În primăvara anului trecut am avut o zi de vineri pe care nu cred că am s-o uit vreodată. Vremea trece fără să o simt, iar eu sunt acelaşi pictor modest de odinioară. De fapt, dacă spun "vineri", asociez fără să vreau acest cuvânt cu Dejul şi naveta mea săptămânală. Dar nu călătoria mi-a rămas întipărită în memorie ci toată acea zi, cu evenimentele ei, succedate de dimineaţa până târziu în noapte. Ratasem călătoria la Dej şi regretul de a nu fi ajuns la timp acolo mă bântuia ca un leit-motiv interior al zilei ăsteia întortocheate. Îmi amintesc totul, cu lux de amănunte, deşi a trecut mai bine de-un an de atunci, chiar totul, de cum mă trezisem, până în noapte, când m-am aşternut în pat. În fine, pentru că ratasem plecarea, mă trezisem dintr-o dată cu o zi de vineri liberă, deşi purtam în mine grija copiilor dejeni care mă aşteptau.Read more