Dintr-odată mulţimea s-a potolit.

Strigătele lor se auzeau până în

Cetatea îngerilor aglomerată de

Conştiinţele încărcate ale oamenilor

Care şi-au alungat privirile

Senine. Ele desenau

Cerul  în serile de vară.

Mulţimea îşi rătăcise glasul

În jocul de lumini şi umbre

Ale coloanei a şaptea,

Ridicată din cenuşa vechiului

Turn al dorinţelor încătuşate

Ce îmblânzea noaptea răstignind

Şoaptele celor miraţi în

Necunoscutul clipei de tăcere.

Este singurul oraş care, încă

Mai venerează stelele stropind

Cu lacrimi urmele paşilor

Copiilor născuţi în rugăciune

Sub neobosita veghe a bătrânilor

Uitaţi şi înfriguraţi în amintiri,

În trecut, în glasul putregăit de

Tăcere, amorţit de cuvinte nerostite.

Acesta este oraşul în care am fost

Călător, soţ şi amant, poet

Şi însoţitor spre Lumină,

Vânzător de dileme şi prinţ

În suburbiile visului liber.

Acesta este oraşul în care am

Adormit ostenit tot aşteptând

Să se însănătoşească îngerii.

14 octombrie 2012