pentru a câta oară moare omul din mine?

umbra paşilor mei

se pierde-n văzduhul cernit

cuvintele

mi se prefac în melci târâtori

 ce lasă în urmă o umbră de bale

 

mă opresc şi ascult-

de pe culmea colinei

văd marea tăcută oftând cu valuri triste

sub tălpile-mi aspre

iarba foşneşte uscată

amintind ucisa pădure de pini

şi dintr-o altă lume

doruri halucinante mă cuprind

-mă visez copac

din tălpi rădăcini răsucesc

neîmblânzite

puternice

pline de noduri-

prin mădulare

simt mocnirea blândă a lemnului

în sângele meu

platani, cedri, chiparoşi

 braţe uriaşe înalţă spre cer

învăluite de coaja crăpată a muşchilor...

 

prin crengile-mi uscate

un vânt sălbatic

îşi scutură nenumăratele glasuri ale fricii

aduse din larg

 

 

 

Metamorfosi

 Ma quante volte il uomo dentro di me

andra per morire?

l`ombra dei miei passi

svanisce nell` aria grigia

le parole

si trasformano nelle chiocciole

che lasciano una striscia

di colore bianco-perlato

 

mi fermo sul colmo della collina

ed ascolto il mare che sospira

ondeggiando tristemente

sotto la rauca pianta del piede

l`erba stormiva appassita

ricordando il bosco dei pini ucisi

 

da un altro mondo

illusorio strugimento mi abbraccia

-mi sogno un albero

dai piedi le radici

si attorcigliano

vigorose

piene di nodi

attraverso il mio sangue

il legno cova dolcemente

platani, cedri, cipressi

alzano gigantesche braccia

con il guscio screpolato

 

tra i rami secchi

il vento selvaggio

spazza via innumerevole voci

di tutte le paure

tirate dal largo.

 

Trad. Maria Frandoș