PRELUDIU PINEAL
Într-o zi, ea se va trezi din cenuşa propriilor sale
simboluri, întru totul renăscută, ţipând
şi cerând impetuos, deschiderea porților etanșe.
Abia atunci, în halimaua încetinită de insolenţa
de a nu fi întâmpinată, ochiul amintirilor,
imuabil şi rece, va lăcrima fantezista plăcere
a singurătăţii, descoperindu-mă
printre aluviunile universului ei, ambigen.
Gesticulându-şi uimirea, foarte hotărâtă să respire
mirosul fiinţei într-o delirantă clipă totală,
îmi va scana codul de bare de pe atriul stâng,
întrebându-se dacă, într-adevăr, un “Ce” imanent
poate ucide acea hologramă conştientă
de faptul că realitatea este un viciu.
Și nu se va speria de primul mister apărut
la traversul singurului ochi maculat de infinit,
pentru că ea deţine limbajul formei, ea are matricea,
însă, contopirea raţionalului cu simţirea-i aparte
o va face neînţeleasă, romantică, ironică
şi, mai înainte de toate, se va supune
unei rătăciri melancolice, sub făcliile datinilor,
într-o necontrolată regresie, spre adevărata iluzie,
ştiind că nu este simplu să îmblânzească
adânca vedere, care îi devorează slăbiciunile,
obligând-o să viseze, plină de intrigi, scânteia.
Mă va întineri, indiscutabil, jefuind pentru mine,
fantomele misteriosului asfinţit, fără a îndrăzni,
nici măcar o clipă, să-şi închidă pinealele pleoape,
ea, cea care mă va naşte, se află în interiorul
meu şi chiar dacă ne-am întrista unul pe celălalt,
sub curcubeul absurdităţilor noastre, nu aş putea
să o reinventez de vreme ce drumul meu adevărat
curge din inima mea spre centrul necuprinsului ei.
În mod constant, se va dizolva proiectându-şi
nou-născuta individualitate, tremurând precum
o antică vestală, dornică să-şi aprindă veşnicia
între coperţile prăfuite ale timpului meu mănat
de gelozie, dar nici măcar pentru faptul, ridicol,
de-a mă iubi ea nu va putea fi bănuită
că ar fi prea latină şi doar pentru mine atee.
M-am învelit cu subiectivismul ultimului val
spre orbirea magicului ochi şi n-am avut
nici măcar un alibi care să-şi vândă făgăduinţa
plătind tribut amintirii obiecte închipuite
iar dacă farmecul contradicţiilor îşi va restrânge
căldura, emanciparea vederii unui nevăzător
va lăcrima efemerul succesivelor aşteptări
pe verdele câmp al patimilor ei, nepieritoare.
Comentarii