Naşterea Domnului

Naşterea Domnului

Miroase a colinde şi a prunc Sfânt, a naştere de Domn şi a Mântuire. Trăim o noua liturghisire a începutului şi în această matcă serafică să ne fie iertat prozaismul istoricităţii, dar în acest mileniu creştin avem nevoie câteodată şi de o hrană pentru minte. Ceea ce relatează Evanghelile despre mesajul, faptele şi istoria lui Iisus se caracterizează printr-o autenticitate, printr-o prospeţime pe care nici chiar credinţa pascală a comunităţii nu le-a putut atenua - spune un exeget al Evanghelilor, Bornkamm. Totul trimite la persoana lui Iisus. Dacă Evanghelile nu prezintă istoria lui Iisus în toate etapele sale ... ele totuşi vorbesc de istorie ca fapt şi eveniment. Ele furnizează chiar date abundente în acest sens: putem face această afirmaţie cu toată îndrăzneala, în ciuda vulnerabilităţii istorice a atâtor cuvinte şi istorisiri luate izolat.

Pe lângă izvoarele creştine Evangheliile, există şi izvoare necreştine privind istoricitatea lui Iisus, destul de rare, dar există totuşi. În primul rând, istoricul evreu Iosif Flavius, născut în anul 37 într-o familie sacerdotală din Ierusalim care a scris o istorie a poporului său, afirma: "în aceea epocă, a existat un bărbat înţelept, pe nume Iisus a cărui purtare era bună, virtuţile lui au fost recunoscute şi numeroşi evrei şi oameni din alte naţii au devenit ucenicii lui poate era Mesia, în legătura cu care profeţii spuseseră minuni".

Printre latini trebuie să semnalăm rândurile scrise de către Tacit în Analele sale "Hristos, de la care îşi primiseră numele, nişte oameni numiţi de popor creştini ... apoi Pliniu cel Tânăr şi Suetoniu amintesc de Hristos.

Existenţa unei secte care impune abandonarea templelor şi a sacrificilor de animale şi se închina unui anumit Chrestus, considerat ca un zeu, e semnalată de Pliniu cel Tânăr, guvernator în Asia Mică adresată împăratului Traian. Suetoniu pe de altă parte scrie în cartea sa vieţile celor 12 Cesari că împăratul Claudiu a izgonit din Roma nişte evrei care instigaţi de Crestus, puneau la cale tulburări.

Toate aceste izvoare confirmă faptul că în antichitate nici un adversar al creştinismului nu s-a gândit să pună la îndoială istoricitatea lui Iisus. Iniţiativa aceasta avea să-i fie rezervată unei critici dezlănţiute şi tendenţioase în vremurile moderne. Izvoarele care prezintă un interes esenţial sunt în schimb izvoarele creştine: Evanghelile, Epistolele şi Faptele apostolilor în primul rând. Apoi rămân Evanghelile numite apocrife, ceea ce iniţial nu înseamna "false" ci "ascunse".

Dar pentru că este Naşterea, să încercăm a pătrunde istoric în acest eveniment cu toate că în epoca primară orice evreu impregnat de scripturi atribuia mai multă însemnătate şi mai mult adevăr semnificaţiei unui fapt decât realităţii sale.

De exemplu Envaghelistul, Matei nu înţelege să relateze o istorie cu răceală obiectivă, ci să convingă (şi, uneori chiar să moralizeze). Scrie pentru un public de origine iudaică referindu-se în mod constant la Vechiul Testament. Pentru a arăta că Iisus îi îndeplinea făgăduinţele, utilizând frecvent cifrele simbolice 3 şi 7.

Ascendenţa lui Iisus o aflăm în David. Poporul evreu aştepta venirea unui fiu al lui David, care să-i scape de romani şi de dinastia lui Irod, întocmai cum regele David îi învinsese pe filisteni, apoi cucerise Ierusalimul, făcându-l capitala sa, încheiase o alianţa cu Dumnezeu şi construise primul templu. Matei a redactat o listă cuprinzând de 3 ori câte patrusprezece nume, începând cu Avraam şi încheind cu Iisus. Evanghelistul Luca a alcătuit o lista de 77 de nume, începând de la Adam. Nu ştiu dacă ele sunt doveditoare pentru istorie, dar sunt înţesate de simboluri. Patrusprezece este un multiplu a lui 7, dar şi cifra semiciclului lunar, pe atunci luna, mereu renăscută, fiind simbolul lui Israel. Cele 3 cicluri de câte patrusprezece generaţii, de la Matei corespund şi cele 3 perioade ale istoriei lui Israel: Patriarhii, vremea regilor, timpul care a urmat Exilului.

Iisus ar coborâ deci din acel mare rege a lui Israel, David prin Iosif, logodnicul Mariei, dar Iosif are doar rolul de tată adoptiv, legal, putativ.

Naşterea din sămânţa lui David, după trup este încă una din problemele controversate care ne confruntă cu purureafecioria Mariei. Or, asupra acestui fapt, nu există nici o îndoială. Profeţia lui Isaia e concludentă: Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel, apoi citim în manuscrisul "Testamentul lui Iosif" (nu soţul Mariei ci fiul lui Iacob): "ªi-am văzut că din Iuda s-a născut o fecioară, îmbrăcată în veşamânt de in, iar din ea a ieşit un miel fără pată."

Evangheliile definesc împlinirea acestor profeţii.

Iisus s-a născut din Fecioara Maria în Betleemul Iudeii în anul 754 de la zidirea Romei, devenind de atunci anul I al calendarului creştin.

Iisus îşi datorează apariţia acţiunii directe a lui Dumnezeu, el fiind un dar al Domnului ce deschinde o nouă eră în istoria omenirii.

Sfinţilor, atât de frumos miroase a colinde şi a prunc sfânt, a naştere de Domn şi a mântuire.

M. Elian