouă
culcat pe-un pat de suflet şi de rouă –
mută nunta de cucoare
din drumul stelei căzătoare.

Se trezesc străbunii-n vise –
spre zori, porţile-s deschise…