(un articol mai vechi)

     A venit toamna. O lumină blândă invadează oraşul şi parcă mai estompează mizeria cu care paşnicii săi locuitori l-au împodobit. Mă gândesc cu groază la zilele ce vor urma. Nu peste multă vreme vor începe un fel de Saturnalii locale botezate de mai marii târgului ”Zilele oraşului”. Ai putea să crezi că-n acele zile, cu mic cu mare, locuitorii cetăţii vor ieşi s-o împodobească cu flori, să-i măture aleile, să-i vopsească zidurile pe care ploi acide s-au scurs ani la rând. Nici vorbă! după sărbătorile în cauză te simţi ca după retragerea unor invadatori.

O astfel de zi ar fi putut să fie astăzi, dar se pare că n-au prea fost amatori care să se umilească culegând gunoaiele lor şi-ale altora. Sau poate oraşul nostru e foarte curat şi n-are de ce să se fi angajat în campania naţională Let’s do it  pornită de nişte tineri inimoşi în toată ţara. Arunc o privire prin presă. Oraşul Iaşi chiar nu are niciun punct organizat. Întrebaţi de reporteri, prin Bucureşti, unii spun că merg la nuntă şi n-au timp să meargă la voluntariat. Alţii se vaită că-i doare capul după o săptămână grea de lucru. ”Ajunge jobul, ce să mai muncesc şi-n weekend?” Mulţi îl trimit pe reporter : „Du-te tu, mă, dacă tot n-ai ce face. Noi am făcut muncă patriotică. Există oameni care sunt plătiţi pentru aşa ceva: la  REBU, URBAN sau mai ştiu eu cum. Au şi spor de ruşine! De ce să le fac eu munca?”

Îmi amintesc că în urmă cu câţiva ani, când am participat la o asemenea acţiune la serviciu, cucoanele nu mai pridideau care să se dea mai sensibile, mai delicate, mai alergice. Ori cei mai bine construiţi de Dumnezeu se rugau de şef : ”Haideţi dom’ şef, mă vede lumea, ditamai omul cu nasul prin gunoaie. Puneţi-mă lipsă mai bine.” Iar alţii plecau, pur şi simplu, după ce aruncau o privire scârbită. Deh! E greu cu voluntariatul la român. Are experienţe triste cu ”munca patriotică”. În vremurile bune, cele care sunt acum atât de regretate de aproape 50% dintre români, alţii mergeau să-i culeagă porumbul, cartoful, sfecla, via ţăranului, că el  avea treburi mult mai importante de făcut. ”Ce vremuri, domnule! Ce bine mai era pe atunci!”, își amintesc  cu nostalgie unii care aveau case la țară și făceau naveta la oraș să taie frunze la câini. Cum să nu? Când elevii, studenţii şi militarii şi ”trântorii de la birouri”erau duşi toată toamna pe tarla să adune recolta. Acum, când e vorba să se implice careva, toţi strigă sus şi tare că n-au timp, că sunt bolnavi... Unii nu vor să se agaţe de muncă nici dacă sunt plătiţi: nu cum vrea angajatorul, ci aşa cum vor ei. ”Păi, fără douj’ de milioane nici nu se merită să ies din casă. Să mai şi muncesc pe deasupra!? Auzi glumă!”

 Nu mică le-a fost mirarea unor angajatori certaţi cu limba română când s-au trezit cu o armată de doritori să fie angajaţi pe postul de ”cocalar”. Când i-au văzut s-au crucit: ”Care cocalar, domnule? Noi suntem firmă serioasă, facem produse de panificaţie şi avem nevoie de cocători!” Când li s-a arătat anunţul în care scria negru - pe alb „cocalar”, au replicat: „imprimanta e de vină!” A naibii imprimantă! Ca să vezi ce confuzii poate crea...

Şi cum începusem să spun: în câteva zile, oraşul se pregăteşte să parcurgă o perioadă efervescentă. Înainte vreme, se sărbătorea simplu ziua de 14 octombrie în calendarul ortodox fiind Sf. Cuvioasă Parascheva. S-au schimbat vremurile. Se pare că Sfânta a fost cam nemulţumită doar de înghesuiala de la sicriul ei, care dura  o zi, aşa că, mai-marii bisericii împreună cu mai-marii oraşului au pus la cale petrecere de petrecere să simtă credinciosul că doar o dată pe an e Sfânta. Acum, cel mai important lucru nu mai este scoaterea Sfintei din Catedrala mitropolitană, ci masa care se organizează de către primărie: sarmale, mititei, vin fiert, fasole cu cârnaţi... Până la urmă s-au fixat pe sarmale.

Şi pentru că primăria nu prea mai are ce face cu banii, vrea să se pună bine cu Sfânta şi-i oferă să pună pe masa pomanagiilor vreo 70000 de sarmale! Problema e că sarmalele se cer înfăşurate şi cine să facă această acţiune dacă nu vitejii urmaşi ai lui Pristanda? Şi-aşa nu prea-i vezi pe străzi  „scrofuloşi la datorie” - cred că zilele ce urmează o să le transpire cascheta înfăşurând la  sarmale. S-au oferit să participe cu 5000 bucăţi din partea Poliţiei Comunitare. Întrebarea este: de ce înalt prea sfintele feţe bisericeşti care vor face un comerţ intens în acele zile cu tămâie, lumânări, busuioc şi smocuri de vată nu-şi primesc pelerinii cum se cuvine oferindu-le ei masa? 

Poate că ar fi mai bine dacă slujitorii bisericii s-ar apropia mai mult de nevinovatele oiţe care, de-o vreme, cam schimbă turma. La orizont a apărut o concurenţă imbatabilă care, pe lângă faptul că foloseşte artileria grea, a se citi OTV-ul, întru promovare, este mult mai bine organizată şi cu rezultate imediate. Nu-i o glumă: e vorba despre Biserica Universală care şi-a clădit o mare catedrală la Fundeni  şi la care merg „săracii” români mai ceva ca la Petrache Lupu de la Maglavit. Se pare că pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti și  un anume Lazăr, probabil cel sculat din morţi, este tartorul acestei mari fabrici de alinare a suferinţelor românilor.

Cum funcţionează lucrarea? Cu siguranţă, cei care deţin televizor sunt mai documentaţi decât mine. Marele Dan Diaconescu, modelul oricărui „român verde”, împreună cu un aşa-zis „preot” Lucian fac zi de zi slujbe în direct la OTV: în timpul  acestor predici televizate, (pe spaţiu cumpărat de la OTV  cu  7000E pe lună) „preotul” Lucian, liderul Bisericii Universale din România, întinde mâna stângă în faţă, iar în cealaltă ţine un pahar cu apă. Vindecă orice boală, iar cei de acasă sunt invitaţi să-l imite: să bea un pahar cu apă şi să îşi pună mâna pe ecran peste cea a  predicatorului. Convinşi de puterea miraculoasă a „preotului” şi ca să vadă cu ochii personali minunea, vajnicii români iau drumul capitalei, acolo unde se află marea Catedrală. Doar aşa pot să trăiască pe viu marea exorcizare.

Şi pentru că banu-i ban şi la aceste vremuri de criză, iar credulii sunt mană cerească pentru escroci, Biserica Universală ţine zilnic slujbe: luni – pentru prosperitate (să aibe de unde da banul), marţi – pentru vindecare (toate bolile în afară de prostie), miercuri – pentru alungarea ispitei, joi - pentru familie (cu cât mai mulţi cu atât mai bine), vineri - pentru dezlegarea farmecelor şi blestemelor (Michiduţă cred că de mult a tulit-o de pe plaiurile mioritice), iar sâmbătă, slujba slujbelor: pentru lucrurile imposibile. Nu c-ar fi ceva imposibil pe la noi, dar ce nu se rezolvă în cursul săptămânii se rezolvă sâmbăta. Eşti bolnav de cancer sau de Sida? Iese Lazăr înviat din morţi la tribună  îmbrăcat în halat alb şi le spune a-tot- credincioşilor să atingă locul bolnav în vreme ce el urlă la microfon: „Tu, cancer, diabet, reumatism, dambla, strabism, pleacă din trup!” Şi boala pe loc îşi ia tălpăşiţa, mai ales, că Înviatul Lazăr nu-i slăbeşte şi-i întreabă cât de puternică le este credinţa, iar oiţele năzdrăvane ce-au uitat de învăţul străbunilor luându-se cu mâinile de cap urlă-n cor răspunsul.

Care Iisus? Care creştin? Dacă acum, la Fundeni, Acesta ar îndrăzni să li se arate şi să le spună că sunt victimile unor escroci şi că bănuţul lor merge-n yahturile lui Dan Diaconescu şi-n orgiile acelor nebuni de se cred vindecători, cu siguranţă, l-ar ucide cu pietre ori l-ar răstigni a doua oară. Unde mai pui că Vraciul cel venit din morţi, ca să nu-i mai vadă cât sunt de lipsiţi de credinţa întru Hristos, le acoperă ţestele cu un linţoliu roşu numit „mantaua sfântă”  „adus tocmai din Israel”. La sfârşitul mascaradei, „preotesele” lui umblă printre participanţi cerându-le obolul întru perpetuarea vindecărilor televizate. Şi ca să nu cumva să existe umbră de îndoială, vraciul îi verifică precum un profesor sever. „Cine s-a vindecat cu apă de la televizor să ridice două degete!” Şi n-o să vă vină să credeţi dar televizorul face minuni. Pot să plece toţi doctorii din ţară: orice amărât are o parabolică și  poate pune mâna pe ecran având paharul cu apă alături spre a fi sfinţit şi vindecat cât ai zice peşte. Fapt confirmat de miile de poveşti colportate de cei vindecaţi de cele mai grave boli: cancer, Sida, diabet... Mai puţin de Prostie. Asta pentru că nu doare.