Alexander Skriabin și Serghei Rachmaninov

Alexander Skriabin și Serghei Rachmaninov

 

 

 

S-au născut și au trăit cam în aceeași perioadă: Alexander Skriabin s-a născut la Moscova, pe 6 ianuarie, 1872, iar Serghei Rachmaninov, la Oneg, lângă Novgorod, la 1 aprilie 1873. S-au întâlnit pentru prima dată la clasa de pian  a lui Nicolai Zverev: Rachmaninov avea 12 ani, Skriabin, 13. Amândoi, talente formidabile, cu mâini suple, cu auz perfect, cu o memorie excelentă și cu mare deschidere către creativitate. Discipolii lui Zverev aveau un regim de viață spartan: lucrau 16 ore pe zi la pian, primeau lecții de limbi străine și erau educați să devină veritabili gentlemeni. Lucru deloc ușor. Zverev nu lua bani pe lecții, însă elevii lui trebuiau să fie de condiție bună și fie brilianți la studiu cu perspective clare de-a merge la Conservatorul din Moscova. Așa cum, desigur s-a întâmplat și cu Skriabin și cu Rachmaninov. Un mistic și un melancolic. La Conservator, Rachmaninov a studiat cu Alexander Siloti, Skriabin l-a ales pe Vasili Safonov, dar a luat lecții și de la Arenski și Josef Lhevinne. Amândoi au început să compună încă din timpul studiilor de la Conservator. Fire taciturnă, sobru și, uneori melancolic, după terminarea studiilor, Rachmaninov începe să fie cunoscut mai mult ca dirijor și compozitor și mai puțin ca pianist, rămânând la Moscova. Skriabin, dimpotrivă, era un mare amator de petreceri, băutură și distracții și pleacă într-un lung turneu prin Europa, ca pianist. În 1899, Rachmaninov pleacă la Londra fiind bolnav. Urmează trei ani de tratament psihiatric și în 1901 termină faimosul Concert în do minor pentru pian și orchestră. În 1909, la New York are loc prima audiție a Concertului în re minor, înterpretat de însuși compozitorul. Între timp, Skriabin devenise cunoscut în Rusia, făcea dese turnee și peste graniță și la 26 de ani era deja profesor la Conservatorul din Moscova. Dacă înainte de 1898 stilul lui era cumva haotic, influențat de Chopin, odată cu compunerea Sonatei a treia pentru pian se produce o schimbare radicală în stilul lui. Îl citește pe Nietzsche, apoi sub impresia scrierilor teozofice ale Helenei Blavațkaia se îndreaptă către misticism. Gândea în termeni de sunet și extaz, văzând în muzică un ritual mistic. Are strânse relații și cu Mișcarea simbolistă rusă venită pe filieră franceză încă din 1905. A fost bun prieten cu Andrei Belîi și cu Alexander Blok. Scrierile lui Blok, considerat cel mai mare poet rus al secolului al XX-lea, influențează lucrarea Mysterium, deși poetul nu împărtășea teozofia lui Skriabin. Puternic influențat de teozofia mistică, Skriabin, inventează chiar un așa -zis ”acord mistic”. Cu timpul, viața lui e tot mai puternic influențată și alterată de viziunile care-l distrug, în cele din urmă.  Moare în 1915, iar Rachmaninov îi va mai supraviețui încă 28 de ani.

Rachmaninov s-a numărat printre primii trei pianiști ruși ai momentului. Pe lângă o memorie fenomenală avea un calm și un control al emoțiilor aproape de perfecțiune când se urca pe scenă.

Muzica creată de Skriabin reprezintă un moment de ruptură cu trecutul, mult asemănătoare cu cea a lui Schoenberg. Deși nu s-au cunoscut, amândoi au compus o muzică disonantă, plonjând în atonalitate, cu niște acorduri aproape distrugătoare pentru pian. În cartea sa despre muzica rusă, Richard Anthony Leonard propune chiar o paralelă între Skriabin și William Blake: amândoi au fost mistici, amândoi au avut viziuni personale, amândoi au stat de vorbă cu Dumnezeu. Blake a devenit un reper pentru posteritate. Skriabin rămâne încă necunoscut și, probabil, timpul îi va oferi partea lui de glorie binemeritată.

Rachmaninov și Skriabin- un apolinic și un dionisiac, doi mari muzicieni, reprezentanți de frunte ai școlii muzicale ruse.

 

26.07.2020

Cenaclu Literar: