2Vincent van Gogh - Letter from Vincent van Gogh to Theo van Gogh with sketch of The Potato Eaters, Nuenen, 9 April 1885, pen and ink on paper, 20.7 x 26.4 cm, Van Gogh Museum, Amsterdam

2Vincent van Gogh - Letter from Vincent van Gogh to Theo van Gogh with sketch of The Potato Eaters, Nuenen, 9 April 1885, pen and ink on paper, 20.7 x 26.4 cm, Van Gogh Museum, Amsterdam

 

2Vincent van Gogh - Letter from Vincent van Gogh to Theo van Gogh with sketch of The Potato Eaters,

Nuenen, 9 April 1885,

pen and ink on paper, 20.7 x 26.4 cm,

Van Gogh Museum, Amsterdam

 

 

Vincent către Theo

Nuenen, 9 aprilie 1885

 

Există, cred, o școală a impresioniștilor. Dar nu știu mare lucru despre ea. Dar, cu siguranță, știu care sunt artiștii originali și veritabili în jurul cărora ne învârtim ca în jurul unui ax, peisagiștii și pictorii țăranilor:  Delacroix, Millet, Corot și ceilalți. Așa cred eu.

Vreau să spun că există, totodată, persoane, reguli, principii, adevăruri fundamentale, atât pentru desen cât și pentru culoare. La care trebuie să revenim de fiecare dată pentru că aici găsim adevărul.

În ceea ce privește desenul să luăm, spre exemplu, acest mod de lucru în cercuri care se bazează pe ovaluri în realizarea figurilor. Grecii au știut că aceasta va dura până la sfârșitul lumii. Legat de culoare rămân întrebări eterne ca aceea  pusă lui Corot de  Francais când Francais (care avea deja un nume) l-a întrebat pe Corot (care nu era cunoscut sau era prea puțin cunoscut) deci când Francais  a venit la Corot și i-a pus următoarele întrebări: ”Ce înseamnă o ruptură de ton?” ”Ce este un ton neutru?”Lucruri pe care nu le poți exemplifica bine decât pe paleta de culori, nu prin cuvinte.

Vreau deci să-l asigur pe Portier în această scrisoare că încrederea mea în Eugene Delacroix și în acești vechi maeștri este pe deplin justificată. Și în timp ce lucrez la un tablou nu pot să-l văd decât în lumina unui Dou sau a unui  van Schendel și nu este de prisos să remarc că unul dintre cele mai frumoase lucruri în pictura timpului nostru este de să pictezi obscuritatea (umbrele) care este, totodată, și culoare.

Am mare speranță că lucrarea cu acești mâncători de cartofi  va merge foarte bine. Mai lucrez în afară de asta la un apus de soare .

Pentru a picta viața țăranului trebuie să știi o mulțime de lucruri. Și mă gândesc la asta, apropo, de personajele lui Millet: țăranul său pare a fi pictat cu pământul pe care îl însămânțează! Cât de adevărat este! Și ce important este să poți realiza pe paletă culori pe care fără nume dar pe care să te bazezi. Te preocupi probabil din nou, nu pot spune cu siguranță de chestiunea culorilor și, în principal, de culorile descompuse și neutre.

De aceea ”Mâncătorii de cartofi„ va fi o pictură înconjurată cu aur, sunt sigur. Ar trebui de asemenea să fie agățată pe un perete acoperit cu un tapet de un auriu profund. Dacă nu va fi astfel scoasă în relief, nu va putea să atragă privirea când va fi expusă. E o lucrare care nu poate fi pusă în valoare pe un perete întunecat sau pe un fond tern. Spre exemplu pe un fundal gri.

 În realitate ea este într-un cadru auriu și  pentru ca privitorul s-o vadă  ca pe un astru care reflectă razele pe pereții albi , e adevărat, doar în cazul tabloului,  pentru că în natură totul e înconjurat de pământ.

Gândește-te la asta te rog dacă vrei să-l vezi așa cum trebuie și cum  ar putea să fie văzut.

Această asociere cu un ton auriu dă, în același timp, claritate umbrelor acolo unde nu te-ai aștepta și suprimă aspectul marmorat,  dacă din nefericire, ar fi expus pe un perete tern sau negru. Umbrele sunt pictate cu albastru și cu auriu pe deasupra. L-am dus ieri la un prieten care pictează, în Eindhoven. Mai am trei patru zile de lucru la el, îl voi încheia în partea de jos cu puțin alb și voi mai face mici retușuri. Pentru că amicul meu lucrează cu modele știe  mai bine cum trebuie să arate un cap sau o mână uriașă de țăran și vorbind despre mâini m-a sfătuit cum să le lucrez. M-am agățat de ideea că acești oameni care-și mănâncă cartofii la lumina lămpii, cu mâinile, și, apoi, îi așază pe farfurie au muncit cu aceleași mâini și pământul și că în tabloul meu ar trebui să elogiez munca manuală și hrana obținută cu greutate și cu cinste cu aceleași mâini.

Am vrut să induc ideea că există și un alt mod de-a trăi diferit de cel al lumii civilizate. Asta nu înseamnă că vreau ca toată lumea să fie de acord că acesta e un mod de viață bun.

Toată iarna am ținut în mână firul acestei țesături căutându-i modelul și în acest moment a devenit o pânză cu un aspect greoi și grosier și nu e mai puțin adevărat că am căutat cu mare grijă ce căi să urmez. Pentru ca, la final, să fie o pictură cu țărani. Știu că așa va fi. Poate fi și vreunul care să nu vadă nimic altceva decât niște țărani somnoroși. Dar eu am convingerea că voi obține cele mai bune rezultate pictându-i în vitregia vieții lor pe care s-o acopăr cu o umbră de frumusețe convențională. Cu fusta și cu cămașa ei albastre, acoperite de praf și peticite, învechite de trecerea timpului, de vânt și soare, căpătând  nuanțe delicate, o fată de fermier este mult mai frumoasă decât o doamnă; dacă o îmbraci într-o toaletă de doamnă tot misterul și toată frumusețea ei dispare.

Un țăran e mult mai frumos în mijlocul câmpului în hainele lui de barchet decât în hainele cu care se îmbracă duminica să meargă la biserică ca un domn.

Și în aceeași manieră am putea greși după părerea mea să dăm unei picturi cu țărani un aer mai degrabă convențional. Dacă într-o pictură cu țărani se simte slănina, afumătura, mirosul cartofilor copți, e foarte bine. Nu este dăunător că pe o masă se văd afumături. Doar este o masă. Așa cum pe câmp se simte mirosul de fructe coapte, de cartofi, de găinaț și de fum,  semne ale unei vieți sănătăoase chiar și pentru orășeni.

Despre aceste mese ei învață câteva lucruri necesare. Masa unui țăran nu va fi niciodată parfumată. Sunt curios dacă-ți place ceva din ceea ce-ți spun eu. Sper. Sunt fericit că domnul Portier a promis că se va ocupa de lucrările mele. Din partea mea am lucruri mai importante de făcut decât simple schițe. Și pentru că Durand- Ruel a estimat că desenele mele nu valorează prea mult, arată-i acest tablou. Dacă va spune că-i urât, bine. Dar arată-i-l după ce realizează câtă energie sacrificăm în bătălia noastră. Îl vei auzi spunând: ”câtă cruzime”.  Așteaptă-te la asta așa cum mă aștept și eu. Dar noi vom sfârși prin a face ceva onest și bun.

Pictarea vieții țăranilor este ceva serios și, din punctul meu de vedere, îmi voi reproșa faptul de-a nu fi încercat să fac tabloul în așa fel încât să aibă forța de a reflecta cu multă seriozitate ceea ce trebuie să fie reflectat cu responsabilitate în viață și în artă.

Millet, De Groux și alți pictori ne-au arătat prin exemplul lor că au avut caracter și au știut să nu-și facă griji din cauza reproșurilor: ”sărac”, ”țărănoi”, ”plin de noroi”, ”duhoare” etc. Nu. Trebuie să pictăm țăranii ca și cum am fi unul de-al lor, simțindu-i și gândind ca ei. Altfel nu putem fi altceva decât ceea ce suntem. Uneori mă gândesc că țăranii sunt o lume aparte care, din multe puncte de vedere, e mult mai bună decât lumea civilizată.

08.02.2021

Traducere din limba franceză, Maria Sava

Cenaclu Literar: