Ce are ea mai mult decât o alta,
De nu lumina ce-a-mplinit fiinţa?
Ochii răzbat în noapte cu credinţa,
Sprâncenele se arcuiesc cu dalta,

Sâni ca hulubi ce mistuie dorinţa
Pe mal însufleţit din prea înalta
Lucrare-a mâinii poposind în halta
Plăcerilor ce mi-au înfrânt voinţa.

Roua de crin i-a licărit pe frunte,
Buzele strâng râvniri ce mă răpun,
Picioarele, în marmura din munte,

Sfinţesc contur de vis şi foc nebun,
Iar gura ei avidă e o punte
Pe care-o sorb, păcatul să-mi supun.

3 sept. 2004