Arta cicatricilor

Arta cicatricilor

 

 

 

 

”În munca mea cu femeile, spune dr. Clarissa Pinkola Estes, le învăț uneori să confecționeze, din pânză sau din orice alt material, o mantie expiatoare - cu alte cuvinte, un veșmânt realizat din elemente cusute sau prinse cu ace, pe care sunt scrise, pictate, desenate sau redate în diverse alte moduri insultele, calomniile, traumele, rănile, tot ceea ce o femeie a îndurat de-a lungul  întregii sale vieți. Este descrierea experienței sale de a fi servit drept țap ispășitor. Ea este foarte utilă în elaborarea unei liste a loviturilor primite...

Am început chiar să le admir pe femeile care au ovarios să poarte asemenea veșmânt și să continue să stea pe picioarele lor, să cânte, să creeze și să dea din coadă...

Le mai numim uneori mantii de luptă, căci ele sunt dovada rezistenței, a înfrângerilor și a victoriilor fiecărei femei în parte și a femeilor în general.

N-ar fi rău dacă femeile și-ar calcula vârsta nu în ani, ci în cicatrici.

Să fiți cât se poate de clare atunci când vorbiți despre ea, căci  această mantie v-ați câștigat-o prin lupte grele. Iar dacă sunteți întrebate despre naționalitatea voastră, despre originea voastră etnică, despre neamul vostru, zâmbiți enigmatic și spuneți: ”Clanul Cicatricilor”.

Kintsugi (Arta cicatricilor) care a re două sensuri:

-sensul practic se referă la modalitatea japoneză de a uni bucățile sparte de ceramică folosind bucățele de aur. În loc să fie aruncat, un obiect  spart  este reparat cu aur și devine mai frumos și mai prețios cu cicatricile lui suflate cu aur.

- sensul filosofic se referă la frumusețea de aur a iertării, la acceptarea defectelor cuiva și înțelegerea lor ca trăsături ce-i definesc unicitatea, diferențierea de ceilalți.

 

 

 Kintsugi (Arta cicatricilor) este un exemplu radical care ilustrează conceptul de wahi-sabi  și care ne spune că imperfecțiunea este frumoasă și poate fi privit ca o metaforă a vieții  noastre prin care avansăm pe măsură ce acumulăm răni și pierderi.

 

 În cea mai pură concepție wabi-sabi, kintsugi nu încearcă să ascundă defectele, dimpotrivă, le scoate la lumină dându-i o nouă personalitate obiectului. A întâmpina greutăți e sinonim cu a fi viu, a trăi. Rănile emoționale deschise, semn al suferinței pot fi lăsate la vedere și lipite pentru că fac parte din trecutul nostru.

Există o poveste hindusă despre rostul fisurilor, despre frumusețea defectelor lăsate la vedere ca fiind tot ce-i mai proaspăt și mai creativ în ființa noastră.

 Se spune că un cărăuș  de apă din India avea două ulcele mari pe care le atârna la capătul unui băț și pe care le căra pe umeri după ce le umplea cu apă. Una era intactă, strălucitoare și frumoasă, cealaltă era plină de fisuri și nu putea să ducă până la destinație decât jumătate din apă.

Ulcica cea întreagă era de o mândrie uriașă pentru toate reușitele ei pe care nu înceta să le amintească cărăușului, clipă de clipă, în schimb, ulcica crăpată, se simțea rușinată de crăpăturile ei și era tare necăjită că nu putea să-și îndeplinească sarcina după cum simțea sufletul ei.

”-Te rog să mă ierți, i-a spus ea într-o zi cărăușului. Îmi este tare rușine că din cauza defectelotr mele tu nu ajungi acasă decât cu jumătate din apa pe care o pui în interiorul meu”.

Cărăușul a privit-o cu multă dragoste și duioșie și i-a spus:

”-Iar eu te rog să te uiți atent la toate florile pe care le vom întâlni în cale pe drumul de întoarcere către casă.”

 Într-adevăr, de-a lungul potecii, erau o mulțime de flori proaspete și pline de culoare care se răsfățau în soarele blând al dimineții.

”-Ei, le-ai văzut a întrebat-o cărăușul. Toate erau numai pe partea ta de drum. Am știut de la bun început că ești crăpată, dar am văzut partea bună și am semănat de-a lungul potecii flori pe care tu le-ai udat fără să știi, zi de zi. Datorită ție am acum toate florile astea și eu merg zilnic printre ele nu pe o cărare aridă și pustie.”

Cenaclu Literar: