Privind zilele trecute niște fotografii de grup, am văzut chipul bucălat cu ochi bulbucați de un albastru intens și cu un ciuf blond și creț asemănător cu chipul unui copil îmbufnat, al lui Gicuță. În viața de toate zilele, Gicuță lucra pe vremea aceea la Combinatul de Utilaj Greu. Ajunsese șef. Maistru. ”Prin munca și prin efortul lui personal”, cum îi plăcea să spună. Când venea pe la noi și mă vedea că citesc, lui Gicuță îi lăcrimau ochii. Îl impresiona teribil cartea doar că avea o jenă la citit: îl dureau ochii și îi lăcrimau. Altfel, Gicuță era conștient de mersul lumii, era om dintr-o bucată și bun la suflet ca pâinea caldă. La el albul era alb și negrul era negru, nu avea treabă cu nuanțele. Într-o zi ne-a povestit cum și-a luat diploma de maistru. Auzise de la alții cum se proceda. S-a dus la inginerul care coordona cursurile de calificare și l-a luat din scurt:

-Să trăiți, don` inginer! Ia, uitați-vă, la fața mea: mi-ar sta bine maistru și mie? Că prost nu sunt, meserie știu, numai că n-am timp de pierdut cu școlile. Nu mă aranjează!

Inginerul s-a uitat la el, a dat să zâmbească și i-a spus:

-Sigur, Gicuță, faci dosarul, te înscrii la cursuri și dai examen la final...

Gicuță l-a întrerupt scurt:

-Domnu` inginer, eu te-am întrebat dacă am față de maistru, adică, dacă m-ar prinde funcția la gabaritul meu sau nu? Apoi, scurt, privindu-l în ochi:

-Cât?

Inginerul făcându-se că nu pricepe, o ia de la capăt cu descrierea traseului de parcurs. Ăsta iar:

-Cât?

-Ce ”cât”? ,Gicuță, își iese inginerul din fire.

-Hai, domnu` inginer, spune o sumă: două-trei-cinci mii de lei? Cât costă prostia aia de diplomă?

A sărit inginerul în sus, că câr, că mâr... Până la urmă a cedat, așa, mai cu fereală ca fata mare:

-Cinci miare, Gicuță, și un purcel pe care îl duci la socrii mei la țară.

-Ai văzut că ne înțelegem?

Și Gicuță a căpătat diploma pentru care s-a ostenit doar să dea o semnătură și după ce a achitat toată datoria a primit și postul de maistru. Fiind însurat și având și doi copii trebuia să mai muncească suplimentar: sâmbăta și duminica bătea doba pe la nunți. O mai bătea el în contratimp, după cum ziceau ceilalți tovarăși de trupă, dar era om bun la toate, căra instrumentele și o ținea numai într-o glumă. Numai că bunătatea lui nu i-a răsplătit-o Cel de Sus, dimpotrivă. Necazurile l-au ajuns din urmă devreme și când stăteai de vorbă cu el, puteai să-l surprinzi că i se tulburau privirile și scăpa gândurile în altă parte. Avusese o tinerețe mai zbuciumată: îi plăcuseră distracțiile, băutura și femeile și având el o constituție de ursan, nu era bătaie în care să nu se bage. L-a pus păcatul într-o seară, la un bal, s-a îmbătat și s-a legat de una urâtă cu spume, dar cam rea de muscă. S-a trezit cu ea acasă și mamă-sa care era habotnică rău i-a zis lui Gicuță:

-Ai adus-o acasă, ține-o până mori că așa scrie la Sfânta Scriptură!

Printre altele a aflat că urâta nici nu împlinise 18 ani și pușcărie scria pe fruntea lui, în caz că nu voia să se însoare. N-a trecut mult și i-a venit ordin de încorporare. A plecat Gicuță, a făcut armata și a lăsat fătuca în grija părinților. A venit el și în vreo două permisii și când s-a liberat, s-a trezit că era și tată – i-a născut nevasta o frumusețe de fetiță cu aceiași ochi albaștri pe care îi avea tot neamul lor. Bucuria nu i-a fost de lungă durată că la o ceartă cu mamă-sa, aceasta i-a spus că-i creștea bastarda tatălui său, adică, nevasta trăise cu ăl bătrân în lipsa lui. I-a căzut cerul în cap lui Gicuță. Să nu facă moarte de om, și-a luat nevasta și copilul și s-a mutat cu chirie, iar cu mă-sa a refuzat să mai vorbească. După câțiva ani i-a mai născut nevasta și un băiat și părea că lucrurile sunt în albia lor. Ce era în sufletul uriașului Gicuță, numai el și Dumnezeu știau.

Într-o seară ne-am trezit cu el la ușă, cu ochii lui bulbucați scăldându-se în lacrimi, suflând greu ca o locomotivă și cu o mână apăsând pe abdomen. M-a rugat să-i dau un pahar cu apă cu o linguriță de bicarbonat că îl apucase o criză de stomac mergând pe stradă. A intrat să se liniștească, zicea el. A băut apa cu bicarbonat s-a așezat pe un scaun și a început să privească în gol. La un moment dat a izbucnit:

-Am dat-o, tată! Gata! Am măritat-o! Am dat-o de la casa mea! A venit omu, a cerut-o frumos și eu am dat-o!

Știam că fata lui abia împlinise 16 ani și l-am întrebat cu jumătate de glas:

-Nu-i prea mică, Gicuță, s-o măriți?

S-a uitat la mine ca un animal înjunghiat și a zis suflând din greu:

-Nu fata, pe mă-sa!!! Am fost sâmbătă și duminică la ”cântare” și când am venit acasă Vasilica mea nu era. Nu m-am îngrijorat că mai pleca la mă-sa fără să spună și numai ce mă trezeam că se întoarce acasă după câteva zile. Chiar și pe la începutul lunii a fost plecată vreo săptămână. Aseară, m-am trezit cu ea la ușă (Vasilica lui avea cam un metru și jumătate și vreo sută și ceva de kg). Era cu unul mic și pricăjit care s-a pus în fața ei bățos și mi-a zis:

-Eu sunt om corect. Am venit să-ți spun că a fost la mine zilele astea. Și vreau s-o cer de nevastă. Mi-o dai?

Gicuță s-a pleoștit dintr-o dată, s-a uitat la Vasilica, s-a uitat la piticania în dosul căreia stătea, s-a uitat la pumnul lui cât un baros și i-a răspuns fără să mai stea pe gânduri:

-Ia-o, tată! Dacă-ți place, ia-o! Găsesc eu alta în locul ei. De ce să-ți stric inima?

Ăluia nu-i venea a crede.

-Chiar mi-o dai?

-Ia-o, îți zic și nu te mai milogi.

Piticania a căpătat curaj și i-a spus că o ia, dar trebuie să-i dea și dreptul ei, că nu poate s-o ia chiar așa, golașă, ca de pe stradă. ”Și să nu-ți mai faci griji că atunci când a mai lipsit, la mine a fost. Eu sunt un bărbat responsabil.”

Atunci, Gicuță, a făcut un efort supraomenesc și a ieșit turbat de furie din casă. Picioarele l-au purtat la ușa noastră care era deschisă tot timpul apropiaților. Uneori, mai stăteam de vorbă cu el și era mândru că cineva îi găsea și lui calități și nu-l contrazicea niciodată.

-Dacă nu ieșeam din casă, făceam o crimă! Și nu meritau pocitaniile să stau la pușcărie pentru ele.

Din păcate, viața a fost nedreaptă până la capăt cu Gicuță și l-a pus să repete greșelile din tinerețe. A cunoscut altă fată ”de la țară” care stătea cu chirie prin vecini și care era cu vreo 20 de ani mai tânără decât el. I-a făcut rapid un băiat și din Gicuță cel zurbagiu din tinerețe a devenit placid ca un bou și nu-i mai ieșea din cuvânt nevestei care devenise un fel de general, obișnuită doar să ordone și să i se execute ordinele. Nu întotdeauna bunătatea te ține departe de necazuri.