Îl citesc și-l recitesc pe Nicolae Steinhardt pentru că așa cum spune Arsavir Acterian într-una din evocările lui, ”Nicolae Steinhardt a fost fără îndoială un om dobă de carte”. Cei care se încumetă să-și spună părerea despre o carte sau despre un autor ar trebui să ia aminte la acest adevărat ”foc de artificii” care este ”Monologul polifonic”, o colecție de eseuri pline de erudiție și înțelepciune, de surprinzătoare corelații: ”Cultura lui literara, filozofica copleșește”, spune Arsavir Acterian despre părintele de la Rohia.
În introducerea la volumul ”Povești impertinente și apocrife”, invocându-l pe Platon, Andrei Cornea spune că există trei momente ale zilei favorabile povestitului. La amiază, ca în ”Phaidros”, când poveștile sunt ”șoptite de muzele ieșite din minți și însoțite de cântecul greierilor miezului de vară” și ne îmbie să ne dezmorțim aripile cuprinse de torpoare, ”să zburăm din nou către lumea de sus” pe care o mai păstrăm în memorie.
In illo tempore, Hermes, zeul iscusinței la greci și la egipteni, a primit o ofrandă de la unul din adepții săi, Aethalides, care spera să obțină cel mai mare dar pe care-l poate primi un muritor de la un zeu: nemurirea.
Mulțumit de darul primit, zeul l-a întrebat ce dorește în schimb:
Comentarii