A fost o vreme când din înălţime

A fost o vreme când din înălţime


A fost o vreme când spre înălţime
Trudeam să urc povara mea de lemne,
Ca focul viu prin vene să îndemne
La rost suit decis prin aspre rime.

Singurătatea mea cu gesturi demne
Mă legăna în ritmică pătrime.
Dar m-am întors din depărtări sublime
Să port cu toţi acelaşi rând de semne.

Pe străzi pustii, în noaptea fără stele,
Cu straniu sunet paşii-au răsunat.
Cei fericiţi zăceau sub storuri grele.

Bănuitori şi trândavi s-au culcat.
Crezând că vin spre ei cu gânduri rele
Nu mi-au deschis şi nu m-au ospătat.

19 septembrie 2004

Cenaclu Literar: