Astenie de primavară
Printr-o sită de mătase
Norii-şi varsă fina ploaie,
Ce-ţi pătrunde până-n oase
Astenia te înmoaie.
Păsărele zgribulite
Stau pe ramurile goale,
Cu penaje umezite
Se burzuluiesc în foale.
Solul saturat de apă
Nu mai poate să înghită,
Iar rădaşca se adapă
În căsuţ-adânc scobită.
În pămînt seminţe grase
Speriate-ncep înotul,
Cu codiţele noi scoase
Ţin direcţia cu lotul.
Poet trist şi melancolic
Ploaia-n geam o urmăreşte,
Cântă dintr-un vers bucolic
Când o rimă-şi potriveşte.
Pe o bancă în grădină
Sub umbrela-i larg deschisă,
Un îndrăgostit suspină
Că iubita nu-i decisă.
Ea îi spune să aştepte
Zile calde şi senine,
A părinţilor precepte
Spun că nu se cam cuvine.
Toţi sunt plini de-amărăciune
Iar de ploi s-au săturat,
Dar natura păsu-şi spune
Şi îi pune la murat.
Comentarii