Sunt prea devreme, domnule, bătrână
Deşi, prin oase-mi bat, adesea, cerbi
Şi sângele meu are gust de ierbi
În care doame-aprinderea păgână

A unei stele-n care-ngheţi şi fierbi
În clipa-n care-i simţi curgând prin mână
Izvor din Axis Mundi drept fântână
Cu picurii diamantaţi... superbi,

Nu ţi-ai dori alături să-ţi rămână
Spre ziuă, răni hidoase-n trup să-i vezi
Din carnea ei duhni-va a ţărână,

Pe care-n pumn, culege-o-vor aezi
Ce plămădind din ea un chip de zână
Ţi-l vor lăsa să-l binecuvântezi.