Să ţi se-aprindă-n fruntea albă steaua,
Mărgeanul pe-a ta gură să trăiască,
Un fulg aprins sub pleoapă să se nască,
Să-ţi coasă taina răbdător mantaua

Iarba tăcută roua s-o vestească,
Şi să-ţi trimită zborul alb bezeaua,
Un nor ucis să-şi verse-n sânge neaua
Şi biciul poftei blând să te lovească

Un înger trist să-ţi fie ca un frate,
Să te cuprindă crinul în beţii
Vărsând licori de patimi vindecate,

Ca să te-afunzi curată în vecii,
Doar când răscoala clipei dulci va bate
Timpul etern al orelor târzii.