Cu gleznele frânte
de-nlăcrimare stelară,
îmblânzitoare de hăitaşi,
Pradă,
întoarcere transparentă
urmând vânătorul.
Acoperă-mi ochii Tată Ceresc,
sângerează Lumina în Pietre...
Sunt Roua Drumului
rănită de umblet,
mereu, mereu căutând.
Dar cine ştie Puntea
unde Îngerii înnoptează
şi câtă Lumină
odihneşte-n Cuvânt!?