Începutul iconoclasmului bizantin pornind de la creștinii din Asia, evreii și musulmanii cu care conviețuiau

Începutul iconoclasmului bizantin pornind de la creștinii din Asia, evreii și musulmanii cu care conviețuiau

 

 

Bizantinii considerau atât  cuvântul  cât și imaginea ca fiind  două limbaje egale care puteau să exprime deopotrivă un unic mesaj. Pentru ei pictura era  ca un discurs mut ce vorbea de pe pereți, căci eleniștii erau conștienți că fiecare  limbaj se adresa unor simțuri diferite. Reversibilitatea și perfecta analogie a celor două limbaje se datorează faptului omul e dependent de simțuri și percepțiile pot deveni inteligibile doar prin mijlocirea simbolurilor – fie prin carte fie prin reprezentare iconografică. Iconoclaștii proclamau întâietatea cuvântului, iar susținătorii imaginii, iconofilii, susțineau primatul imaginii pentru că ea ar  stabili o conexiune cu prototipul fiind o revelație de natură divină. Însă până a se ajunge la această dispută, primele portrete creștine aveau un caracter memorial și nu erau altceva decât portrete elenistice.

A doua poruncă din Decalog sună cam așa: ”2.  Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.”

 Asemeni evreilor și creștinii au refuzat imaginile cu subiect religios în primele două secole ale erei noastre. Cel puțin, nu există nicio mărturie din această perioadă care să ateste existența lor. Abia prin secolul al II-lea există o Viață apocrifă a Sfântului Ioan în care se vorbește despre un portret al acestuia păstrat de un discipol care îl trata cu oarecare venerație (portretul). Se pare că nu era vorba despre idolatrie, ci, pur și simplu, era un semn de a onora Maestrul din partea discipolului. Tot după acest model a început să prindă viață cultul împăraților- portretele suveranilor începând să fie răspândite în statul roman, iar pe vremea lui Constantin, creștinii au început să-l urmeze.

 Cultul imaginilor creștine are la origine cultul relicvelor. Relicvele, vasele liturgice, Evanghelia au început să fie considerate obiecte sacre și să fie  păstrate în cutii- relicvar împodobite cu imagini religioase. Din  sec V-VI s-au păstrat relicvarele de argint de la Milano și Tesalonic si ”fiolele” de la Ierusalim. Astfel, imaginile de pe obiectele paleocreștine  au început sa fie considerate sacre și obiectele cinstite ca atare.

 Cea mai veche icoana a Maicii Domnului a fost pictată de Sfântul Luca și avea puteri taumaturgice. Așadar, până prin sec. VI- VII în ceea ce privește imaginile religioase erau două curente pro și contra care totuși se îngăduiau fără dispute. Chiar și sf. Augustin spune că are cunoștință despre existența unor creștini ”sepulcrorum et picturarum adoratores.” Se pare că iconodulii trăiau în acest timp cu iconofobii tolerându-se reciproc, atitudinea față de imagini rămânând o problemă de conștiință a fiecăruia.

Discuțiile nu au fost doar la nivel de biserică, ci și în lumea laică. Astfel, Plutarh se pronunță împotriva chipurilor zeilor sculptate în argint, însă alți gânditori păgâni erau de acord cu ele. Dion Chrisostomul afirma că imaginile zeilor sunt pătrunse de esență spirituală: ”Arta atinge îndeaproape adevărata natură a lui Dumnezeu.”

La începutul secolului al VIII-lea Imperiul Bizantin a fost marcat de o puternică criză politică.

Disputa iconoclastă s-a  declanșat odată cu venirea pe tron a împăratului bizantin Leon al III-lea Isavreanul (din provincia Isavria), în anul 717. Era  mare admirator al arabilor și  era înconjurat la curte de sfătuitori evrei. S-a discutat mult despre influența evreilor și a arabilor în pregătirea iconoclasmului bizantin, dar nu ei au avut un rol însemnat, ci mare parte a populației care era ostilă imaginilore religioase. Având susținerea populației, Leon al III-lea a trecut la persecutarea imaginilor tocmai pentru a veni în întâmpinarea supușilor.  Actele sinoadelor iconoclaste din 754 și 815 au fost puse față în față cu cele ale sinodului iconofil din 787  și cel din 843. Să nu se creadă că aceste dispute au rămas doar la nivel de interdicții și documente, ci chiar s-au pus bazele unor armate, alcătuite mai ales din mercenari, puse în slujba episcopilor iconoclaști din cele patru ”theme” (forme de organizare administrativă) din Asia Mică. Pe la începutul sec VIII cele mai puternice ”theme” fiind Armenia și Anatolia deoarece preocuparea principală a basileilor Imperiului era lupta împotriva arabilor.  Atât Leon al III-lea (împăratul „themelor” orientale), iconoclastul  cât și Constantin al V-lea (sprijinit de trupele din Opsikion)   erau împărați proveniți din Germaneia (Mesopotamia de Nord). Amândoi erau legați prin  armatele din Anatolia și Armenia, care îi aduseseră la putere, de populația din Asia Mică orientală acolo unde sentimentele iconoclaste erau dominante. Episcopii iconoclaști de care ascultau împărații erau frigieni din ”thema” Anatoliei. De ce populația din Asia Mică era ostilă și cea din partea occidentală nu era, este destul de greu de răspuns, dar se presupune că coloniile evreiești care țineau legătura cu populația evreiască din Frigia au influențat aceste sentimente iconofobe. Încercarea lui Leon al III-lea de a-i creștina n-a avut succes, dimpotrivă. Și cei mai porniți împotriva icoanelor erau evreii din Palestina. Astfel episcopii iconoclaști îl conving să interzică icoanele,dar patriarhul Gherman  de la Constantinopol se opune. În anul 733 este înlăturat şi Patriarhul Ghermanceea ce provoacă mari nemulțumiri împotriva împăratului.

Biserica Armeană, separată încă din sec al V-lea, n-a fost niciodată ostilă pe față – ea folosea icoanele, dar nu după obiceiul grecilor care erau iconofili, tendința armenilor fiind mai degrabă să accentueze cultul crucii ca semn al lui Christos și al mântuirii. Ba, în Armenia, au fost declarați eretici călugării iconoclaști veniți din Albania și din Azerbaidjan. Fără să fie influențați de islam acești călugări care veneau și din coloniile mozaice din Palestina și Mesopotamia de Nord nu au fost deloc agreați de armeni care, mai degrabă, erau apropiați de greci. Aparținători ai unei secte numite a pavlichienilor acești călugări erau cât se poate de violenți la adresa celor care acceptau semnul crucii și icoanele. Iar Leon al III- lea n-a făcut decât să transforme iconofobia unei secte de la marginea imperiului în doctrina oficială a statului.

Evreii

Este interesant de reținut că primele dispute ale iconoclasmului bizantin au fost declanșate de creștini care au folosit tocmai argumentele folosite contra lor de polemiștii evrei. Acuzația principală a evreilor împotriva creștinilor era de idolatrie, invocând exact a doua poruncă din Biblie. Totodată, evreii erau ostili Imperiului Bizantin și se situau de partea Persiei sasanide și a arabilor, ceea ce nu le-a picat deloc bine creștinilor greci. În Siria și în Egipt, evreii levantini au contribuit la succesul invaziilor persane și musulmane așa cum făcuseră și în Spania vizigotă. La rândul lor, regii Persiei  și arabii din Bagdad îi adăposteau pe evreii exilați din Imperiu. Instalați într-o țară dușmană Bizanțului, evreii erau o forță deloc de neglijat șeful lor religios universal din Ierusalim fiind exilat, era găzduit de Theodosie al II-lea al Persiei.

Mai ortodocși ca niciodată, renegându-și propriile încercări de artă religioasă, evreii din veacul al VI-lea au început să distrugă mozaicurile cu personaje biblice din sinagogi. Pe de altă parte, creștinii din Transiordania realizau numeroase mozaicuri pavimentare alcătuite din mici figurine, păsări și animale încadrate într-un vrej sau  un palmier încadrat de doi păuni sau alte animale. Arta pavimentelor cu păsari animale și vegetație  care se răspândea în bisericile evreiești era moștenită de la romani. Aceste decoruri nu aveau pretenția să-i învețe morala sau religia, aluzie la adevărurile creștine. Exista o singură excepție, cea a pavimentului de la sinagoga din Madaba care înfățișa o hartă a țării sfinte. Mozaicurile palestiniene influențate de stilul sasanid sunt o mărturie a ceea ce a fost iconoclasmul bizantin în acest spațiu.

 

Musulmanii

 La Sinodul Ecumenic din 787, teologii iconofili  îi denunță pe  primii iconoclaști din Bizanț influențați de  către ”sarazinii” dușmani ai imaginilor. Cronicarul Theofan arăta,  astfel, către Leon al III-lea și prietenii săi iconoclaști ceea ce dovedea  cât de mare era oroarea musulmanilor față de imagini. La Constantinopol, patriarhul Sfântul Gherman, deja pusese în gardă lumea creștină asupra efectului ce urma să-l aibă suprimarea icoanelor sub presiunea iconoclaștilor. Pentru el, suprimarea icoanelor echivala cu suprimarea creștinismului. Bizantinii știau că autoritățile islamice nu s-ar fi sfiit să profite de valul iconoclast ce venea din Asia Mică. Autorii ortodocși din sec. al VIII-lea și al IX-lea pun originile iconoclasmului creștin pe seama influenței ”sarazinilor”, mai ales că, în califatele conduse de Omar al II-lea și Yazid al II-lea începuse deja prigoana împotriva adepților imaginilor religioase. Numeroase acte de vandalism s-au iscat  în urma edictelor emise de cei doi califi- astfel s-a întâmplat cu distrugerea pavimentelor de la biserica  din Beit Jibrin sau de la  sinagoga din Beth-Alpha. Totuși afirmațiile că iconoclasmul califilor i-ar fi influențat pe creștinii iconoclaști nu prea stă în picioare. Nimic nu e mai plauzibil decât împrumutarea unei arme de la adversar pentru ca mai apoi s-o folosești împotriva lui. Deși Leon al III-lea a fost în bune relații cu musulmanii, dar și cu evreii care nu tolerau imaginile religioase, se pare că măsurile luate de el au fost din rațiuni de stat. Este foarte interesant și surprinzător faptul că în țările musulmane, episcopii sau călugării nu și-au manifestat dușmănia față de imaginile religioase câtă vreme la Constantinopol erau împărați iconoclaști. Ba, reacția lor a fost inversă în califat - icoanele au început să fie apreciate   când la Constantinopol se distrugeau. Nu poate fi negată influența evreilor și a musulmanilor asupra declanșării iconoclasmului bizantin, însă trebuie ținut cont și de faptul că popoarele mediteraniene n-au cunoscut dominația de lungă durată a vreunui regim politic care să se sprijine pe o religie fără imagini.

 Vom vedea cum s-a impus și cât a supraviețuit regimul iconoclast al lui Leon al III-lea. (va urma)

Cenaclu Literar: