Pictorița Alma Redlinger s-a născut în Bucureşti la 8 martie 1924 şi a studiat pictura la Academia liberă de pictură (1940-1944) şi Academia liberă Guguianu (1944-1945). L-a avut profesor pe pictorul M. H. Maxy despre care Alma Redlinger spune: „Marele merit al profesorului Maxy a fost că ne-a lăsat, pe fiecare dintre elevii săi, să ne dezvoltăm conform particularităţilor personale". În 1951, a devenit membră a Uniunii Artiştilor Plastici din Romania, iar din 1980, membră a Academiei Italia delle Arti e delle Lavoro. A avut 26 de expoziţii personale. Una dintre cele mai importante a fost cea de la Sala Dalles, martie-aprilie 2011, ocazie cu care Adrian Buga, curatorul expoziţiei şi autorul catalogului a lansat şi catalogul expoziţiei, publicat la Editura UNARTE. Fotografiile lucrărilor sunt realizate de Victor Bortaş, iar conceptul grafic de Gabi Dumitru. Expoziţia a fost deschisă de prof. univ. Dr. Ruxandra Demetrescu, rector al Universităţii Naţionale de Artă, şi Mihai Oroveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Artă Contemporană.

 În martie 2014, la galeria Căminul Artei a avut loc expoziţia „90 de ani de viaţă, 70 de ani de pictură”, curator Adrian Buga. Alma Redlinger a participat la expoziţii de artă românească şi peste hotare: la Minsk, Atena, Moscova, Leipzig, Berlin, Viena, Helsinki, Barcelona, Osterhout (1991), Haga şi Amsterdam (1992), Beijing, Liban, Montabaur (2004), dar şi la expoziţii internaţionale: Berlin (1965, 1968), Madrid (1971, 1973), Paris (1973). Lucrările ei pot fi găsite  în muzee şi colecţii din: România, Franţa, Italia, Germania, Israel, Japonia, S.U.A, Grecia, Belgia, Canada, Brazilia, Olanda.

  „Artista a iubit natura dar şi-a îndrăgit în egală măsură universul intim al studioului de creaţie, a excelat în tehnica uleiului pe pânză, dar şi în grafica de şevalet. Ca genuri, natura statică, cu predilecţie, dar şi portretul ori peisajul i-au fost preocupări constante de-a lungul carierei. Investigând fiecare dintre aceste teme clasice cu viziunea artistului modern, artista a creat o operă de sinteză, originală şi unică.” (Luiza Barcan)

 În lunga ei viaţă, Alma Redlinger a luat numeroase premii : Premiul „Simu” pentru tineret–1945, premiul Ministerului Artelor-1946,  Premiul III al Festivalului Mondial al Tineretului, Moscova–1953, membră a  „Academia Italia delle Arti e del’Lavoro”–1980, distinsă cu Medalia de Aur a  Academiei în 1981 şi cu „Oscar d’Italia”–1985. În 2004, i s-a decernat Ordinul Cultural în gradul de COMANDOR, categ. C Arte Plastice, a fost nominalizată pentru Premiul „Margareta Sterian” în 2005. Premiul  „Marcel Iancu”, pentru arte plastice i-a fost acordat de Federaţia Comunităţii Evreieşti din România în 2006, iar în 2011, MS Regele Mihai i-a acordat Decoraţia „Nihil Sine Deo”. Tot în 2011 a fost nominalizată pentru „Premiul Prometeus Opera Omnia” de către Fundaţia Anonimul.

„Consider că esenţiale în formarea profesională sunt perseverenţa şi formarea continuă a expresivizăţii personale prin transformarea celor acumulate în creuzetul propriei raţiuni şi sensibilităţi, spune Alma Redlinger, cu simplitate, despre arta sa. În 2016, a participat alături de pe Eva Cerbu, Maria Constantin, Yvonne Hasan şi Lelia Zuav David la simpozionul dedicat Şcolii de Pictură a lui M.H. Maxy de la  Muzeul Naţional de Artă al României.

„Pictura Almei Redlinger ne învaţă cât de repede putem descoperi clipa "magica", bucuria, relaxarea, arta de a ieşi din cenuşiul cotidian, atunci când lăsăm privirea să alunece pe suprafaţa obiectelor, când avem răbdarea să observăm oamenii, să le citim gesturile, sa sesizăm detaliile micii lumi in care trăim.”(Maria-Magdalena Crişan, Observator Cultural, nr 72, 13 iulie 2006 )

 Am avut dintotdeauna o mare admiraţie pentru pictoriţele românce prea puţin cunoscute, care n-au fost şi nu sunt cu nimic mai prejos decât bărbaţii pictori. Doar că sunt mai puţin vizibile atât în galerii, cât şi în albumele de artă. Poate într-o zi se va găsi cineva să adune între coperţile unui album toate creaţiile acestor eroine ale unor timpuri destul de vitrege. Şi nu-i nici un secret că mare parte dintre ele erau evreice cu şcoli de pictură făcute pe lângă mari maeştri în ţară sau la Paris. Alma Redlinger a avut norocul unei longevităţi rar întâlnită în activitatea artistică: 93 de ani de viaţă şi 73 de ani de pictură.

Şi pentru că nu sunt decât o simplă admiratoare a picturilor sale iată câteva aprecieri din partea specialiștilor ale criticului de artă Maria-Magdalena Crişan:

„Pictura Almei Redlinger ne învaţă cât de repede putem descoperi clipa "magica", bucuria, relaxarea, arta de a ieşi din cenuşiul cotidian, atunci când lăsăm privirea să alunece pe suprafaţa obiectelor, când avem răbdarea să observăm oamenii, să le citim gesturile, sa sesizăm detaliile micii lumi in care trăim.”

(Maria-Magdalena Crişan, Observator Cultural, nr 72, 13 iulie 2006 )

 „Pictura şi desenele Almei Redlinger au la bază rigoarea impusă de raţiune, sistemul. Un desen puternic, cu planuri rupte şi linii ferme, construieşte compozitia. Gestul este rapid, sigur, capabil să desprindă esenţa, să descopere ipostaza optimă fiecărui lucru supus analizei. Este surprinzător cum de-a lungul anilor, în acest dialog continuu dintre linie şi pata de culoare, Alma Redlinger a ştiut să armonizeze privirea rece cu puterea emoţională a percepţiei. Farmecul picturalităţii ei îl descoperim în acest dialog ce ştie să fructifice posibilităţile diverse ale expresiei plastice. Este o înfruntare blândă între severitatea construcţiei şi culoare, între analiza lucidă şi momentul particular al percepţiei. Individualitatea creaţiei Almei Redlinger o găsim în acest joc subtil, echilibrat, dintre desen şi culoare, în sonoritatea cu totul specială a cromaticii sale, în ritmul compoziţiilor, ce dezvoltă o puternică forţă interioară.”

”Gestul Almei Redlinger este energic, riguros. Artista controlează până la ultimul detaliu suprafaţa tabloului, atentă la varietatea expresivă, la compunerea obiectelor, preocupată de a reda starea, senzaţia unui moment. Aşa se explică marea varietate a acestei picturi, în contextul unor subiecte relativ restrânse. Temele preferate de pictoriţă vin din mediul familiar; atelierul, persoanele din apropiere, familia sau prietenii, obiectele din preajma îi ofera prilejul de a alcătui continuu alte compoziţii sau naturi statice. Cu aceasta "recuzită" ea şi-a construit opera pe parcursul a mai bine de cincizeci de ani. (pg.22)

Prospeţimea lucrărilor ei este dată de capacitatea ei de a înregistra acel moment special, lumina nouă în care vede un vechi obiect, farmecul unei flori, felul în care se compun lucrurile din preajmă. Cele mai multe imagini sunt din propriul atelier. În unele compoziţii ea descrie colţuri sau imagini ample ale atelierului, în altele se restrânge la câteva obiecte sau cărţi, dar totul este privit astfel încât prezenţa umană există. (pg.22-23)

”O intuim în felul de organizare a obiectelor, în floarea aşezată într-o vază, în cartea deschisă sau în lucrările aflate pe pereţii atelierului. Alma Redlinger are o mare plăcere de a picta sau desena oameni, în general femei surprinse în diverse atitudini, în clipele de relaxare, citind, privind sau conversând. Ea nu face portrete, căci identitatea e doar sugerată, ci descoperă personalitatea prin expresia de ansamblu a corpului. Ea ştie citi foarte bine expresivitatea gestului, "decupând" personalitatea din atitudinea celui sau a celei reprezentate. Tot aşa se întâmplă şi în cazul obiectelor sau florilor: detaliile sunt neglijate, insistindu-se asupra expresiei, a senzaţiei avute într-un moment anume.
Pictura şi desenele Almei Redlinger sunt efectul unor îndelungi observaţii. Aşa se explică forţa ei de a sintetiza, de a elimina orice surplus, dar în acelaşi timp de a nu pierde identitatea momentului. Aflată sub semnul armoniei, creaţia Almei Redlinger demonstrează o profunda întelegere a problemelor de limbaj. Artista nu se abate de la principii, fără însă a fi didactică. (pg.23)

Fină observatoare şi cunoscătoare a personalităţii umane, a unui anume context existenţial, ea inovează prin felul de a privi şi a înţelege lumea din jurul ei, prin modul în care asociază lucrurile. Aşa ne explicăm de ce aceste subiecte, inspirate mereu din acelaşi univers, sunt întotdeauna atât de proaspete şi de pline de viaţă, cucerind privitorul. Indiferent de tematică, o particularitate a lucrărilor sale o descoperim în dialogul contrapunctic dintre desen şi culoare, în armonia ansamblului. Pictura ei ne îndeamnă să vorbim despre sonorităţi cromatice, despre ritmuri aproape muzicale, despre compoziţii ce au rigoarea structurilor matematice, ţinând într-un atent echilibru percepţia senzorială. Spontaneitatea pe care o degajă pictura sa este bine studiată. Ea stie foarte bine să sugereze, să pună în valoare relaţia dintre elemente, mişcarea, vibraţia lor interioară. Aflată zilnic în faţa şevaletului, ea utilizează un instrumentar complex, operează cu un larg univers cultural. (pg.23)

(Maria Magdalena Crişan, Revista Antic Art Magazin, 2007, pg.22-23)