”Ad astra per aspera” ( La astre se ajunge pe căi aspre)

 

Fernando Pessoa  a fost unul din marile spirite care adora științele oculte. Sora lui, Teca, spunea despre el că ”încerca să cunoască caracterul oamenilor după forma capului, le citea în palmă sau încerca să se hipnotizeze privind fix o lumină”. Această pasiune a lui venea din copilărie și se datorează, în primul rând, mătușii Anica (”Revoluționara”),  o aristocrată  cultă, dar ”cu un temperament nervos” cu care a locuit între 1912-1914 și care l-a inițiat în spiritism. Dovada înclinației lui Pessoa către misticism sunt cele 2700 de hârtii aflate în Cufărul descoperit după moartea sa în care erau însemnări astrologice. Într-una nota: ”De la studiul metafizicii, al științelor, am început să mă ocup de spirite mai violente” și ”am irosit nopți înfricoșătoare în compania volumelor de mistici.” Unul dintre biografii lui Pessoa, Jose Manuel Anes  împarte preocupările lui pentru esoterism în două etape: prima, până în 1920, a fost o fază ezoterică cu accent pe astrologie și teozofie și o a doua fază ezoterică, cu accent pe gnoză, alchimie, magie, cabala, ordinele templierilor, rozacrucienilor și masonilor.

La  început,  Pessoa practică ”scrierea automată” ajungând să psihografieze textul unchiului Manuel Gualdino da Cunha (d. În 25 ianuarie 1898). O parte din textele psihografiate  găsite în Cufăr apar barate cu o linie. Spiritele cu care intră în legătură îi transmit că există o sunstanță și o formă. Forma vine de la poet, iar substanța de la spirit. Nici o comunicare nu aparține în întregime unuia sau altuia:

”A cui e privirea

Care se uită prin ochii mei?

Atunci când eu cred că văd,

Cine continuă să privească,

În vreme ce eu cad pe gânduri?

Ce căi urmează,

Nu triștii mei pași,

Ci realitatea, cea care face,

Ca eu să am pașii mei?

Câteodată în penumbra

Camerei mele, când eu

Pentru mine însumi până și

În suflet abia exist

Capătă un alt înțeles

În mine Universul”

(Episoade, Mumia (III))

(Trad. Dinu Flămând)

Sau

”Un poet e-un imaginator.

 El le-nchipuie pe toate cele

Până-şi face o închipuire

 Chiar şi din reala lui durere.

 

  Cei care se-apleacă să-l citească

 Simt ca pe-o durere conţinută

Nicidecum ambele lui dureri

 Ci doar pe a lor, dar neavută.

 

   Iată cum, pe-o şină circulară,

Ca un stimul pentru raţiune

 Se roteşte trenul tras c-o sfoară

Căruia chiar inimă îi spune.”

(Autopsihografie)

(Trad. Dinu Flămând)

După această primă fază, ”mediumnitatea care scrie” e înlocuită cu ”mediumnitatea vizionară”. Poetul susținea că apariția heteronimilor a fost o manifestare a acestei mediumnități: ”Știu destul de multe  despre științele oculte pentru a recunoaște momentul în care sunt trezite în mine simțurile așa-numite superioare, pentru un scop oarecare, prin care Maestrul necunoscut, care mă inițiază astfel, impunându-mi această existență superioară, îmi va proporționa o suferință  mai mare decât oricare alta de până acum, și acel dezgust profund față de toate, care vine odată cu înzestrarea acestor înalte facultăți”. Astfel, în timpul acestor viziuni, privindu-se în oglindă,chipul lui dispare și apare chipul unui bărbat cu barbă care putea fi Alberto Caeiro, sau Ricardo Reis, Alvaro de Campos, sau Antonio Mora pentru că ei aveau barbă.

Astrologia împreună cu magia și alchimia sunt doctrine care permit o mai bună cunoaștere a naturii umane de aici și interesul lui Pessoa pentru ezoterism. Prin intermediul astrelor încearcă să înțeleagă mai bine trecutul și viitorul heteronimilor săi principali. După 1915, începe să se axeze pe horoscoape lăsând în urmă 318 elaborate. Face și hărțile astrale pentru personalități precum Chopin, Goethe, Newton, Marinetti, Napoleon, Shakespeare Hugo, Yeats etc., dar și pentru prieteni și heteronimi.

Fernando Pessoa a fost fascinat și de doctrinele religioase mistice sau inițiatice. În 1915, îi scria lui Sa-Carneiro: ”Teozofia mă sperie prin misterul ei și prin măreția ei ocultistă.” ”Cunosc esența sistemului. M-a tulburat într-o măsură pe care azi aș crede-o imposibilă, fiind vorba de orice sistem religios. Caracterul extraordinar  de vast al acestei religii-filosofie, noțiunile de forță, de dominare, de cunoaștere superioară și extra-umană pecare le dezvăluie operele teozofice m-au tulburat mult.”

Mișcarea teozofică fusese înființată de Helena Petrovna Hahn, nepoata prințesei Helena Dolgotouki,  pe linia țarilor Romanoff, care s-a căsătorit cu bătrânul general Nikifor Blavatsky, guvernatorul provinciei Lirivan. Helena Blavatsky își părăsește soțul la numai trei luni după căsătorie și începe să aibă o viață agitată. În 1866, se afla în Italia și îl sprijinea pe Garibaldi în lupta sa, apoi ajunge la Cairo unde se ocupă de spiritism și din 1870 pleacă la New York unde pune bazele Societății Teozofice (septembrie 1875). În 1880, ajunge în Ceylon unde își asumă cele cinci jurăminte budiste, apoi, se întoarce la Londra unde moare în 1891. Helena Blavatsky era o femeie stranie pentru cei din jurul ei. Comunica cu intelgențe superioare  transcriind ceea ce îi transmiteau în greacă, ebraică, latină, sanscrită și în alte limbi exotice în care nu știa să comunice în mod normal. Avea darul de a comunica cu lumi invizibile și se credea că  ”fără îndoială primise o misiune de la superiori necunoscuți.” Pessoa traduce în 1916 pentru Librăria Classica Editora textul ei ”Vocea tăcerii și alte fragmente selectate din cartea preceptelor nobile ”, precum și un text ce aparținea lui Mabel Collins, discipolă a Helenei  Blavatsky, ”Lumina asupra drumului și Karma”.

Din 1915, Pessoa este coordonatorul și traducătorul unei ”Colecții teozofice și ezoterice” de la Classica Editora din Lisabona, cu sediul la Praga. Tot acum traduce ”Idei de teozofie” scrisă de Annie Wood Besant. Născută la Londra în 1847, Annie Besant pleacă în India, îmbrățișează teozofia Helenei Blavatsky și, ca urmare, înființează în 1897 Colegiul Central Indu alăturându-se luptei pentru autodeterminare a poporului indian. În India îl adoptase pe cel care avea să devină unul din marii filozofi cu nume ce îndeplinește tradiția brahmanică - Jiddu Krishnamurti.

 

Tot în 1915, Pessoa traduce ”Compendiul de teozofie” al lui Charles Webster Leadbeater care, deși născut în Anglia, locuiește o vreme în Brazilia în timpul copilăriei și apoi, din 1883, revine în Anglia unde adoptă teozofia. O vreme predă teozofia și engleza lui Krisnhamurti considerând că menirea lui era de a  fi vehicolul învățăturilor lui Cristos. Începând cu 1913, Pessoa scrie primele poezii ezoterice, mai ales, în engleză:

”Eu din ideea mea despre lume

M-am  prăbușit...

Dincolo de Dumnezeu! Dincolo de Dumnezeu!

Calmă...

Claritate a Necunoscutului...

Toate au alt înțeles, o suflete,

Chiar și faptul de-a- avea-un-înțeles...”

(Dincolo de Dumnezeu, IV, Căderea)

Cu timpul, este tot mai puțin interesat de fondatoarea doctrinei și își îndreaptă atenția către discipolii ei  precum poetul irlandez William Butler Yeats.

Din 1920, Pessoa începe să devină interesat de inițiere, afirmând  în ”Eseul despre inițiere” că magia caută „să transceandă intelectul prin putere”, iar ”gnoza transcende intelectul printr-un intelect superior”.  În același timp e fascinat de alchimie și de cabală definindu-se ca ”fidel tradiției secrete în Israel Sfintei Kaballah , izvor al întregului iluminism”. Pe 15 octombrie 1930, ziua de naștere a lui Virgiliu, îi dedică o odă și tot în această zi se naște heteronimul  Alvaro de Campos. Iată una din cele trei versiuni ale odei intitulată ”Ultimul blestem al soartei”:

”Ultimul meu tur de magie m-a transformat

Pe mine în mine într-o statuie de-a mea cu corp viu!

Moară acum cel care sunt, dar ceea ce m-a făcut

Să fiu o anonimă prezență care era iubită

Carne pentru abstracta mea iubire captivă,

Să fie doar acea moarte a mea prin care voi învia;

Și atât cât am fost eu, chiar nefiind nimic, să continui să fiu!”

Trad.Dinu Flămând

 

Atracția către ermetism a fost esențială în opera lui Pessoa. Mulți  au considerat drept deplasate afirmațiile lui că ar aparține Ordinului Templierilor din Portugalia, congregație desființată de regele Dom Dinis încă de la începutul secolului al XIV-lea sau apartenența la Ordinul lui Hristos, desființat în anul nașterii sale. Numai că Pessoa știa ce spune el având ca mulți alți oameni de geniu conexiuni speciale cu Universul: ”Un inițiat divin este, de exemplu, Shakespeare. Acest tip de inițiere este numită în limbaj vulgar ”geniu” deoarece există în geniu un element obscur- acel element obscur, real, dar greu de definit, numit mediumnitate atunci când presupune anumite aspecte”.  Ce altceva este poezia lui Fernando Pessoa decât ritualul lui de inițiere în Ordinul celor Aleși? Octavio Paz, un alt mare inițiat,  afirmă un lucru mai mult sau mai puțin adevărat: ”pentru toți poeții de tradiție modernă, poezia e un sistem de simboluri și analogii, paralel celui instituit de științele hermetice. Paralel, nu identic: poezia este o constelație de semne cu lumină proprie.” Au fost și situații în care poezia a folosit simboluri și analogii comune cu științele oculte. Pentru că până la urmă,  poate, și ocultismul e tot o poezie...

”Nu, tu nu dormi sub chiparoși

Nu-i cu putință somnul pe-astă lume.

........................................................

Trupul e numai umbra veșmintelor

Și îți ascund ființa profundă.

 

Și vine noaptea, care e moarte,

Iar viața umbrei și ea-ncetează.

Umbli prin noapte desprins de tine,

Și fără să vrei îți rămâi identic.

 

Ajuns la Hanul blestemat

Îngerii trag de capă, ți-o fură.

Pășești în umbră lipsit de mantă,

Cu ce biete lucruri ți-au mai rămas.

 

Apoi Arhangheli de Drumul mare

Te despoaie de tot și te lasă gol.

Nu mai ai haine, nu ai nimic.

Ai numai trupul, care ești tu.

 

Până la urmă, într-o cavernă

Mai găsesc zeii ceva să-ți ia,

Îți lași trupul, suflet exterior,

Și vezi că zeii-s egalii tăi.

...............................................

Iar umbra care a fost a hainelor

Aici, pe zaruri noi o zjucăm.

Nu,nu ești mort printre chiparoși.

.....................................................

Neofitule,moartea nici nu există.

(Fernando Pessoa,Inițiere)

07.01.2023

m.s.