Undeva în subconștient s-a făcut o conexiune între vremurile pe care le trăim și ceea ce voi scrie în continuare despre călugărul benedictin Basile Valentin, părintele chimiei moderne. Mărturisesc că, deși am uitat aproape toate informațiile, în liceu mi-a plăcut foarte mult chimia organică

Dar să vedem cine a fost Basile Valentin  a cărui identitate adevărată n-a putut fi stabilită vreodată. Se presupune că s-a născut în anul 1394 și că s-a alăturat Frăției Benedictine, devenind apoi preot în stăreția Sf. Petru din Erfurt, lângă Strasbourg. Însă prea puțină importanță are dacă Basile Valentine a fost adevăratul lui nume și dacă ceea ce se știe despre el este adevărat. Importantă este valoarea lucrărilor sale și calibrul experimentelor. Intenția  sa  a fost să demonstreze că sănătatea perfectă a corpului omenesc este realizabilă și că este posibilă perfecțiunea substanțelor metalice. Avea credința că medicul trebuie să țină neîncetat seama de chemarea îndatoririi lui sacre și era indignat de ignoranța și de infatuarea medicilor de la acea vreme  care prescriau o grămadă de leacuri pacienților. Opera cea mai importantă a lui Basile Valentin a fost ”Carul triumfului antimoniului”. Iată câteva extrase din carte:

”...acest gen de medic nu e în stare să-și pregătească nici măcar propriile sale doctorii (oricare ar fi ele) de aceea trebuie să lase această muncă pe seama altuia. Nici măcar nu cunoaște culorile remediilor pe care le prescrie. Nu are nici cea mai mică idee dacă sunt albe sau negre, roșii sau gri, albastru sau galbene ori dacă medicamentul este cald, rece, uscat sau umed. Știe doar atât- că a găsit numele acelui medicament  în cărțile sale și că, umflându-se în pene cu vechimea cunoștințelor sale, susține că are dreptul unei posesii anterioare. Sunt din nou ispitit să-mi vărs năduful asupra acestor doctori proști, a căror conștiință este pecetluită cu fierul înroșit, care nu se interesează deloc de pacienții lor și care vor fi chemați să dea socoteală în ziua judecății pentru ignoranța lor criminală. Apoi îl vor privi pe El, cel pe care l-au străpuns neglijând bunătatea aproapelui lor, în timp ce-și băgau banii în buzunar și vor vedea, în cele din urmă, că ar fi trebuit să lucreze zi și noapte pentru a deveni cu adevărat iscusiți în vindecarea bolilor. Dar ei s-au complăcut, lăsând totul la voia întâmplării, recomandând primul medicament pe care l-au găsit în cărțile lor, lăsând pacientul și boala să se lupte cum știu mai bine. Nu se deranjează nici măcar să întrebe cum au fost preparate medicamentele prescrise. Laboratorul, cuptorul, pastilele lor sunt la farmacist, la care merg foarte rar sau niciodată. Ei scriu pe o foaie de hârtie, sub cuvântul magic ”Rețetă”, numele anumitor medicamente, după care asistentul farmacistului își ia mojarul și banii de la sărmanul pacient, chiar dacă în el se poate să mai fi rămas un dram de sănătate.”

Deși în scrierile sale cu referire la Arta Spagyrică, la Marele Maestru, la Medicina Universală, la tincturile de transmutat metale și la alte secrete alchimiste nu dă și cheia, aceasta se găsește, invariabil, în câte una din predicile sale astfel că numai printr-un studiu intensiv  al întregii opere puteai descoperi misterul. Se spune că mare parte din lucrările lui au fost ascunse – ultima lui lucrare ”Ultima dorință și testamentul” a fost ascunsă în altarul bisericii căreia îi aparținea stăreția. Era un lucru frecvent printre alchimiști pentru că știau că scrierile lor nu se adresau timpurilor în care trăiau și sperau într-o perioadă mai luminată. Cea mai cunoscută lucrare a lui Basile Valentin este ”Carul Triumfal al Antimoniului”  în care a investigat amănunțit proprietățile antimoniului, descoperirile lui fiindu-le de mare folos și chimiștilor de azi. Apoi, a preparat acidul clorhidric din sare marină și ulei de vitriol (acid sulfuric), a extras cuprul din piritele acestuia și a obținut diferite băuturi cum ar fi coniacul prin distilarea vinului și a berii corectând distilarea cu carbonat de potasiu.  Așadar,  conotația demonică atribuită cuvântului ”alchimie” se risipește atunci când studiind problema îndeaproape, constatăm că este vorba despre o știință și o artă care a însemnat mult mai mult decât  a intrat în conștiința publicului larg.