Johannes Brahms

Johannes Brahms

 

 

 

S-a născut la Hamburg pe 7 mai 1833 și a  fost unicul compozitor contemporan cu Wagner care putea să-i stea alături pe picior de egalitate, deși se situau pe poziții diametral opuse. Wagner era un revoluționar care trăia cu privirea în viitor, în vreme ce,  Brahms întruchipa spiritul clasic și era preocupat de forme abstracte, nu de muzica programatică. Se știe că Wagner a fost și va rămâne spiritul care a avut o influență covârșitoare asupra generațiilor noi. Brahms, în schimb, a încheiat un ciclu început de Beethoven, continuat de Mendelssohn și Schumann, în ceea ce privește simfonia.

Viața lui Brahms a fost destul de obișnuită, lipsită de evenimente marcante. Tatăl său era cântăreț la contrabas și când copilul Johannes a împlinit șase ani a descoperit că are ureche muzicală perfectă și un talent muzical extraordinar. Primul lui profesor i-a fost Eduard Marxsen, muzician și profesor excelent, cu care l-a studiat pe Bach. Întâlnire providențială pentru că dascălul a simțit de la început că are în mână un mic geniu și a avut încredere în steaua lui călăuzitoare. În 1847, când a murit Mendelsssohn, a spus: ”Un maestru al artei s-a dus; unul și mai mare se ridică în persoana lui Brahms.” Tânărul Brahms avea pe atunci 14 ani și predicția Maestrului avea să se îndeplinească, de altfel, cei doi au rămas prieteni până la moartea lui Marxsen care a fost cu zece ani mai devreme decât cea alui Brahms.

Încă nu împlinise zece ani și Johannes cânta deja în public: ca să facă rost de bani pentru familie cânta pentru săritorii în apă din bordeluri, lucru care l-a marcat profund pentru toată viața. Niciodată n-a fost în stare să intre într-o relație cu o femeie virtuoasă, se simțea stingher în fața lor și se pare că viața lui intimă s-a limitat doar la întâlniri cu prostituate. Experiența copilăriei  a fost și unul din motivele pentru care nu s-a căsătorit niciodată. Așa se face că după o scurtă relație cu Agathe Siebold decid să se căsătorească și se logodesc. Nu după mult timp Brahms îi trimite o scrisoare: ”Te iubesc, Trebuie să te văd din nou. Dar nu pot să port cătușe...” Agatha a rupt logodna. Mai târziu, Brahms îi povestea unui prieten cât de mult l-a apăsat în viață primul contact cu femeile din cauza căruia își pierduse respectul pentru ele.

Lăsând la o parte viața personală, la vârsta de 20 de ani, Brahms compusese deja câteva lucrări majore și se remarcase ca un pianist desăvârșit. În 1853 face un turneu cu Eduard Remenyi, violonist ungur care cânta muzică țigănească,  în calitate de acompaniator. În timpul unui turneu îl cunoaște  pe Josph Joachim  și experimentatul violonist rămâne foarte impresionat de tehnica lui Brahms,  în mod special, de muzica lui.  Făcând parte din cercul lui Liszt,  îl ia pe Brahms cu el la Weimar și i-l prezintă lui Liszt căruia îi plăcea foarte mult să fie protectorul tinerilor compozitori. ”Și noi, ceilalți știm să cântăm la pian, spune Brahms în urma acestei întâlniri, dar nu avem decât câteva dintre degetele lui Liszt”.

Brahms  a fost un clasic conștient de valoarea lui și așa cum Mendelhsson a ocupat locul de frunte printre compozitori în prima parte a secolului al XIX-lea, el a ocupat aceeași poziție în partea a doua a secolului. Cunoștea foarte bine perioada clasică și era un cercetător deosebit de  temeinic al muzicii lui Beethoven. Deși vreme îndelungată Brahms a avut reputația de compozitor dificil cu o înaltă filozofie a sunetului, muzica lui nu are nimic ostentativ: e complicată, gravă, stă sub semnul logicii, dar de o frumusețe și de o virtuozitate apropiată statuilor grecești. Pentru că el nu știa să facă compromisuri și dădea doavdă de multă intransigență atât ca om cât și ca artist. Suspicios, sensibil, cinic, uneori chiar irascibil răspândea fiori de spaimă în jur precum Hans von Bulow. Adevărul este că sub masca severității se ascundea o inimă de aur de o generozitate rară. ”Las lumea să-și urmeze cursul, spunea el. Mi se amintește des că sunt o persoană cu care este greu să te înțelegi. M-am obișnuit să suport consecințele acestei situații.”

În tinerețe, Brahms a fost un bărbat frumos, zvelt, cu părul blond, și ochii foarte albaștri, dar cu o voce înaltă care îl deranja și pe el. Fuma continuu trabucuri și se îmbrăca destul de neglijent pentru că nu-i plăcea să cumpere haine. La Viena, era mult asemuit cu Beethoven: la fel de scunzi, își iubeau țara cu aceeași patimă, la fel de irascibili și amândoi burlaci. A dus o viață modestă, chiar dacă a avut perioade când a avut bani mai mulți, cel mai mare lux pe care și-l permitea era colecția de manuscrise muzicale rare printre care și Simfonia în sol minor de Mozart.

Cu Wagner, contemporanul lui, s-a aflat continuu într-o relație de admirație și respect reciproc, dar și de ranchiună. Nu de puține ori, Wagner a făcut observații răutăcioase la adresa lui Brahms, dar acesta l-a ignorat continuându-și munca cu aceeași perseverență. Au fost doi luptători care și-au respectat statutul de lider, fiecare în teritoriul lui. Dacă a existat un compozitor pe care Brahms l-a iubit și l-a admirat, acela a fost Schumann pe care l-a cunoscut în 1853, la Dusseldorf. La rândul lui, Schumann a fost foarte impresionat de personalitratea lui Brahms și  a scris un lung articol despre el în ”Neue Zeitschrift fur Musik”, în care  l-a numit ”vultur tânăr” și i-a prezis un viitor măreț. Afecțiunea dintre cei doi era atât de mare încât Schumann l-a invitat să stea la el acasă și cum gura lumii e slobodă au fost multe povești legate de relația dintre Clara, soția lui Schumann,  și Brahms. Între cei doi a fost o mare și frumoasă prietenie, având aceleași aspirații și aceleași idealuri artistice. Clara Schumann a fost o talentată muziciană și în aceeași măsură a fost bună prietenă cu Joseph Joachim, corespondentul ei la vioară.

Prima mare compoziție a lui Brahms a fost Concertul pentru pian în re minor prezentat în 1859 de însuși compozitorul la Leipzig, bastionul arhiconservatorilor neo-mendelsshonieni. ”Publicul a fost uluit și muzicienii înmărmuriți”, dar au fost și multe critici, o parte  dintre muzicieni  considerând neavenit statutul solistului care aproape că se confunda cu un instrumentist din orchestră. Indiferent de opiniile critice era clar că se făcea auzită o nouă voce  în istoria muzicii clasice și mulți dintre specialiștii în domeniu aveau să ia notă. Cu timpul, reputația lui Brahms începe să crească, prietenii precum Clara Schumann, Joachim, dar și alții încep să-i cânte liedurile.

 În 1862, Brahms vizitează Viena și din 1863 se stabilește definitiv aici, fiindu-i respinsă cererea pentru postul de dirijor al Filarmonicii din Hamburg. La Viena, i se oferă postul de dirijor al Singakademia și își face un cerc de prieteni. Lucrarea prin care devine celebru este Recviemul german cântat pentru prima dată la Dresda în 1868. Textul este în limba germană,  din Biblia luterană. Din acest moment încetează să mai facă turnee ca pianist și se dedică componisticii.  Scrie prima simfonie la vârsta de 46 de ani, în anul 1876, și anul următor, compune altă simfonie urmată de o capodopera: Concertul pentru vioară din 1879. Capodoperă  după capodoperă  începe să le  trimită editorului său Fritz Simrock: în 1881, Concertul pentru pian în si bemol, în 1883, Simfonia a treia în 1885, Simfonia a cincea și în 1887, Concertul pentru vioară și violoncel, urmate de o serie de lieduri. La acestea se adaugă lucrări pentru clarinet rezultat al prieteniei lui cu Richard Muhlfeld prim clarinetist al orchestrei din Meiningen. Însă cel mai mare interpret al pieselor lui Brahms rămâne Hans von Bulow care preluase în 1880 orchestra din Meiningen aducând-o la un nivel de strălucire pe care niciodată nu o avusese.   

 Pentru Bulow, Brahms rămâne ”cel mai mare și mai admirat dintre toți compozitorii” până când acesta, din lipsă de tact pune capăt prieteniei.  Bulow vrea să-i prezinte Simfonia a patra în turneul cu orchestra lui din Meiningen, la Hamburg, dar Brahms o pune în scenă cu câteva zile mai devreme cu orchestra din Hamburg. El avrut să-și ia revanșa în fața orașului care-l repudiase, dar a pierdut un prieten adevărat- Bulow s-a supărat atât de tare că n-a mai venit cu orchestra la Hamburg și chiar a demisionat din funcție.

Brahms a avut marele talent de a-și pierde prietenii din lipsa de loialitate față de aceștia. Același lucru se întâmplă și cu  credinciosul Joachim: în urma divorțului de Amalie Weiss, Brahms îi ține partea acesteia și prietenul lui se simte jignit. Dar marea lovitură o primește  în 1896 prin moartea  Clarei Schumann după care i se descoperă  și lui și un cancer la ficat. Era boala de care murise și tatăl său și Johannes se topește pe picioare  de la o zi la alta sub ochii prietenilor întristați. Moare în data de 3 aprilie 1897 la Viena.

Muzica lui Brahms cuprinde trei perioade distincte: în perioada de tinerețe se simte stângăcia și frustrările din lipsa de recunoaștere a valorii lui de muzician de mare clasă; apoi, ieșind din umbra lui Beethoven, apar ideile originale și muzica lui, deși sună greoi, începe să se impună; odată cu Variațiunile Handel (1861) și cu cele Opt piese din 1878, Brahms este recunoscut ca un compozitor de geniu.  Pe bună dreptate, muzicii lui i se reproșează că e greu de cântat - tehnica  lui instrumentală  presupunând o capacitate specială de rezolvare a unor pasaje dificile. Azi, toate concertele lui și muzica instrumentală sunt preluate de tineri cântăreți, deși nimeni nu susține că e un compozitor ușor de abordat. Muzica lui Brahms, un amestec de clasicism și romantism,  radiază de căldură și lumina asemeni unui templu grecesc și  revelează atitudinea unui muzician pur și serios.

07.05.2021

m.s

Cenaclu Literar: