Papucii lui Abu-Cassem (parabolă)

Papucii lui Abu-Cassem (parabolă)

 
 
 
 
Dintotdeauna mi-au plăcut poveștile în care eroi cu puteri miraculoase refac, de fiecare dată, echilibrul lumii atunci când este nevoie.
 
Trăia pe vremuri în Bagdad un om extrem de bogat pe nume Abu-Cassem. Dar, pe cât era de bogat, pe atât era de avar și de hrăpăreț. Așa cum se practică mai nou în lumea modernă, și Abu-Cassem voia să-și ascundă bogăția de ochii lumii umblând zdrențăros, încât și ultimul cerșetor din oraș s-ar fi rușinat să-i poarte zdrențele. Însă ceea ce l-a făcut renumit în cărpănoșenia lui au fost papucii pe care-i purta în picioare, atât de peticiți, atât de mizerabili erau, încât figura sa publică a ajuns la un moment dat să fie identificată cu jegoasele-i troace.
Într-o bună zi, a încheiat un târg deosebit de norocos, reușind să înșele niște negustori și să cumpere pe te miri ce un transport uriaș de șlepuri încărcate cu șipuri de cleștar. Câteva zile mai târziu, dă lovitura achiziționând o mare cantitate de ulei de trandafir de la un negustor falit. Cum s-ar zice, i-a pus Cel de Sus mâna în chică lui Abu Cassem. Oricare altul ar fi sărbătorit împrejurarea în felul obișnuit, cu prietenii laolaltă bând aldămașul. El s-a gândit să facă ceva pentru sine. Deh! Pentru că merita omul! 
Așadar, s-a hotărât să facă o vizită la baia publică unde nu mai intrase de ceva vreme. În vestibul, unde-și lăsase hainele și jegoșii de papuci s-a întâlnit cu un cunoscut care i-a trase un perduf  zdravăn pentru halul în care umbla. Mai ales, i-a atras atenția că ajunsese de râsul târgului cu gioaflele pe care le târșâia în picioare. După ce l-a ascultat cu atenție, Abu Cassem i-a răspuns că se gândește de câțiva ani buni să-i schimbe, dar nu i se par atât de ponosiți și-i va mai purta o vreme.
Ei, și pe când  domnul zgârie-brânză se afla în baie, din urma lui a venit și cadiul cu toată suita. Când a terminat baia și s-a întors în vestiar, ia papucii de unde nu-s! În locul flendurilor lui se lăfăiau o pereche de papuci fățoși, nou-nouți. Fără să stea pe gânduri, bucuros de pleașcă, Abu Cassem i-a încălțat. Fusese scutit de tocmeala pentru o pereche nouă așa cum decisese și, în plus, rămăsese cu banii în pungă. Când s-a întors și cadiul în vestibul, mare dandana! În locul papucilor lui erau gioarsele scârboase pe care toți le-au recunoscut ca fiind ale avarului. 
Supărat foc, cadiul a trimis după vinovat și l-a aruncat în închisoare crezând că el fusese autorul mârșavului schimb. A trebuit bietul Abu să plătească o mulțime de bani să scape de închisoare. Trist și înciudat s-a întors acasă cu vechii lui papuci. Într-o izbucnire de furie a pus mâna pe ei și i-a aruncat pe fereastră. Papucii au căzut cu un plescăit drept în Tibru. După câteva zile, niște pescari, crezând că au prins un pește neobișnuit de mare, au tras năvodul și... ce să vezi? Nenorociții de papuci ai lui Abu-Cassem care le mai rupseseră și ochiurile plasei cu țintele și sârmele cu care erau împănați. Furioși au luat gioarsele înnămolite și le-au aruncat la întâmplare. Au zburat prin văzduh și au nimerit într-o fereastră deschisă aterizând drept pe o masă pe care erau înșirate șipuri de cleștar cumpărate atât de ieftin de...ați ghicit faimosul Abu- Cassem. Toată măreția aceea parfumată și sclipitoare a fost făcută varză de leorcăiții de papuci. Când a văzut bietul Abu- Cassem și-a pus mâinile în cap. Blestemații de papuci întrecuseră orice măsură, așa că i-a luat și, ca să nu-i mai pricinuiască nici un rău, s-a dus în grădină, a făcut o groapă adâncă și i-a aruncat în ea crezând că a venit și sfârșitul necazurilor lui. Dar, cum dracul când n-are ce face, își cântărește coada, un vecin a stat la pândă și văzând că nu-și pusese slugile să facă lucrarea s-a gândit că numai o comoară putuse zgârcitul să ascundă săpând singur o groapă. Așadar, vecinul cel bun la suflet  a dat fuga la valiu și l-a pârât pe Abu- Cassem. După lege, orice comoară descoperită aparținea cadiului. Adus în fața cadiului, zgârcitul spuse adevărul, însă după porția de râs zdravănă a onorabilei adunări, cadiul  și-a calculat cam cât ar fi fost valoarea presupusei comori și i-a mai împușcat o amendă. 
Negustorul era deznădăjduit. Blestemații de papuci îl duceau către ruină sigură. Unicul mod de a scăpa de ei era să-i scoată cumva din oraș. Așa că a pornit-o prin țară și i-a aruncat undeva, cât mai departe într-un iaz. Cu siguranță, dracul își legase soarta de cea lui Abu- Cassem! Iazul era chiar rezervorul de apă al orașului și papucii s-au rostogolit până au ajuns să înfunde conducta principală. Bineînțeles că paznicii care au venit să repare stricăciunile au găsit papucii și recunoscându-i s-a mai ales bietul Abu -Cassem cu o amendă mult mai usturătoare ca cea de dinainte.
Și-a luat iar drăgălașii de papuci și s-a întors acasă. S-a tot gândit el  în fel și chip cum să scape de ei și până la urmă a decis să le dea foc. Însă acum, abia scoși din apă, erau uzi. I-a scos pe o terasă și i-a pus la soare să se usuce. Un nemernic de câine a văzut ciudatele gioarse și... haț! A luat unul dintre papuci în gură și-a început să-l scuture  în draci. Cum se juca așa cu el l-a scăpat din gură și pârdalnicul de papuc a aterizat drept în figura unei femei însărcinate care s-a nimerit să treacă pe acolo. Speriată de moarte a pierdut copilul, iar bărbatul ei a dat fuga la cadiu să reclame nenorocirea. Distrus de-a binelea, aproape de ruină din cauza blestemaților de papuci Abu- Cassem a mers l-a cadiu și l-a rugat dea poruncă să nu i se mai pună în cârcă toate relele pricinuite de jegoșii de papuci.  I-a fost acceptată cererea, iar negustorul nostru a înțeles  în cele din urmă ce preț se poate plăti atunci când devii sclavul zgârceniei. 
Și oare numai atât se poate spune despre misterioasele capricii ale sorții când îți este sortit să nu scapi de anumite lucruri oricât te-ai strădui? Această pacoste a papucilor indestructibili și aducători de ghinion are un tâlc mult mai adânc legat de viața și destinul omului, ceea ce în India este numită karma.
 În măsura în care un om admite că un lucru îi afectează viața, dacă e corelat cu cele mai profunde țeluri ale lui, cu temerile și cu dorințele lui încâlcite, acel lucru poate deveni o piesă importantă în destinul său. Și dacă simte că lucrul în cauză îi afectează însăși temelia vieții, faptul în sine reprezintă punctul lui vulnerabil. Abu-Cassem s-a concentrat atât de mult asupra papucilor săi, le-a dat o atât de mare importanță încât au absorbit într-înșii toată pasiunea vieții lui și această pasiune este lucrul secret de care nu se poate desprinde. Chiar și când e înclinat să-i distrugă, rămâne legat pătimaș de ei. E ceva de crime passionnel în bucuria feroce pe care o resimte rămânând singur cu ei când îi ucide.
 
Însă pasiunea e reciprocă. Aici e marele tâlc al poveștii.
 
Papucii drăcești sunt ca doi câini puși în libertate, care, după ce o viață au fost ținuți în lanț, se tot întorc la stăpân. Devotamentul lor disprețuit se răzbună pe trădarea lui Abu-Cassem care încearcă să se despartă de ei. Atunci când nu abandonezi ceva la momentul oportun ești silit să-l cari după tine multă vreme. Unui ochi lipsit de înțelegere i-ar putea părea amuzantă povestea. Din contră! E trist să constați cât de mult te poți atașa de lucrurile toxice pe care viața ți le scoate în drum. Ar trebui să înțelegem că stă în puterea noastră și numai a noastră să ne debarasăm de încălțările peticite care ne fac viața amară. Dar pentru acest lucru îți trebuie o anumită Inițiere. Nu numai acțiunile, dar și omisiunile noastre ne devin destin. Fiecare își devine propriul călău, fiecare își devine propria victimă, exact ca în cazul lui Abu Cassem. Râsul judecătorului e râsul diavolului.
 
"Nemo contra diabolum nisi deus ipse." 
 
Namaste!

Cenaclu Literar: