...como se pasa la vida

como viene la muerte

tan callando...

Jorge Manrique

sub palida lumină a lunii

trandafirul deșertului 

s-a preschimbat în nisip

ca un conchistador

toamna

a năvălit peste câmpuri

sevele 

s-au retras înspre soarele fără vlagă

printre pietrele reci

apele s-au prelins

gemând de atâta suferință

din umbră

urma Șarpelui se dilată himeric

printre ierburi uscate

vântul de Răsărit

cu un șuier surd își scutură aripile

setea a cuprins tot ținutul

iar sufletul adormit

a căzut pentru totdeauna

pe fundul lumii.

într-un ultim spasm

ciuta vânată dă țipăt

un căluș nevăzut i-a străpuns gâtlejul

gura i s-a umplut de lotuși

spini albi, înfloriți

i-au săgetat privirile

abis de tăcere

acoperă aerul de jur împrejur

ca pânza de păianjen.