Totul este să scrii vinerea după-amiaza când ploaia izbeşte păsările de grumazul casei pic pic picur să scrii cu ploaia care adună în jgheab ideile despre nemurire ca şi cum acolo sus timpul s-ar destrăma în mesaje umede când helicopterul îngreunat se învârte brusc în jurul rotorului şi cade... vinerea după-amiaza când străzile gem de apa neîncăpută în pâlniile pamântului şi picioarele umblă stinghere sub stăpânii ascunşi în umbrelele veştede ziua când preţurile cresc nevăzute în magazinul închis până luni
Vălul lunii dezveleşte coapsa pădurii pe care stau încrustate zânele codrul mai înţelept, îşi pavează scorburile de la început Metodic prinţul caută mărul până la floare recuperându-şi în sfârşit liniştea pierdută Resturile de pâine fac trilul, în guşa plină drumul către casa părintească e de nerecunoscut Pe câmpul de luptă Homer adună săbiile rupte care numără morţii Inspirată luna nu mai citeşte poveşti zânele bune au ajuns în stradă şi cele rele iar nunţile sunt cu dar sau deloc
şerpii se încolăceau unul la altul lungi, lucioşi, LUNGI, ochii ochi nespecialişti la cuvinte - există ceva ce nu se spune nu se poate spune este atât de adînc din miez este miezul din miez este sâmburele dinaintea cuvântului nu se rosteşte cuvintele au murit şi nici nu s-au născut.
Mă doare litera A până-în măduva gurii de-alungul dinţilor lipsă limba îşi face de cap scuipând vocabule străine sau doar înstrăinate.
colierul alfabetului mi-l pun sub rochia de bal mirosind toată noaptea a poezie târzie de-A-casă rămâne o casă mai anonimă cât steaua neprivită la margini.
şi de câte ori vin uşa se-nchide pe ambele părţi cu toate că litera A şi-a pus şi pălărie de vară împotriva uitării.
Comentarii