Ca o dimineaţă spartă în bucăţi...
Submitted by Valentina Becart on 01/11/2011 - 21:59.
Şi va veni o zi
când vei primi
în obraz
( obrazul ades mângâiat)
toate blestemele mele
ca o dimineaţă
spartă în bucăţi
ca o noapte
tăvălită
prin strigăte de bucurie
şi săbii Ninja....
Şi va veni
o oră
când - învins de soartă
vei deveni
( ce n-ai fi vrut vreodată)
un vis ciudat...
fără aripi
agonizând
la picioarele unei dimineţi
sticloase
... dimineaţă
în care se va reflecta
tăcută, misterioasă şi gravă
o lacrimă albă
ca o lamă de cuţit...
2 ianuarie 2011
Comentarii