Inima dintotdeauna. Melopeea dorului
____________________________________

hainele tatălui nu mi-au fost niciodată
strâmte
întotdeauna am găsit câţiva bănuţi de îngheţată
prin buzunare descusute
acolo unde mâinile lui ascundeau în pumni
ciocolata din ziua de salariu
sânii mamei şi cuvintele nerostite
batista îmbibată cu vin din buzunarul de la piept
miroase încă a scorţişoară
şi transpiraţia din zilele mele de examene
respiră naftalină plămânii roşi de septicemia tăcerii
ca şi cum nu ar exista molii în viaţa de apoi
şi nici motive pentru descărcări de adrenalină
poate de aceea repet cu disperare greşelile tatălui
incendiar şi cu aceeaşi patimă
nu sunt cu nimic mai bună
în această frondă absurdă a petelor de gheaţă
avansând pe unghiile timpului
numai moaştele sângelui vor sfinţi focul
din Inima dintotdeauna

Inima dintotdeauna. Rimă albă pentru spaţii întunecate
______________________________________________________

acolo
lângă torţele crinilor
am înfipt lumânarea în nisip
adânc până la stelele din fântână
sperând să ajungă de astă dată la inima tatălui meu
să înceteze resentimentele şi absenţa

atunci
i-am poruncit să nu
se mai ascundă în oase sfărâmicioase
şi am stat aşa la mormântul lui, cu pumnii strânşi
nemişcată precum o pasăre colibri
înainte de a se retrage dintr-o floare golită

Inima dintotdeauna. Cămaşa de forţă a gravitaţiei
_________________________________________________

\"here where I dream that I am right here\"
Patrick O'Connell

aici unde m-am ridicat, am căzut şi m-am ridicat
din nou în picioare
pe caruselul numit pământ
unde tot ce am se roteşte în jurul unei axe
dreaptă de referinţă aflată în mişcare
la marginea unei galaxii
astfel încât calea mea se desfăşoară mereu înainte
prin infinitul neexplorat
şi nu se întoarce niciodată la aceleaşi coordonate
aici unde am mers desculţă
prin nisipul ciupit de gloanţele ploii şi am crescut
cât un vis nud
aici am ajuns să stăpânesc suişuri şi coborâşuri
în timp ce părinţii mei au alunecat
în infinitul rămas
în urmă

Inima dintotdeauna. Apnee recesivă
__________________________________

ce mă ţine în viaţă
nu se mai satură să mă frângă dinafară

spun iubire, ingenuitate, ideal
şi sângele îşi trece nisipul prin inimă
pumni de piatră îmi apasă diafragma
greieri melopeici înnebunesc sub tâmple
îmi repet că e ultima dată când
singura dată nu se întâmplă
nicicum ca prima dată

apoi mă închid într-o apocalipsă lucidă
şi pregătesc frângerea lui vreodată
dinăuntru

Inima dintotdeauna. Divinaţia din Cayo Guillermo
________________________________________________

am scris de mai multe ori acelaşi nume pe nisip
ştiam doar ceea ce doream să mi se întâmple
în secret, ca orice conspiraţie
voiam să fie citit de flamingo, pelicani, briză, stele
sau alte elemente ale naturii autohtone
şi memorat înainte de a fi executat de valuri
nu fără luptă
mi-am aşezat picioarele barieră în calea undelor
am opus rezistenţă până mi s-au afundat călcâiele
şi m-am dezechilibrat

atunci nu ştiam ce fac
dar nu aş numi vrăjitorii scrierile mele pe nisip
iar dacă prin absurd au fost aşa
nu au ţinut de magie albă sau neagră, poate turcoaz
precum apa oceanului Atlantic la Playa Pilar
Coelho spune că universul conspiră
la îndeplinirea dorinţelor noastre, odată numite
oricum se numeşte ceea ce am făcut
misticism sau joacă
a fost cu intenţie şi a avut şi un efect neaşteptat

timpul nu a reuşit încă să şteargă acel nume
şi a fost atât de greu să îl port în mine
încât nu o dată mi-am pierdut echilibrul şi logica
iubindu-l