se ridică neliniştea să-mi poarte
din muntele vremelnic de ceaţă
giulgiul mărginit al silabelor

ce nume le vom da iubite celor dinainte pierduţi
pruncilor lepădaţi în urne roşii de porţelan
când ne vor striga plângînd prin somn

ce frică de întuneric
îi vor mai zidi încă o dată în mine firav
ca-ntr-o îmbrăţişare uscată
de frig şi spaimă

copii însinguraţi fără armuri între icoane de pietre şi ape
cu ochii mari străvezii de iarnă