Obsedanta ”Melancholie” a lui Durer

Obsedanta ”Melancholie” a lui Durer

 
 
”Iară ochiu-nchis afară înlăuntru se deșteaptă”
Eminescu
 
 
În prim planul faimoasei gravuri a lui Durer, undeva în Cosmos, nu în Ceruri, apar trei ființe toropite. Tonalitatea gravurii este dată de un soare sumbru care apune deasupra apelor marcând o încheiere de ciclu- aceeași încheiere eonică asemănătoare cu curcubeul echivoc, care îl învăluie, emanând din satelitul întunecat. Un demon întinde un fel de membrană pe care stă scris ”Melancholia” ceea ce semnifică ”Fiere Neagră”, arătând că este vorba despre ”Vârsta Neagră”. În primul plan al gravurii se află un Înger Arhitect cu capul sprijinit meditativ pe palmă. În cealaltă mână ține capătul unui compas, pe moment, inutil. Un copil stă sub semnul Balanței, adică al Judecății- este noul ciclu aflat în stare de virtualitate. El stă pe o piatră de moară care macină cantitatea continuă în pulbere discontinuă ce se scurge pe gâtlejul unei clepsidre, până în clipa marcată de un pătrat magic, supramontat de un clopot
În partea stângă, un ogar încolăcit pare că doarme. În jurul acestor trei ființe sunt unelte de zidărie și tâmplărie, instrumente de masonerie forestieră și minerală, care unesc prin simbolismul lor începutul vegetal  și încheierea minerală a ciclului. Toate ființele și toate lucrurile din gravură par căzute în torpoare. 
Par! Realitatea este că așa-zisa torpoare este o formidabilă atenție, o concentrare maximă, fără clipire. Ființele și lucrurile par că-și țin respirația în așteptarea unui semn declanșator. Când semnul  va veni, Îngerul va înscrie în cercul tras cu compasul ceea ce creștinii numesc Ierusalimul Ceresc. Atunci, copilul se va deschide ca o floare spre adolescența unui nou ciclu, iar ogarul va porni în hăituirea lupoaicei. El este Domini Christi Vertagus ( Ogarul Domnului Hristos), DUX. 
Toată această  mașinărie cosmică va trebui să fie pusă în mișcare de ceva ce se află deasupra și în afara ei. Acel ceva este clopotul aflat deasupra cercului magic care înseamnă timpurile- deci clopotul este deasupra timpurilor. Când va bate, tot ansamblul se va pune în mișcare. Însă clopotul nu poate să bată de la sine, ci este tras de cineva din exterior care ține funia, vizibilă și ea în gravură.
 Interesant la Durer este faptul că el reprezintă lucrurile în mod ”naturalist”, așa cum le văd toți oamenii, supunându-se, în special, gravității. De remarcat că marii artiști ai Renașterii (Giorgione, Michelangelo, Da Vinci, Tițian), deși s-au supus prejudecăților naturaliste ale vremii, au salvat simbolismul de mare calitate. 
Și cel mai simbolic dintre ei rămâne Durer. Așadar, după gusturile vremii, Durer așterne pe o suprafață bidimensională o lume tridimensională din afară. Toate ființele și lucrurile din ”Melancholie” sunt supuse legii gravitației, dar există un singur lucru care pare să încalce deliberat această lege. Funia, în loc să spânzure, cum era firesc, de-a lungul clopotului și a pătratului magic, plutește în imponderabilitate. 
 
Această plutire în vid a funiei sugerează faptul că celălalt capăt este ținut de o mână invizibilă. Când va sosi ceasul însemnat de veșnicie, acea mână va trage clopotul care va suna, toți adormiții din cavernă se vor trezi spre a-și împlini funcția și misiunea, iar lumea noastră va pieri.
 
Dar cine va trage clopotul? Bună întrebare! Misteriosul Clopotar e cunoscut  doar de către cei inițiați.

Cenaclu Literar: