Philip Michael Ondaatje s-a născut la 12 septembrie , 1943 în Sri Lanka, Colombo ( Ceylon) .  În 1954 a părăsit ţara şi s-a stabilit în Anglia unde a stat până-n 1962, când emigrează  în Canada, devenind cetăţean canadian.

Îşi face debutul în literatură cu volumul  de poezie ”The Dainty Monsters” (Monştrii graţioşi) în anul 1967. În 1970 publică un studiu despre poetul cântăreţul şi prozatorul Leonard Cohen, intitulat ”Leonard Cohen”. Începe să câştige notorietate naţională şi internaţională în anul 1970, după publicarea poemului narativ ”The Collected Works of Billy the Kid” (Operele complete ale lui Billy the Kid). Primul său roman, ”Coming Through Slaughter”(Prin omor), apare în anul 1976. Continuă cu proză memorialistică: ”Running in the Family” (Chestiuni de familie) 1982. După ce publică  în 1987 ”In the Skin of Lion” (În pielea unui leu), în anul 1992, câştigă mult râvnitul premiu Booker Prize  cu romanul ”The English Patient”(Pacientul englez). În 1997, romanul său ”The English Patient”  este ecranizat. Filmul, cu acelaşi titlu este regizat de Anthony Minghella, avându-i în distribuţie pe Ralph Fiennes, Kristin Scott Thomas, Julitte Binoche şi Willem Dafoe, câştigând nu mai puţin de 6 premii Oscar, inclusiv pe acela de ”Cel mai bun film”. Aşa cum rareori se întâmplă, atât filmul, cât şi cartea  sunt realizări artistice majore, completându-se reciproc. Celebritatea marelui scriitor Michael Ondaatje sporeşte în anul 2000 odată cu publicarea romanului  ”Anil’s Ghost” (Obsesia lui Anil), premiat cu Giller Prize, Governor General’s Award, Prix Medicis.

           Din punctul meu de vedere ”The English Patient” rămâne una dintre marile cărţi ale secolului XX nu atât prin subiectul abordat, cât prin valoarea stilistică a romanului. În limba română au fost traduse: ”In the Skin of Lion” (În pielea unui leu) 1987, ”The English Patient”(Pacientul englez) 1992, ”Anil’s Ghost” (Obsesia lui Anil) 2000 şi ”Divisadero”, 2007. Marca scrierilor lui Ondaatje este lirismul de cea mai bună calitate în amestec cu reflexivitatea şi cu elocvenţa. În această prezentare de autor mă voi ocupa de trei dintre cărţile sale, cărţi pe care le-am citit şi pe care le recomand cu mare căldură: În pielea unui leu, Pacientul englez şi Divisadero.

În pielea unui leu (In the Skin of Lion) este un roman ce poate fi citit pe mai multe straturi- poveste de dragoste, istorie a unui oraş, roman de aventuri, o profundă frescă socială a anilor tulburi, 1920-1930, când oraşul canadian Toronto este invadat de imigranţi. Oricare ar fi cheia în care se doreşte interpretarea romanului, cititorul este acaparat încă de la primele pagini de suprarealismul imaginilor construite cu ajutorul unei fraze încărcată de poezie ce-ţi lasă în final acelaşi sentiment ca atunci când ai răsfoi un album cu fotografii îngălbenite. Evenimente reale se întretaie cu acţiuni imaginare dând forţă acestei evocări a vieţii primilor imigranţi, cei care şi-au sacrificat viaţa transformând sălbăticia canadiană în metropolele de astăzi.

            Lumea este văzută prin ochii lui Patrick Lewis, fiul unui imigrant tăietor de lemne, născut în provincia Ontario. În ochii copilului, tatăl său, Hazem Lewis, este un adevărat erou prin ingeniozitatea cu care reuşeşte să facă faţă tuturor vitregiilor naturii din nordul Canadei. Primii imigranţi au fost tăietorii de lemne, cei care au defrişat pădurile pentru a face loc viitoarelor oraşe. Munca grea, copleşitoare nu le dădea prea multe speranţe de supravieţuire. Patrick povesteşte plin de încîntare despre inovaţia tatălui său, care, pentru a uşura munca cărăuşilor de buşteni, punea dinamită şi arunca buştenii tăiaţi drept în râu, devenind astfel un personaj celebru şi foarte căutat pentru curajul său.

Într-una din nopți, copilul surprinde imaginea suprarealistă a tăietorilor de lemne care patinau noaptea, cu torţe aprinse în mâini, pe râul Napanee. Născut la o fermă de vite, unde ziua însemna muncă până la epuizare şi noaptea, somn, Patrick descoperă acest balet fantastic care-i schimbă viziunea asupra lumii: ”Gheaţa scânteia. Pentru o clipă i s-a părut că dăduse peste vreo întâlnire a vrăjitoarelor sau peste vreunul dintre acele ritualuri druidice-ilustraţiile din manualul de istorie la care se zgâise ore-n şir…Un prilej de bucurie. Un dar. Zece bărbaţi care patinau, parte dintr-un joc. Unul dintre ei îi urmărea pe ceilalţi şi, o dată ce-l atingea pe altul, acesta devenea la rându-i urmăritorul. Fiecare ţinea în mână un snop de papură aprinse la capete.”  Însă ceea ce l-a impresionat pe băiat n-a fost faptul că patinau cu atâta plăcere, ci bucuria lor de-a patina noaptea. Ca într-un vis. A fost momentul în care a descoperit că viaţa nu-i alcătuită doar din trudă, aşa cum văzuse la tatăl său, că sufletul îşi cere dreptul şi te poţi bucura făcând anumite sacrificii.”În această etapă a vieţii sale, mintea i-o luă înaintea trupului.”

 Cu timpul locul tăietorilor a fost luat de alţi imigranţi, cei care se pricepeau la construcţii. Simbol al mărturiei în timp şi spaţiu pentru sacrificiile făcute în folosul generaţiilor care vor veni rămâne: podul. Construcţie ce leagă estul de vestul oraşului Toronto. Alte munci, alte mirosuri, alte pericole. ”Podul se înalţă ca într-un vis. Va uni partea de est cu centrul oraşului. Va duce maşini, oameni, apă şi curent electric peste valea Donului. Va duce trenuri care încă n-au fost inventate.” Pe podul botezat Prinţul Eduard autorul descrie un alt tablou suprarealist. În timp ce muncitorii ajunseseră cu construcţia aproape de final pe pod a apărut un grup de cinci călugăriţe. Călugăriţele aproape ajunseseră la vreo treizeci de metri, când, un vânt iscat din senin ”începu să le împrăştie care-ncotro”. ”Le-a aruncat peste lopeţi, peste melanjoare de ciment. Zburau  dintr-o parte în alta, la un pas să cadă peste margine.”Au fost salvate de muncitori în ultima clipă, mai puţin una dintre ele pe care a luat-o vântul pur şi simplu . ”A dispărut în beznă pe după al treilea perete de sprijin, în aerul întunecat, care nu ţinea nimic, poate doar uneori, pe zi, câte un nit sau vreun ciocan aruncat la întâmplare.”

 Edificiul îşi luase deja tributul în sânge, asttfel că, frica celorlalţi de monstrul la care lucrau, dispăruse. Tot aici,  tânărul Patrick cunoaşte un personaj la fel de curajos şi de faimos cum fusese tatăl său: Nicholas Temelcoff. Era omul care nu se dădea înapoi de la nimic. Se arunca în gol fără teamă şi făcea muncile cele mai periculoase fără nicio protecţie. Mişcările imigrantului macedonean, Nicholas Temelcoff, par a fi desprinse dintr-un alt tablou suprarealist. ”Momentul era cubist”. El leagă cablurile zburând prin aer cu agilitate de la un pilon la celălalt.

Munca, aparent măruntă, a celor care trudesc la înălţarea oraşelor canadiene este imortalizată pe peliculă. Tot în această perioadă apare filmul sonor, eroul celebru care le va lumina chipul de bucurie acestor personaje de sacrificiu este vagabondul cu pălărie şi baston al cărui mers de raţă, legănat, va deveni celebru. Amuzamentul provocat spectatorilor de filmul mut este înlocuit cu fascinaţia peliculei sonore. Lumea evoluează, Canada devine un loc prosper în care imigranţii din Europa vin să strîngă bani pentru a se întoarce acasă să-şi  deschidă propria afacere.

Lumea romanului lui Ondaatje se diversifică. Pe lângă imigranţii care făceau muncile cele mai dificile apar personajele autohtone precum rechinul imobiliar Ambrose Small, îmbogăţit peste noapte din administrarea teatrelor. Apoi, amanta acestuia actriţa de duzină Clara Dickens de care Patrick se îndrăgosteşte. Povestea de dragoste dintre Patrick şi Clara  sfârşeşte brusc, ea părăsindu-l pentru milionarul Ambrose care se  retrăsese în sălbăticie obosit de notorietate. Abordând un ton uşor ironic, naratorul recurge la un procedeu narativ foarte modern: îşi exprimă punctul de vedere legat de diegeza romanului tradiţional, în care întreaga acţiune a personajelor este previzibilă, autorul omniscient şi omnipotent  făcându-şi simţită prezenţa pe tot parcursul acţiunii. ”Patrick Lewis a trăit toată viaţa lângă romane, lângă poveştile lor clare. Autorii care însoţeau personajele I-au clarificat întotdeauna motivele. Evenimentele lumii au ridicat întotdeauna eroii din mizerie. Cărţile se terminau cu testamente rectificate şi poveşti de dragoste solvabile. Chiar şi amantul izgonit accepta că, în cele din urmă, conflictul s-a încheiat.”

              Construcţia oraşului Toronto se extinde şi în adâncime : Tunelul care se construieşte pe sub lacul Ontario, uzina de apă a oraşului sunt alte edificii care-şi primesc tributul în sânge de imigrant. Cu această ocazie începe să prindă viaţă mişcarea sindicală. Patrick o cunoaşte pe Alice Gull şi se angajează la tăbăcăria Wickett şi Craig. Povestea lor de dragoste  capătă noi sensuri. Niciuna din muncile de până acum nu fusese ca aceea din tăbăcărie unde, măcelarii, cei care omorau vitele cu un baros în cap, tăietorii de piele şi vopsitorii deveniseră nişte brute care încercau să supravieţuiască. Remarcabile în romanul În pielea unui leu, ca de altfel în toate romanele lui Ondaatje, sunt scenele de dragoste, încărcate de lirism şi pasiune. Scene mustind de senzualitate, în care toate simţurile personajelor intră în alertă, gestica simplă de zi cu zi ce capătând semnificaţii de ritual: ”Tot ce le rămânea în piele era mirosul de care nici o femeie nu se putea apropia în pat. Alice se întindea lângă trupul vlăguit al lui Patrick, atingându-i gâtul cu buzele, şi ştia că e lângă mirosul lui, ştia că soţiile vopsitorilor nu vor mai avea niciodată parte de mirosul neîntinat al bărbaţilor lor. Chiar dacă şi-ar fi smuls din trup pgmenţii şi cristalele de sare, tot ar fi mirosit a îngerul cu care se luptau în bazine, în gropi. De culoarea cărnii.”

  Un personaj la fel de pitoresc cum sunt toate personajele romanului este hoţul Caravaggio (pe care-l vom întîlni în ”Pacientul englez”, împreună cu Hanna, fetiţa lui Alice Gull), iubit de frumoasa Giannetta cu care se şi căsătoreşte. Trebuie să recunoaştem în toată ţesătura acestui roman măiestria cu care autorul îşi ţese pânza acţiunii, astfel încât destinele tuturor  personajelor se întretaie cu cel al eroului principal, Patrick Lewis. În urma sacrificiilor imigranţilor se înalţă în final metropolele Canadei, pe  a cărei întindere şerpuiesc şoselele  podurile, viaductele şi toate edificiile care şi-au luat tributul în sânge. O lume înnoită, mult mai sofisticată o înlocuieşte pe cea simplă şi veche. Viaţa începe să pulseze pe alte coordonate şi nimeni nu-şi mai aminteşte nici de Hazen Lewis, care arunca copacii direct în apă  râului, dinamitându-i, nici de curajosul Nicholas Themelcoff care zbura de la un pilon la celălat al podului întinzând reţeaua de cable, nici de rechinul Ambrose, nici de hoţul Caravaggio, nici de Harris, primarul cel nebun, care supraveghease  construirea tunelului de sub lacul Ontario, cu orice preţ. Moartea iubitei sale, Alice Gull, într-o confruntare a sindicaliştilor cu anarhiştii  l-au determinat în final pe Patrick  Lewiss să încerce să se răzbune pe acest imens malaxor care devenise societatea de consum canadiană şi să arunce-n aer cea mai măreaţă construcţie a sa: tunelul. N-are suficientă putere de decizie, aşa că finalul  stă sub semnul normalităţii.

”Nici o poveste nu va mai fi vreodată spusă ca şi când ar fi singura.”( John Berger)  Poveştile despre curajul imigranţilor de la faza de început a societăţii de consum canadiene, vor fi înlocuite cu alte poveşti lipsite de ineditul celor care au marcat pionieratul. Închei acest imn, închinat omului aflat la începutul unei noi ere, cu versurile lui Ondaatje despre eroului civilizator, Prometeu, în traducerea lui Ion Caraion:

Prometeu cu aripi- Michael Ondaatje

L-au zdrobit în chip ştiinţific pe-acea stâncă,

pentru ca pân-la amiază un soare şchiop să-l poată orbi

şi buzele, şi pleoapele să-i crape, şi părul să-i albească

întărindu-i sângele pe coapse, pe crăpăturile gurii.

Şi venea pasărea, şi ciugulea din carnea-i sfârtecată,

şi-i lingea coastele şi sfâşia din pielea-ngroşată,

până se făcea puhav şi cafeniu amurgul,

iar pasărea pleca încruntată.

Atunci, trosnind, încheieturile lui se potoleau din muşcătură

şi-aplecat vedea cum marea îl îneacă pe jumătate

şi-nţepând ca peroxidul i-amorţea simţirea

aşa că iar putea zâmbi.

Zeus,

cu un ciorchine de struguri şi de zei

în palmă, scuipa sâmburii 

şi privea cu uimire la omul acela

care cu ochii albiţi şi c-o nebunească patimă

curta un alai de sirene. 

Trad: Ion Caraion

Bibliografie: Michael Ondaatje, În pielea unui leu, Polirom, 2004