Layla

Layla

Auzind că un poet beduin pe nume Qays se îndrăgostise fără nădejde de Layla și își pierduse mințile pentru ea (de aceea i se spunea Majnun- Smintitul), Harun al Rașid, faimosul calif al abbasizilor, a devenit curios în privința femeii care pricinuise atâta nefericire. Trebuie să fie o ființă deosebită s-a gândit el. O femeie cu mult deasupra altora. Pesemne o fi vreo zână fără pereche.

Așa că porunci să fie adusă la curtea sa. Când și-a dat jos iașamacul, Harun al Rașid a rămas total dezamăgit. Nu că Layla ar fi fost urâtă, dar era o femeie la fel ca oricare, simplă, cu câteva cusururi și cu nevoi omenești asemeni tuturor.

-Tu ești cea care l-a înnebunit pe Majnun, a întrebat califul. Păi, n-ai nimic deosebit. Ești o femeie ca oricare.

-Da, eu sunt Layla, i-a răspuns ea zâmbind. Dar tu nu ești Majnun. Trebuie să mă vezi cu ochii lui, altfel nu vei putea dezlega niciodată taina aceasta care se cheamă iubire.

Femeia e întotdeauna frumoasă doar în oglinda privirilor bărbatului care o iubește. Iubirea nu poate fi explicată așa cum nici poezia nu poate fi. Ele doar se trăiesc.